Vreau să mă las purtată de vânt
Ca şi o rimă câzută din vers,
Să plutesc peste cărţi, să cobor
Ca un cuvânt din gândul pervers.
|
|
Comentează
Până…
„- Pentru cine bat clopotele?
– Ele bat pentru tine…”
(Ernest Hemingway)
Până la ultimul gând
Mai visez
şi
mai sper…
Până la ultimul zâmbet
Mai zbor
şi
mai simt…
Până la ultimul soare
Mai sunt
şi iubesc.
Până la ultima şoaptă
Mă rog –
Mai trăiesc…
Mormântul bunei
Mă-năduş de revoltă şi de jale –
Copacul cel ce mă umbrea în vară
Şi doina m-a-nvăţat s-o cânt
În noaptea asta
L-au tăiat: –
Doar trunchiul în pământ –
I-a mai rămas –
Un ciot schilod…
Dar omul nemilos
Se încălzeşte-acum
Şi leagănă-un copil,
Visând să crească mare.
Ce altoieşte el cu inima-i de scrum?
Cum i-a aprinde-n piept un soare?
Bunică-i, vin să-i spun,
Că-i nemiloasă lumea,
Copacul meu…
Dar ce să văd?! Mă stăpânesc cu greu.
Pe cei ce-au scos şi crucea
De pe mormântul bunei,
Să-i miluiască Dumnezeu.
Homo sapiens
Acolo,
departe,
în visul mult dorit
O să mă nasc
oarbă – să nu văd
soarele negru;
fără simţ – să nu-mi pută
florile de mucigai;
surdă – să nu aud
marşuri funebre;
mută – să nu vorbesc
cu cei din halucinaţii.
O să mă nasc moartă.
Sau nu o să mă nasc deloc –
avortată.
Crimă supremă.
Femeia şi Bărbatul
vor fi ucigaşii.
Din cadavrul-copil
o să crească un copac mare
cu fructe multe, amare,
cu seminţe alese, dulci
pentru că am venit din păcat
şi păcatul m-a ucis.
Dar,
departe
de visul mult dorit
văd, aud, vorbesc,
respir, tind, gândesc.
Sunt nori…
Sunt nori trimişi de Dumnezeu:
Nori grei, gravizi cu ploi de viaţă.
Dar sunt şi nori de fum, de scrum,
Trimişi de-o inimă de gheaţă.
Sunt nori ce plâng cu plâns amar,
Sunt nori cu bocet atmosferic
Ce-amestecă într-un calvar
Vieţi omeneşti cu-n râs himeric.
Dar eu prin caldele băltoace
Vreau să dansez desculţ, să cânt,
Când grâu-n spic tăcut se coace
Şi iese abur din pământ…
Un fulg de nea
Unui artist
Un fulg de nea e o comoară,
Un fulg de nea – ce dansator!
Pluteşte, cântă-n aer, zboară…
E un fantasm copleşitor.
Un fulg de nea, plăpând şi moale,
Pe geana mea. Vai! Ce mister!
Un fulg vrăjeşte lumea mare
Un fulg micuţ e-un sol din cer.
O, fulg de nea! … (Ridic pleoapa.)
Nu, nu pleca, mai fă-ţi răgaz!
Un fulg – o lacrimă, o apă
Ce se prelinge pe obraz…
Un fulg de nea
(Finalul trist…) –
O scurtă viaţă de artist…
Preludiu
Admir tăcerea dansândă
crescendo tristeţii
iar primăvara geloasă
tot plânge isteric tot râde
crescendo tristeţii
un ultim val de zăpadă
mă grăbeşte să debrasez
de noroiul uscat de pe la glezne
crescendo tristeţii
un mesaj pierdut prin reţea
mă trezesc alături de
copilul-bărbat
atât de iubit de cuminte cântă
crescendo tristeţii
trecutul doarme ruşinat în cimitir
trecutul o foaie albă de hârtie
în timp ce-n viitoru-mi armonizat
cu rima zâmbetului
încât incontestabil voi trăi o poezie
crescendo al vieţii
crezând, nădăjduind, iubind
spre desăvârşire
fără să-mi mai dau seama de o uitată elegie
fredonez a vântului
diminuendo tristeţii
Paletă
Tăcerea picură dormind
unde se naşte ideea
curcubeul ne-a uitat când
apusul mort e greoi
incandescent
e totul împrejurul
e-ncrustat în triunghiuri violete
iar umbra se fardează
în nuanţe gri
oamenii diabolice mariotene
se iubesc
cu dezolare
tăcerea picură dormind
unde se naşte ideea.
Oraşul Viitorului
(Încercare de ciclu poetic)
Dimineaţă
Ies pe prag, afară.
Ce crezi că văd?!
Oraşu-i sur…
Mi l-au afumat
Şi omul mic,
Şi omul mare…
Ce grozăvie…
Ia uite peste geam:
Fumează toţi:
Oraşu-i plin
De fum,
De scrum,
Cu ce să respir? …
Mă ascund într-un
ingambament.
Doar o clipă şi mor de
hipoxie…
Gata. Cad. Deja?
Mă târâi până la automatul
cu aer proaspăt (nepoluat).
Cu greu mă-ntind
Până la ochiul flămând de
monede.
Arunc una de-o mie
Şi-mi cumpăr o doză…
Inspir… În sfârşit, Viaţă!
O să duc aer şi acasă…
Mă furişez tiptil,
Mă feresc de ochi străini…
Sper ca nimeni să nu mă
Împuşte cu vre-un muc de ţigară…
Căci aici e război:
Luptă α cu β,
Luptă nor cu sclipire de
soare,
E război… între fraţi şi surori,
Fumători şi nefumători.
Învingem
Sau vom fi învinşi?
De o doză…
Ultima…
Iubite,
Ştii,
Mi-e dor de-un soare blând,
Ca-n copilărie,
Căci ăsta sângerează;
Mi-e dor de-o ploaie bună,
Căci cerul de azi
Numai burează…
Brun, sur
Şi afară,
Şi în casă…
Şi în biserică sur, brun…
Ingambament
Într-un calvar de fum
Mai simt…
Că mor
De hipoxie.
Mi-e dor de-un strop
De poezie.
…
Ingambament
Până în ultimul moment!
Madona cu pruncul
(Portret modern)
Picior peste picior
Şi o cafea,
Şi o ţigară într-un gest de şic,
Aromă grea,
Clăbuci de fum
Se lasă-n cărucior peste copilu-i mic.
El plânge
Şi ca pe o suzetă
Îi pune-n buze un muc de ţigaretă.
Copilul suge nicotină:
Zâmbeşte, adoarme şi suspină…
Portret modern a tot ce-i viu?
Portret modern a tot neviu,
Când poezie, calm, fumează
Lungită-ntr-un sicriu…
Abateri de la Hai ku
Luna plină
câtă lumină în geam
mă trezesc orbit(ă)
…….
e lună plină.
Nucul
ce greu se ridică seva spre vârf
el va înflori mai târziu
…….
nucul bătrân.
Hai ku
abatere
tăcerea este mult mai caldă astăzi
…….
hai ku
mine nuzi să hoinărim.
Picăturile pentru nas
mă-năduş prin somn
de-o hipoxie nebună
…….
s-au terminat picăturile.
Ghicitoare
de-ale umorului paranoic
Privesc piciorul amputat:
Ceva îmi lipseşte…
Ce-o fi oare?
Infamie!
Mă simt o salbă de mărgele,
Un colier cu pietre grele,
Stau în vitrină prăfuită,
abia respir –
… iar sunt răpită…