Mă-năduş de revoltă şi de jale – Copacul cel ce mă umbrea în vară Şi doina m-a-nvăţat s-o cânt În noaptea asta L-au tăiat: Doar trunchiul în pământ – I-a mai rămas – Un ciot schilod… Dar omul nemilos Se încălzeşte-acum Şi leagănă-un copil, Visând să crească mare. Ce altoieşte el cu inima-i de scrum? Cum i-a aprinde-n piept un soare? Bunică-i, vin să-i spun, Că-i nemiloasă lumea, Copacul meu… Dar ce să văd?! Mă stăpânesc cu greu. Pe cei ce-au scos şi crucea De pe mormântul bunei, Să-i miluiască Dumnezeu.
