Verde-n ochi

sauCiubaşenco pe listele PLDM Se zice că presa ar fi a patra putere într-un stat. Însă, cum la noi primele trei puteri constituie de fapt una singură, de a patra nici să fie vorba. Unde pe unde e a doua, însă o parte din presa de aici face casă bună cu primele 3, astfel devenind un tot întreg şi la bine, şi la greu.Un jurnalist nu ar trebui să se implice într-un partid politic, un jurnalist nu ar trebui să candideze pe listele vreunui partid şi mai mult, nu ar trebui să facă agitaţie pentru vreunul, deoarece astfel şi-ar pierde din echidistanţă. Asta aş fi zis, probabil, cu un an în urmă. Însă, iarăşi cu un an în urmă, habar nu aveam că azi parlamentul ar fi fost dizolvat de preşedintele legislativului, numele căruia mai e şi Vladimir Voronin.Pentru a fi echidistant ai nevoie şi de un mediu prielnic. Pentru a fi echidistant trebuie ca tu, fiind jurnalist, să ai libertate, să te poţi manifesta, să nu fii arestat şi bătut de poliţişti, să nu ţi se spargă camera, să poţi spune ceea ce gândeşti şi să nu fii nevoit să ceri azil politic în America. Iar când nu le ai pe acestea, cred că trebuie să lupţi pentru a le dobândi. Moldova e departe de a fi un stat normal. Susţin candidatura lui Dumitru Ciubaşenco pe listele PLDM. Cred că exemplul lui ar trebui să fie urmat de toţi cei care îşi doresc să fie după asta liberi, în adevăratul sens al cuvântului. Nu e musai să negocieze un loc pe listă la PL, PLDM sau AMN. E suficient să declare susţinere doar pentru aceste partide. Nu se vor compromite, ba din contra, vor câştiga încrederea oamenilor care vor să afle adevărul despre ce se întâmplă într-o ţară, căci cei îndoctrinaţi de comunişti oricum nu îi citesc.Lipsa unui vot ne-a făcut mai uniţi şi mai puternici şi ne-a adus aici. Oare câte voturi poate aduce un jurnalist?

(urmărită de o femeie) Se zice că, dacă nu ai măcar un brad în casă de Crăciun, ești sărac lipit pământului. Fie că e numit pom de Anul Nou și e împodobit de 31 decembrie, fie că bradul e de fapt o creangă cu „ghimpi”, e musai să-l ai în casă. Bradul e un adevărat simbol. Cum începe perioada sărbătorilor, noi, chișinăuenii, nu mai avem alte probleme. Uităm și de frigul din apartamente, și de prețurile mari, de fracturile pe care le avem din cauza gheții, că doar… ce să facem fără brad? Mai nou, bradul se poartă ”în piață”. Numai că aici, cu cât bradul e mai mare, cu atât e mai mare scandalul. Și la cât de important e bradul, se anunță din timp traseul pe care va fi veni și locul de unde va fi adus. Mai este anunțat și Gumeniță, ca nu cumva să îl fure cineva pe drum (de brad e vorba)… Nu degeaba e bradul argintiu (după cum zicea dom` primar). I s-au făcut peri suri de la atâta atenție… Toate camerele sunt pe el, mai puțin când apare dom’ primar. Atunci își pierde din popularitate, sărăcuțul… Brăduțul însă ne aduce spiritul de sărbătoare. Anu’ acesta (că doar e an pre-electoral), noul prim-ministru a hotărât să ne împace și pe noi, ăștia cu gusturi mai „deocheate”, și să ne pună ”Bradul Țării” înainte de 25 decembrie. Cum să nu o iubim? Mai ales că și Edic, alias Făt Frumos în chiloței o susține. Nu înțeleg totuși de ce se taie tocmai doi brazi, din momentul în care dom’ președinte vrea să ne facă sicrie din plastic, tocmai din lipsa lemnului?

Ieri seară Tudor Darie a pornit o nouă campanie: o campanie care părea bună, inițial; o campanie care ar fi trebuit să împace două formațiuni de opoziție. PL și PLDM ar fi trebuit să nu se mai atace în vederea unei eventuale coaliții post-electorale în viitorul parlament. Oare domnul Darie și-a imaginat riscurile unei asemenea campanii? În primul rând, nimeni din conducerea PL sau PLDM nu a afirmat vreodată că există un război rece între aceste două partide. Pentru început, a adus la cunoștința opiniei publice lucruri care poate că nu erau luate în seamă drept atacuri reciproce. Postarea unei declarații, pe site-ul PLDM, a trecerii unui grup de consilieri din orășelul Codru de la PL la PLDM nu a fost privit drept un atac, până ce Darie nu a menționat acest lucru. La fel, emisiunea de luni, de la ProTV, cu toate atacurile ei subtile, nu a fost percepută drept o dispută între aceste partide. Aceasta a fost totuși creată. Poate că dacă articolul lui Darie apărea la rubrica „blogosferă” a Unimediei sau doar pe blogul acestuia, era un lucru bun. Însă, acest articol a fost pus la „știri de top” pe Unimedia. Care a fost efectul acestui articol? Noi și noi mici conflicte între susținătorii PL și PLDM de pe Unimedia. Dat fiind faptul că am mai citit articolele lui Darie și îl consider o personalitate în domeniul său, cu toate reticențele de acum, nu cred că acesta ar fi fost efectul scontat. Și cu tot respectul meu pentru acesta, o să îi critic scăpările. Pe lângă această știre de top, Darie a mai creat și un fel de ”logo” al războiului rece. Simbolurile PL și PLDM au fost plasate pe două mănuși (roșii) care mai-mai să se ia la harță. Nu cred că această culoare roșie va crea cuiva sentimentul posibilului câștig al comuniștilor în cazul conflictelor între aceste două, insinuat de Darie, ci mai degrabă va crea ură între membrii și simpatizanții partidelor. Ce fac mănușile „a la Iordan” acolo? Care este rolul lor? Nu fac decât să ațâțe spiritele, apă la moară pentru publicații gen ”Flux” și ”Moldova Suverană”. Parcă îmi și imaginez noi nume de articole ale acestor publicații... La fel cum mănușa roșie nu a fost cea care i-a dus lui Iordan victoria, nu cred că două mănuși roșii ne va aduce pacea între partidele de opoziție (asta în caz că avem război) și victorie opoziției, ba din contra... Darie a denaturat cele două sigle ale partidelor, alături de denaturarea relației dintre cele două. Omul de rând nu sesizează lupta imaginară dintre aceste două partide. Astfel, vreau să fac un apel: să fim mult mai atenți când avem scopuri nobile, pentru că tocmai drumul spre îndeplinirea acestor scopuri poate provoca riscuri mult mai mari. Mai departe, totul va depinde de cum va gestiona Tudor Darie această campanie, pe care o vreau una de succes...

Cu ceva timp în urmă, Segiu Mocanu apăruse pe arena politică. Ex-consilier prezidențial, a venit cu un plan de reglementare a conflictului transnistrean, iar apoi și-a creat partid politic.La 20 septembrie îi sunt arestați feciorii, iar luni, 22 septembrie, toată presa ”vorbea” de acest eveniment. Interesant este că duminică, în timp ce aștepta la izolatorul de detenție din „Tighina 5” să le dea copiilor îmbrăcăminte și mâncare, acesta a reușit și să scrie un articol despre cel pe care-l crede victima propriilor orgolii și cel care îl deranjează probabil cu ceva. Nu s-a eschivat, în același articol, să îl laude pe alt personaj ”eminamente” politic, Iurie Roșca. Să înțeleg că, îl durea într-atât de mult că îi erau copiii închiși, încât de supărare, evident, și-a amintit de toate durerile? Cert este că acest articol este continuare a altor două, scrise chiar de Roșca, în Flux.După ce luni a declarat că e gata să se lase de politică, doar pentru a-și salva feciorii, ieri, când unul dintre aceștia a fost eliberat, același Mocanu a declarat că o să lupte cu ”sistemul de bandiți cu epoleți”, deci să înțelegem că nu se mai lasă de politică? Sau poate că unii, de dragul afirmării în politică, sunt gata să își sacrifice copiii?La 27 iunie, două sute de oameni din Cornești, Ungheni, au fost intimidați pentru că au aderat la ”Acțiunea populară”. După câteva zile nu s-a mai auzit nimic de aceste persecuții. Cum oare persecuțiile s-au sfârșit atât de repede?Într-o conferință de presă, Mocanu ruga comuniștii să-l lase pe Lupu să vină la el. Se zvonește că, în viitorul apropiat, Mocanu va adera la PPCD. La fel de zvonește că Lupu va merge în alegeri pe listele PPCD-ului. Se observă deja o ”solidarizare” cu Iurie Roșca. Cum oare ar arăta trio-ul Lupu-Roșca-Mocanu, trio-ul celor lipsiți de scrupule?

Este o perioadă în viaţa fiecărei femei, o fază finală într-o succesiune, o oprire spontană, completă şi fiziologică. Se spune că în acele momente apar probleme legate de scăderea capacităţii de concentrare, a memoriei, având consecinţe grave asupra activităţii profesionale şi a relaţiilor cu cei din jur. Simptomele acesteia sunt indispoziţiile, anxietatea, depresia, starea de nervozitate şi pierderea apetitului sexual.A fost o vreme când o admiram pe doamna Pavlicenco: pentru curajul ei, pentru faptul că era una din puţinele femei din parlament şi mai ştia să şi vorbească. A avut o campanie elecorală bunicică în 2007 şi a mai fost cea care a determinat „unirea” unor partide de opoziţie pentru o zi, ziua de 9 mai.În una din zilele trecute, într-o discuţie relativ „pacifistă” cu dumneaei, pe blogul acesteia, m-am „trezit” cu replici din partea ei, replici care totuşi nu se prea refereau la ale mele. Presupunând că sunt PLDM-istă (pentru că am cuvântul „verde” în nume) mi s-au „aruncat” toate frustrările...Cea mai mare frustrare este că nu e mediatizată precum ceilalţi. Au fost 130 PNL-işti să depună flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, a fost dusă caseta la ProTV, iar aceştia nu au dat-o pe post. Marea mea bucurie a fost preluarea comunicatului de presă de ieri de către Unimedia, măcar acum nu ne va spune că cineva plăteşte ca doamna să nu fie mediatizată (cel puţin o perioadă)... O altă frustrare o constituie faptul că o bună parte a echipei sale care s-a integrat în PLDM, dorind şi ea atunci să fie printre liderii acestui partid (menţiona mai devreme într-o emisiune a JurnalTV).Ranchiuna politică nu aduce mari voturi. Totuşi, PNL a declarat că are de gând să participe la electorale. Cum şi în ce formulă? Nu se ştie. Cert este că dacă vor participa de unii singuri, nu vor face decât să le ofere jumătate sau un loc comuniştilor în viitorul parlament. Eu sper că s-au gândit totuşi şi la alte variante posibile...

De Ziua Independenţei minori împart cărţi „menite” să aducă Moldova pe calea cea dreaptă şi să curme corupţia. Dacă vrei să de bucuri de vreme frumoasă şi de o zi de sărbătoare, nu ai şanse. Te acostăm şi ţi-o „bagăm” în faţă, fără a spune ceva. Tinerii din Noua Generaţie. Roşca anunţa la început un număr de 1500 de exemplare ale primului volum ale cărţii, care urmau să fie împărţite la sediile teritoriale ale partidului său. Mai târziu, dându-şi probabil seama că nu are atâţia oameni în teritoriu, a decis să le „distribuie” pe la cei care-i crede prieteni (cel puţin pentru încă un an): instituţiile statului.Cel de-al doilea volum a trezit şi mai mult dezgust, chiar dacă de data asta cel care a făcut coperta a avut mult mai multă imaginaţie. Spre marele noroc al portocaliilor, la o săptămână după lansarea celui de-al doilea volum au dat de „Ziua Independenţei”, încă o ocazie de a scăpa de cărţi. Planul a fost bine gândit. Copii împărţeau cărţile. Au fost evaluate riscurile şi mai ales posibilitatea ca cineva să dea vreunei portocale cartea „primită” în dar - în cap. Din această cauză, supăraţi probabil, unii au rupt-o în bucăţi pe trotuare.Nu ştiu cum s-ar simţi „gentlemanul” baftei dacă şi-ar vedea bustul aruncat pe trotuarele urbei pe care a „gestionat-o” atâţia ani...

Nu este o expresie, este numele unei cafenele din Chişinău situate chiar lângă intrarea în cimitirul „Sfântul Lazăr”. De fapt, este doar începutul ciudăţeniilor din preajma cimitirului. La intrare, după ce treci de „case”, te acostează o serie de indivizi, propunându-ţi „monumente”, flori de plastic şi alte chestii morbide. Încă nu înţelegi dacă te afli în vreun parc de distracţii sau în cimitir.Am înţeles atunci când am început a înainta în interior. Mirarea pe care am simţit-o traversându-l o pot compara cu sentimentul trăit în beciurile de la Mileştii Mici. Înaintând nu mai realizam unde e ieşirea şi ajungeam să mă întreb dacă există o ieşire din acel labirint. Din când în când, pe lângă plăcuţele cu însemnarea „rezervat” mai întâlneam în drumul meu câte-un câine vagabond sau vreun om al străzii.La întoarcere, intrând în biserica din cimitir, am mai observat o absurditate (cel puţin pentru mine). Am aflat că în acea biserică au loc botezuri şi cununii. Nu ştiu cine ar prefera să se cunune sau să-şi boteze copilul într-o mare de morminte... Poate cei ce îşi sărbătoresc mai apoi nunta sau cumătria în „la poarta raiului”?Nu mi-au plăcut vreodată înmormântările şi nu înţeleg relaxarea celor ce fac afaceri din acestea, afaceri gen: „Oferim reduceri pentru pensionari” (la cavouri) sau „mai intraţi pe la noi” (celor ce cumpără un sicriu).

Sunt o răsfăţată. Trec de atâtea ori pe lângă staţia de troleibuz şi merg mai departe să iau microbuzul (dacă ceaunul numit „rutieră” ar însemna răsfăţ). Astăzi, însă, am optat pentru romantism...Ajuns la staţie, troleibuzul a fot asaltat de zeci de picioare grăbite, inclusiv de ale mele, dornice de a „prinde” mult-râvnitele scaune din plastic. După ce mi-a fost luat leul, deja mă uitam cu invidie la microbuzele care treceau pe lângă troleibuz. Alături, 2 băieţi şi-o fată. O discuţie între călători, despre ultimele bârfe... Am decis să nu cobor şi să las „rutiera” pentru altă dată.Am aflat că apa din beciurile oamenilor putea fi de mult pompată. Era de-ajuns să apară o personalitate la locul faptei. Aceasta, prin puterea sa de absorbţie, pompa jumătate din apa din zonele inundate numai cu guriţa sa (dacă i-ar plăcea apa pe cât îi place vinişorul). Din păcate acea persoană a dispărut. M-au făcut să mă întreb: dacă observăm că o persoană e dispărută de mai mult timp, nu ar trebui şi să declarăm pe undeva acest lucru?În timp ce savuram tot felul de mirosuri, de la „troinoi odekolon” la miros de om al străzii, discuţia a trecut de la cei dispăruţi la cei apăruţi. Cel mai lăudat a fost cel apărut de departe, care a schimbat băile mediteraniene cu cele de noroi de la Criva. Se întrebau tinerii: de ce nu l-a luat cu el şi pe pe băieţelul plângăreţ? Că la cât e de bun, ar trebui să ajute pe cineva pe care nu-l prea ia nimeni în seamă... Într-un final au ajuns la o concluzie - nu îl lăsase unchiul să plece.În sfârşit stau lângă uşa troleibuzului şi aştept să ies. Credeam că nu mai ajung aici. Că la câte icnituri a tras sărmanul troleibuz din inima motorului... Ultima inundaţie ar fi trebuit să-l trimită la pensie. Din păcate a rămas la datorie...

Dimineaţă... Ora 8... Lovesc supărată în deşteptător. Din cauza lui nu-l mai visez pe blondul care mi-a sucit minţile de câteva zile-ncoace. Afară iarăşi e urât. M-ar calma un duş fierbinte, dar nu am apă caldă. Îl înlocuiesc cu o cafea. Nici mirosul acesteia nu-mi face mai bine, doar gândul la acelaşi blond, care dispare odată cu tunetul care mă trezeşte din mahmureală .Mă uit pe geam şi constat cu uimire că gunoiul aruncat de vecinii de sus nu mai e, deci apele au făcut şi un bine. Încerc să nu mă gândesc prea mult la gunoiul care a fost ieri. Apele au şters şi case, pământuri, drumuri. Apele m-au pus în faţa unui fapt împlinit: nu suntem gata pentru nimic, decât pentru penibil. Recunosc, sunt o feministă înrăită, da' să-i zici omului care nu mai are acoperiş deasupra capului că trebuia să-şi facă casa în altă parte e de ordinul stupidului... Am mai înţeles că mai nou ajutarea sinistraţilor se efectuează la înălţime. Musai e să ai un elicopter şi o cameră video. Nu trebuie decât să filmezi evenimentele. Dacă n-o faci nici pe asta, te duci în strainătate şi laşi totul la discreţia secretarului general, care cică e mare şi tare în municipiu şi mai are pile pe la mai mari. În acest caz, eu fac mult mai multe pentru a ajuta sinistraţii, uitându-mă la buletine de ştiri şi comentând pe forumuri. Sau poate nu mai înţeleg lucrurile? Cafeaua o fi de vină. Ce să-i fac? Nu sunt decât o femeie...Aş fi vrut să fac o încheiere, să iau o atitudine. În acest context, însă, până şi aceasta mi se pare penibilă. Ploaia m-a adormit de tot, m-a făcut să realizez şi mai mult cât suntem de înfundaţi în mocirla asta de ţară.