Urăsc miercurile: nici tu început al săptămânii, nici sfârşit, în care să îţi faci agenda pentru următoarea săptămână. Îmi sun prietenii: la serviciu, „în afara ariei”, la ţară (Ce o fi căutând miercuri la ţară?). Am o prietenă prin nordul Franţei. Îmi zice că nu reuşeşte nicidecum, lucrează până la 7 seara şi e prea lung drumul. Păcat...
Afară era mare arşiţă. Unde şi unde câte un bătrân, îndreptându-se spre şcoala din apropiere sau venind de acolo. Azi se discuta numai politică. Vecina mea, care mereu votează comuniştii, nu i-a mai votat. Tare îi mai plăcea babei de Lupu, de aia şi l-a votat pe Urecheanu (ar fi votat ea trandafirii, dar zice că merită mai mult).
Mai în vale, o altă discuţie, 2 femei:
Prima: Eu am votat partidul lui Chirtoacă, zice prima;
A doua: Da eu stejarul!, strigă ea înflăcărată;
Prima: Taci, să nu ne-audă…
A doua: Da las’ s-audă. Ce, ţi-e frică?
Prima: Ba chiar nu-mi mai este frică.
Era ziua de miercuri, 29 iulie. Cu 6 săptămâni în urmă, Vladimir Voronin dizolvase parlamentul.