chiar dacă mă aflu în plină sesiune, zilele petrecute în cluj mă solicită dincolo de obligațiile academice. asta, în sensul în care am parte de-o vreme ca-n visele mele urbane cele mai teribile: răcoare și miros de ploaie, cafele, țigări lungi, filosofie și alte Cărți. erup din mine și curg pe străzi, de la facultate - în flowers, apoi la bastionul croitorilor, și, trecând prin librăria humanitas - la casa matei corvin.
de aproape doi ani, ceea ce încerc să fac, la fiecare contact cu o formă sau alta de filosofie, e să-mi re-aranjez lumea, s-o re-constitui după ceea ce-am mai citit, scris sau ascultat. ieri și azi, însă, procesul acesta (atât de violent), s-a intensificat, datorită unor oameni deloc întâmplători, de existența cărora știu demult, dar revelația cărora, iată, survine abia acum.
aseară, bogdan ghiu a lansat la cluj o nouă traducere din derrida - „despre gramatologie”, eveniment îsoțit de foarte mult bun simț, umor și relevanță. importanța publicației, incontestabilă de altfel, a fost dezbătută la modul cel mai serios, iar teama, modestia și justificările cu care și-a prezentat traducătorul munca, i-a demonstrat cu atât mai mult valoarea.
și dimineața de azi a început cu alte două lansări,