8098 cazuri COVID-19 în Moldova
3352 – cazuri active
4455 – cazuri vindecate
291 – cazuri fatale
Actualizarea datelor: 31 mai 2020 ora 05:32

Cuba LibreGoogle Page Rank

Cuba LibreCuba Libre

Fara Descriere
RSS posts

Arta si Cultura


this needs to stop
dear people of the office world,this needs to stop.asking 'how are you' immediately after (or even instead of!) saying 'hi' is just not cool and needs to stop. nobody is comfortable with it, not even those masters of small talk, who pretend that they are.nobody is genuinely interested in how their colleagues are and nobody can claim to feel okay after an exchange along the lines of 'good-and-yourself-good-good (forced smile)' while exiting an elevator with 7 other people. how do you carry on with your day after this meaningless, fake interaction?

eastern europeans have accommodated this largely american / british-driven trend by talking about how they really are, most of the time in a very strict sense and thus resulting in lengthy oversharing sprees about one's migraine, food poisoning, antihistamine side-effects, or kids getting chickenpox. it's beautiful, but unnecessary.the frenchies turned 'ca va' into 'hi', which makes things significantly less embarrassing. 'ca va?' 'ca va'. end of story. kisses and hugs are optional, and only if you're about to have wine.the rest just keep feeling awkward. ironically so, because all of this comes from the fear of awkward silences, but it results in nothing else but more awkwardness. please stop doing it.
flat stories
i don't think about anything else, i don't talk about anything else, i don't do anything else but looking for a new flat. i've got everybody around me tired, mad, bored, terrified about calling, running around, talking to nice and not so nice people. it's insane. and it's getting even more so insane as i didn't expect it to take so long to find a new flat. i'm looking for the simplest things, and yet they're nowehere to be found. whenever a nice flat is up on the advertising websites, the landlord/their agent doesn't pick up, wants to charge me a ridiculous amount of money, or is just a moronic little nazi, who doesn't even want to hear about renting the flat to a non-speaker-of-hungarian-stupid-foreigner.so i developed an undercover strategy. i'm sending them all sms in hungarian translated with google translate. most of the advertisers spot me anyway, and reply in english, with 'milyen nyelven beszel?', 'honnan jott?', or just never reply. in most of the cases, they never reply.but that's okay still, because some of them do reply or call me back after all. to date, i have sent 54 sms to 54 different phone numbers, not counting the replies to replies to replies and emails. so i think i'm doing well, or at least i reached the level of amusement, having overcome that of stress and frustration. i believe there are nice people out there trying their own luck with google translate."sorry flat was issued""hello ana our meeting is not more current""call me the hungarian translaitor person and talk a details! by csaba""i am lake balaton until sunday call me monday am 9 oclock"part of my undercover strategy is also reading between the lines. as there are nice people and not so nice people, you have to try to figure it all out even before contacting them. nice people don't write dry, parametrical descriptions of their flats. they add some inside info like "if you like the city, but also like to rest, this is the perfect choice for you". dry, parametrical descriptions of flats belong to agents. they're business people so it makes sense. in a way, because catchy lines should theoretically attract more calls, but whatever. the not so nice people use caps lock and exclamation signs. lots of them and as often as possible. they tend to turn their ads into a list of restrictions rather than an attempt at describing their flat. no dogs, no cats, no other possible pets, no single people, no people with babies, no girls, no boys, no students, no parties, no smoking. it's depressing. but most of all, my strategy is inclusive. i have asked a bunch of friends to become call operators, exposing them to these people's own stories and problems and reasons they couldn't reply to my sms."i've broken my leg yesterday, but i'll get my son to show you around. my son speaks english""we're out of town until saturday, but we have a nice neighbour to open the door for you""i'm renovating this flat for a while now, trust me i'm really fed up with the whole thing""actually the flat belongs to my sister, but she's working in the u.s. now, you know"mom said i would find something good this week and i trust her.
вот наконец-то дура Аннаузнала правду о себено eй сначало нужно былорезать себе ногти
Migrants as Entrepreneurs: The Lively Neighbourhoods of Józsefváros
Colourful and vibrant, the 8th District of Budapest is home to the most concentrated immigrant communities from the capital city. The first migrants to enter Hungary and come here were the Chinese, who arrived in the years following the collapse of the communist regime. Together with the Arabs, who started settling in the neighbourhood a decade later, the Chinese constitute nowadays the most numerous migrant populations in the district. As several Vietnamese and Turkish small businesses are also important parts of the picture, the infamous 8 ker. shows signs of developing an image of a groovy cosmopolitan village – an attraction for tourists, and a study object for sociologists. But this perception is not shared unanimously by native Hungarians, who live in the district: due to poverty and controversial public policies in the area, stigma against immigrants and socially vulnerable groups (Roma, homeless) is flourishing. The Business PlanIf, at the beginning, the new-comers rented property from Hungarians in order to pursue their commercial activities, an increasing number of immigrants in the eighth district become owners of estate hosting shops, barbers, travel agencies, and gyors büfés. That is, commerce is going pretty well in Józsefváros: a Chinese trader from Népszinház Street, who settled in Budapest in 1994, believes that business opportunities in the neighbourhood are great and thus called for two of his siblings to follow him to Budapest. He used to work in the Four Tigers market, but he managed to collect money to open his own shops. Still, the market is the place where he gets his goods from, and he says it is easier for a Chinese to bargain there. He handles basic Hungarian, watches local TV and thinks that ‘the important is what happens here’ (in Hungary, a/n). Another entrepreneur, a Vietnamese owning a travel agency in Orczy Square, gave up a good job opportunity in Germany offered to him after finishing studies, because he found business in Budapest to be ‘more challenging’. Nonetheless, he constantly needs the help of his fiancée, who is also from Vietnam and who came to Budapest in 1993, because unlike him, she speaks Hungarian and can deal with official documentation. The Labour Market For some businesses, though, the work is not so successful. A Syrian mechanic, who arrived in Hungary in 2000 and later married a Hungarian woman, had to invest in a second shop just because one store ‘was not enough to make a living’ for his family. He says it is even unnecessary for him to stay at work all day, because there are too few customers: they can call him at the number he wrote on the door, as he lives close to the shop. This technical supply store was opened in addition to a ‘100 Forint’ he bought immediately after he settled in Népszinház Street. A hairdresser from Egypt, who came to Hungary as a refugee at the age of 20, managed to get employed in a fodrász in Orczy Square only with the help of his Arab acquaintances from the neighbourhood, and after going through three temporary jobs. He dreams of opening his own salon, but realizes that he needs more money and has to learn better Hungarian: the shop where he works now is rented by an elder Egyptian man from a Hungarian-speaking Vietnamese. MultikulturalizmusThe willingness and abilities to integrate within a host society tend to be generalized in terms of the migrants’ origins: Chinese people are usually believed to master a decent level of Hungarian, Arabs – the best, while the Black are regarded as the most closed, obscure communities. After all, it is obviously a matter of personalities. Although he doesn’t speak Hungarian well, the Syrian mechanic says he has more Hungarian friends than Arabs; moreover, his children have Hungarian classmates only. On the other hand, he claims that unlike in Syria, in Hungary people can be aggressive and shout at each other with ugly words. His wife and kids are Muslim, too: they follow Syrian traditions and cook mainly Arab food. The Chinese merchant considers himself Hungarian and he would like to be perceived as such by Hungarians, as well; the Vietnamese businessman believes he is half Hungarian and half Vietnamese: ‘I live in Europe for a long time, so I would think that my heart is Vietnamese, but my head is something different.. In Vietnam we think about democracy and many other things differently than in Europe’. He plans to apply for Hungarian citizenship when he learns the language. The Egyptian young man has been well-received by his wife’s family; he finds Hungarians ‘very nice’, but he keeps his Orthodox religion and regrets that he doesn’t have time to practice it as he had in his motherland. Everybody in our story seems to be in good relationships with native Hungarians, with the exception of an old fellow who always quarrels with his Syrian neighbour: ‘Go your country! What you doing here?’ – ‘Very like communist this man’, thinks the mechanic. The District‘If you live here for a long time, then it is even safe’, laughs a Hungarian shop manager from Népszinház Street. He was born and used to live in the district, but moved to Kispest, because of the very poor public safety in the area: Roma youth steal a lot. The man is also very upset that many Chinese and Vietnamese traders don’t pay appropriately the taxes and sell counterfeit products, which damages his business. On the other hand, he isn’t bothered by the Arabs, who have ‘normal prices’: ‘We can compete with each other. He sells cheaper, I try to sell cheaper too’. The most recent change that he observed in Józsefváros is the significant increase in the number of Black people, and what makes him suspicious of them is that nobody seems to know from what do they live. A tailor in the same street is slightly more positive: she says the district became safer and more interesting in the past two decades due to immigrants’ commercial activities unfolding here. Even the Roma changed their behaviour, thanks to the omnipresence of security cameras. But the woman agrees that the Black persons are the most worrisome: she believes they come to Budapest in order to marry Hungarian girls and put a hold on EU citizenship. Other than that, she is convinced that the bad reputation of the district should be ascribed to poverty and homeless shelters, not to the migrants. The older generation of Hungarians appears to be less open-minded, though: a couple of jewellers in Népszinház Street, who have been owning for a long time a watch shop, are outraged by the turmoil caused by immigrants and homeless. They feel hurt that the state is helping them so little after a lifetime of work in Hungary, while migrants have so many benefits. The spouses find Chinese very dirty, and they cannot explain themselves how come that they find jobs when so many Hungarians are unemployed. So, they admit that migrants actually work hard and they respect them, in this sense. Nonetheless, they argue that Hungarian culture should ‘be forced into immigrants somehow’. In their opinion, the Chinese market and the shelters for homeless (e.g. in Dankó Street) have harmed the district to a great extent, but they still like it and because they are old, they don’t plan to move away: ‘Én magyarnak érzem magam és ő is, nem semmiképpen nem hagynám el a hazámat, én tősgyökeres budapesti vagyok!’ Interviews used to illustrate the lives of labour immigrants in Józsefváros have been kindly provided by Boglárka Szalai of TÁRKI Social Research Institute. The image is courtesy of REORIENT - Migrating Architectures.The article is part of 'Migrants in the Spotlight' Programme, developed by IOM Budapest.
primarul gunoier
de patru ani de când nu mai locuiesc în chișinău, mă întorc în vacanțe, ca să găsesc un oraș mizerabil, urât și înecăcios. am văzut orașe mai mari și mai mici decât chișinău, nu de fiecare dată mai bogate, dar întotdeauna mai curate.acum că am învățat suficient de multe despre „how should municipalities deliver quality services to their constituency in order to get re-voted in office”*, nu mai sunt doar un cetățean supărat. toată smiorcăiala legată de comuniștii buclucași, care l-au împiedicat pe primarul tânăr și bine intenționat să reformeze instituțiile municipale, nu mă mai mulțumește.de aceea, vreau un primar care, dincolo de a pronunța și ortografia corect cuvinte ca: - democrație- drepturile omului - responsabilitate - transparență - eficiență etc. etc. să poată organiza.. colectarea gunoiului și curățirea străzilor. restul mă interesează considerabil mai puțin. vreau un primar gunoier.*references
Draft of Project Proposal
dragă chișinău,nu mi-e deloc dor de tine, pentru că aici e totuși mai răcoare, apa din lac este potabilă, berea este ieftină și sănătoasă. but there I am, still working for you. paaaa!Denumirea proiectuluiwww.pasageri.md Echipa1. Web Development & Graphic Design: Sandu Cojocari, Ion Dodi, Dumitru Belous, Eugen Bâbâlici.2. Business Advising: Sergiu Cibotaru, Ion Dodi, Eugen Bâbâlici.3. Social Development & Integration: Irina Breahnă, Adriana Pânzaru.4. Visionary: Ana Gurău.Conținutul propunerii de proiect:1. Filosofia și obiectivele proiectului2. Descrierea problemei 3. Soluții. www.pasageri.md: prezentare, modalitate de utilizare, avantaje.4. Posibilități de dezvoltare și integrare a proiectului.p.s.: efectele speciale urmează.
how's your research going?
în continuarea studiului de caz pentru teza de licenţă, m-am bucurat să aflu recent de iniţiativa unor prieteni din Chişinău de a organiza Social Innovation Camp, pentru care am înaintat ideea unui proiect web 2.0.sunt multe lucruri care mă deranjează la acest oraş, şi n-aş vrea să ţin la el doar pentru că îmi place să cred că e "al meu". pentru SI Camp, am încercat să aleg o singură problemă, dar aceasta s-a dovedit a fi plurivalentă, necesitând, prin urmare, un set întreg de soluţii.mobilitatea este unul dintre elementele vitale pentru un oraș; în chișinău, totul pare să adoarmă după ora 23:00 - nu mai circulă decât taxiuri și autoturisme particulare. eu trebuie, de cele mai multe ori, să am grijă să plec acasă înainte de această oră, din simplu motiv că nu am chef să cheltui pe taxi. acest efort mă frustrează și mă obosește.cred, de aceea, că transportul public de noapte ar fi o soluție și, deși mi s-a reproșat că lumea de prin cluburi va continua să comande taxi, eu aș merge bucuroasă acasă cu troleul și sunt convinsă că mulți ar face la fel. after all, sunt banii de o băutură în plus on a friday night :)care e, în general, problema noastră cu troleele și autobuzele? faptul că se mișcă greu? nu neapărat. maxitaxi-urile opresc la orice pas, enervează pe toată lumea și produc o mulțime de accidente. faptul că „put”? no way! vara în microbuze - a no go. în plus, troleele și autobuzele sunt incomparabil mai spațioase.m-am gândit că, de fapt, ceea ce nu ne place la trolee și autobuze, e că trebuie să le așteptăm mai mult. de ce? logic, sunt mai puține, circulă mai rar (respectiv, poluează mai puțin, both chemically and phonically).pentru că moldova este una dintre țările cu cel mai rapid internet din europa (ceea ce demonstrează popularitatea acestuia), un proiect IT ar rezolva cel puțin un aspect al problemei (odată ce introducerea troleelor de noapte ține exclusiv de competența APL). mai exact, este vorba de o hartă interactivă a chișinăului și a rețelelor de transport public, pe care utilizatorul să poată vizualiza poziția mijlocului de transport în timp real, precum și orarele de circulație ale autobuzelor și ale troleelor.platforma poate fi, în mod evident, dezvoltată, pentru a oferi și alte informații orășenilor. ideea rămâne însă de a-i motiva pe aceștia să utilizeze transportul public și de a le creea mai multe posibilități de mobilitate.SI Camp poate să-mi ofere oportunitatea de a anima acest proiect.
the veins of which have broken me down
vara e frumoasă numai noaptea, iar clujul e cel mai frumos vara.senină și tristă, îmi voi fi băut și-acest pahar, și-apoi mă voi fi cărat de-aici. te-am locuit suficient, totuși. te cunosc prea bine și tocmai de-asta mă voi întoarce, implorând căldură.cred c-am fost un orășean responsabil. pups!
8 - m-am trezit. în mănăștur. am vorbit cu ryjyk. am întârziat la conferință.10 - am pornit pe jos spre centru. am trecut pe-acasă. m-am schimbat.11 - am băut cafeaua în flowers, cu ancuța. am pus să cânte last.fm.12 - am mers la școală, la lansarea de carte a unui filosof maghiar.13 - am mers la teatrul național. am luat programul „zilei porților deschise”. am stat de vorbă cu george.14 - m-am întors în flowers. am fumat. am primit de la anca o cutie metalică în care au fost țigări de foi cu aromă de cireșe, pe care o voi transforma în portcigar.14.30 - m-am întors în mănăștur după calculator. am mai trecut o dată prin flowers și l-am lăsat acolo.16 - m-am întors la teatru. am asistat la altă lansare de carte, a lui adrian marino.17.30 - am băut un ceai la cărturești, în teatru. cu george.18 - încă la teatru. am văzut „visul unei nopți de vară”, repetiție cu public. m-am plictisit.19.30 - am pornit spre flowers. în „sora” nu era redds, am căutat în alte 3 magazine. am găsit pe memo, colț cu emil isac. am cumpărat. două. 20 - am ajuns în flowers. mai erau flore și neli. și cățelul. a fost și octav.21 - încă în flowers. am pus lumânări și am stins becurile. au venit mulți oameni. a venit și cristina.22.30 - am mers cu flore și cățelul la creperie. am început să jucăm. cu neag, maxi, neli și octav. george s-a uitat la meci.23.30 - adormeam. încă în creperie.24.00 - am venit acasă. am pus mașina de spălat, soba și boiler-ul. am net, stau pe pervaz. vorbesc cu gila.3.00 - încă pe net, ca tembela. fumez. e 4.00.

aici e încă muzică și fum. după geam e arhitectura. cel mai mult, îmi doresc să nu ajung a-mi regreta niciodată singurătatea :)
emi berczi
mica mea problemă cu frigul de acasă s-a transformat, în sfârșit, într-o lâncedă și amețitoare răceală, cu puțină febră, o stare dulce, continuă de somnolență, și tone de plapume, în care mă ascund complet, ca să mă încălzesc de la expirație. aș dormi o veșnicie. aș visa fațade din cluj, din bruges, ciocolate calde cu frișcă și țigări de foi cu aromă de cireșe.dar trebuie să povestesc despre emi. ”sunt trei cărți de filosofie, pe care trebuie să le citești. and you're gonna be all done, all good. critica rațiunii pure, fenomenologia spiritului și ființă și timp.”, mi-a spus ea acum 3 ani, când tocmai începusem facultatea. tot de la emi am aflat tons of priceless inside info despre școală, profesori, seminariști, cursuri, filosofi, cluj, localuri din cluj, anticariate și magazine; am aflat de last.fm și de flowers, de clap your hands say yeah, de hannah arendt și, mai ales, de o mulțime de alți oameni frumoși. emi, probabil fără să fi vrut neapărat, este sursa accentului meu ardelenesc, de care sigur nu voi mai scăpa niciodată. în schimb, tot ce-am putut eu face pentru ea a fost să-i aduc de-acasă, când îmi aminteam, biscuți de ovăz sau covrigei cu mac, și țigări (când mai era voie să treci cu un cartuș). n-am citit decât jumătate din critică, 70 de pagini din heidegger, iar de hegel nici nu m-am atins.
mi-am amintit zilele astea de o celebră caricatură a cetățeanului dependent de internet: prinzând literalmente rădăcini în fața calculatorului. apu eu-s tot cam așa.în casa mea nouă din cluj (care e, de fapt, destul de veche, dar bine păstrată și, cum s-ar zice, ultra-centrală) n-am net decât dacă mă instalez pe pervazul uneia dintre ferestre și mă conectez la o rețea cu nume dubios. în schimb, casa e plină de tot felul de minunății, dintre care, trebuie să recunosc, m-au impresionat sobele cu lemne, mașina de cusut și.. câinele vecinilor.dar nu aici este tocmai cea mai mare problemă.am povestit mai multor prieteni ce cred despre viețile mele paralele, cea de acasă și cea de la cluj: joc două roluri, sunt doi oameni, pe scurt, am două vieți. ultima, însă, se va încheia probabil foarte curând, iar eu mă simt de parcă aș fi aflat că am cancer în metastază și știu exact până când mai am de trăit: 2-3 iulie, 2010. cred că prietenii mei din chișinău trebuie să afle, în sfârșit, câte ceva despre cei din cluj. george. îmi împrumută cărți, nu și-a luat licența în filosofie și este din bucurești. datorită lui, am casa cea nouă despre care v-am povestit.va urma!
despre ce se mai întâmplă prin oraş
murdar şi lipicios, oraşul meu cu umeri gri de praf, iese câte puţin din iarna asta, atât de lungă. nu ştiu care sunt strategiile direcţiilor de salubrizare, dar în fiecare an, când se topeşte şi ultima zăpadă, chişinăul este greţos.dar eu îl iubesc necondiţionat, aşa că îl colind dintr-un capăt în altul, cu maşina şi pe jos, cu treburi de la servici, întâlniri cu prieteni, cumpărături şi pierdere de vreme.ce se mai întâmplă? păi, în afara turului ambasadelor (despre care poate merită a fi scrise mai multe) pe care îl fac de două săptămâni, a mai avut loc lansarea "nekrotitanium" a planetei moldova şi avanpremierele chiştv. e ok - puţin prilej de discuţii în această infinită plictiseală urbană.altfel, pulsul oraşului nu mai este dat decât de agitaţia jurnaliştilor, de ambuteiaje, de traficul pietonal din piaţa centrală şi de cel de pe internet. bună treabă! aşteptăm cu smerenie sfânta zi de duminică, 28 şi apariţia următorului reportaj a lui andrei bolocan.
direcţia cultură (DC) a consiliului municipal chişinău este cel mai entertaining edificiu din oraş, iar dacă serviciile de taxi ar face statistici, „bucureşti 68” ar fi cea mai solicitată adresă.dintre evenimentele copilăriei mele, după mersul în ospeţie (la cine ştie ce rude boring) sau la bunici (în exil), cele mai frumoase erau ieşirile la teatrul de păpuşi. mergeam cu mama şi întotdeauna telefonam la „licurici”, ca să mă asigur de ora la care începea spectacolul; 11:00 - de fiecare dată, dar mă distra să întreb.apoi, cptf. dacă mă concentrez, îmi dau seama că am stat pe etajul 3 al DC mai mult de jumătate din ultimii 5-6 ani. atât de dărăpănat şi de inospitalier! voluntarii aflați în neobosita lor luptă cu traficul de femei, prietenii lui lu, care au devenit şi ai mei, alţi prieteni de-ai mei, scoţieni microbişti, americani, suedezi, bolo care fura markere, cotruţă care dansa, kolobok care n-avea de lucru, gila, ryjyk, ajder, juju (n-are sens să m-apuc să enumer).. toţi au fost măcar o dată în viaţa lor în biroul 310 al DC!dincolo de aceste intimităţi, trebuie să ne amintim că tot în DC se află şi barul admiral, actualul eli pili, martorul atâtor depravări, precum şi al memorabilului deznodământ al zilei mele de naştere din septembrie, trecut.și tot în DC e booztime, eheheheeeei! fostul trilux! nu-mi amintesc bine cum arăta numai cu mesele de biliard, dar cele 57.642.039 concerte la care-am fost şi cele 34.9 bln de ţigări pe care le-am fumat acolo, de când a devenit avanpost snails/alternosfera/salsa party/whatever, made it very homelike. de asemenea, în DC mai există:clubul city, unul dintre primele fancy din oraş. am fost numai de două ori. forţat.magazinul matrix (cu soluţii IT foarte ieftine), care astăzi aminteşte numai de legendarul internet cafe de pe partea laterală a clădirii, unde se drogau liceenii :)salonul oazis, plin de vedete şi de frizeri gay.librăria din hol și librara ei amuzantă.terasa maestro și clubul studio. trivial, indeed.sediul infocom de la etajul 5, unde vin babele să se plângă de facturile mari la întreţinere.săli de repetiţii ale formaţiilor autohtone şi săli de dansuri moderne și populare pentru copii. sediul punkt si cartier. (see what i did here? ;)chioşcul non-stop de ţigări şi proiectul „chioşc” al celor de la oberliht.lunea trecută m-am angajat în biroul 301.
Chişinău, Oraşul-Stat
Deși nu are dimensiunile sau statutul politico-administrativ ale Luxembourg-ului sau ale Andorrei, Chișinăul reprezintă, în mod cert, mult mai mult decât o capitală. Pentru că Moldova este o țară cu o suprafață de doar 33 mii km2, iar pe teritoriul Chișinăului este concentrată aproape o treime din populație, Orașul nu este numai centrul prin excelență al statului, ci se suprapune acestuia din urmă, preluându-i funcțiile și calitatea de instanță ultimă la care se raportează întreaga activitate a oamenilor. Evenimentul, înțeles ca ansamblu de relații dinamice, creatoare de lucruri și situații care să conteze, poate avea loc doar aici. Ieșirea în afara Orașului nu înseamnă limitarea accesului la magazine sau la căi de comunicare, ci pierderea aproape completă a legăturii cu evenimentul, cu factorii de decizie asupra vieții și activității persoanei, cu sentimentul reconfortant al importanței. Politicile de descentralizare, inexistente atât în perioada RSSM, cât și după obținerea independenței în anul 1991, par a fi întârziat atât de mult, încât modestele luări de ințiativă ale unor alte orașe, precum Bălți sau Cahul, nu au decât rezonanța unor strigăte fără răspuns. Moldova este expresia geografică a dictaturii sub care s-a aflat după cel de-al Doilea Război Mondial: lucrurile importante s-au întâmplat în Chișinău, și tot de aici au pornit ordinele care să organizeze viețile cetățenilor (Orașul fiind parte a unui sistem mult mai complex – URSS, și supus controlului permanent al Moscovei). Situația se menține până în prezent, deși distorsionată de progresul economic, care oferă iluzia autonomiei locale (a democrației, în genere), prin posibilitatea liberă de a achiziționa aceleași bunuri (din nou, dimensiunile reduse ale teritoriului Moldovei constituie primul factor care a condus la păstrarea acestei centralități și după căderea regimului comunist). Astfel, Chișinăul prezintă simptomele unui Oraș-Stat, asemănător cu cel descris de către Gilles Deleuze și Felix Guattari (1): capitala este un turn central de control asupra întregii țări (exceptând aici regiunea din stânga Nistrului, conflictul cu care accentuează și mai mult poziția strategică ocupată de Chișinău). Rolul specific orașului (de corelat al drumului, de funcție în cadrul unor circuite) se suprapune celui al statului (de fenoment care face să rezoneze o multitudine de puncte, nu neapărat numai orașe). Ceea ce se întâmplă pe Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din centrul orașului reprezintă, într-adevăr, un eveniment de importanță națională, acesta fiind spațiul cu cel mai înalt grad de vizibilitate și posibilitate de acces.Odată stabilite, aceste considerații ne impun să pătrundem în interiorul Orașului și să privim asupra unui peisaj urban degradat, fractal și, în definitiv, trist, care ne oferă, însă, structura mentalității unei societăți întregi. Aflat în plină criză de identitate urbană, Chișinăul propune spectatorului un centru vechi, dar devastat de inundații și afundat în mizerie; arhitectură de autor, nerestaurată sau acoperită de panouri publicitare, și imense cartiere-dormitor, dispuse în mod organizat de-a lungul unor bulevarde largi, sufocate de centre comerciale. Nu există o zonă industrială bine definită (și izolată de instituțiile sociale și de spațiile locative), astfel încât uzinele și fabricile, mai mult sau mai puțin funcționale, parazitează fiecare sector al orașului (2). Procesul de urbanizare, care a afectat Orașul odată cu creșterea numărului de emigranți moldoveni, pe remitențele cărora se sprijină economia întregii țări, l-a trasformat într-o localitate cu o numeroasă populație rurală. Anii 90 ne dezvăluie un Chișinău-mutant, în care noii orășeni își amenajau și întrețineau grădini cu pomi și legume în fața blocului, care, în unele sectoare, se păstrează până în prezent. Orașul continuă să se extindă într-un mod necontrolat, iar blocurile, construite rapid și după standarde europene deja, fac din piața imobilelor una dintre cele mai profitabile. Acest peisaj eclectic se face vinovat de menținerea unui nivel minim al civilității și al sentimentului de responsabilitate și respect pentru spațiul comun pe care îl împart orășenii. Mentalitatea sovietică, atât de adânc impregnată în gândirea lor, îi face să se încreadă în datoria infinită a statului față de cetățeni, iar din discursul democratic (chiar dacă vorbim de unul doar afișat) al ultimilor douăzeci de ani, oamenii au reținut numai partea cu „drepturi și libertăți”. Fără a privi dincolo de privilegiile faptului de a fi cetățean al Capitalei (sau cel puțin locatar al ei, pentru cei veniți), ei se mulțumesc cu comoditatea oferită de omniprezentele microbuze și super-marketuri, dar nu înțeleg de ce este corect și adecvat să manifeste o atitudine civilizată în spațiul public și față de politicul pe care acesta îl instituie. Aici, suntem prinși, însă, în cadrul unui cerc vicios: autoritățile nu investesc în formarea civică a cetățenilor, iar aceștia se comportă pe măsură. Spațiul urban public, înțeles ca unul de maximă vizibilitate și posibilitate de acces liber, cum sunt străzile, instituțiile publice, fațadele edificiilor și centrele comerciale sau de agrement, este lipsit de un discurs politic clar, ceea ce nu face decât să contribuie la criza identitară generală a societății. Pentru că acest spațiu nu le oferă orășenilor alte semne cu care să se identifice decât discursul publicitar, iar valorile orașului sunt atât de puțin cultivate, se pare că nici nu ar trebui să cerem civilitate de la acești cetățeni. Or, situația în cauză nu poate mulțumi pe nimeni, de unde și intenția acestui studiu de caz. Voi pune în discuție, în continuare, două aspecte ce vizează relația dintre spațiul urban și discursul politic pe care îl debordează acesta: emergența panotajului publicitar și atitudinea față de trecutul sovietic (monumentele comuniste). Din necesitatea readucerii unui alt fel de discurs politic în spațiul public urban al Chișinăului, altul decât cel doctrinar, promovat în perioada sovietică, dar și altul decât cel publicitar, practicat fără scrupule în prezent, voi formula câteva recomandări pentru autoritățile publice locale.1. Spre deosebire de majoritatea orașelor din România (cu care îmi permit să fac această comparație), Chișinăul este împânzit de panouri și billboard-uri publicitare, inclusiv pe teritoriul centrului istoric. Cel mai relevant exemplu este cel al clădirii de la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Pușkin (3) – una dintre cele mai circulate zone din oraș. Edificiul în cauză, aflat în imediata vecinătate a Primăriei (operă a celebrului arhitect Al. Bernardazzi), dar și a Pieței Marii Adunări Naționale, este acoperit în măsură de 80% de 3 panouri imense, care nu mai lasă să se vadă decât bancomatele de la parter. Prevederile ultimului Plan Urbanistic General (PUG) al Capitalei, însă, stipulează în calitate de obiectiv major conservarea patrimoniului arhitectural al Chișinăului. Am considerat că cel mai potrivit ar fi să cer explicațiile de rigoare chiar de la responsabiliii din cadrul Direcției pentru Urbanism și Arhitectură a Municipalității, care, deși au fost surprinzător de cooperanți, nu au părut să înțeleagă esența problemei. Specialistul cu care am discutat, mi-a prezentat proiectul panourilor, cu intenția de a mă asigura că, din punct de vedere tehnic, acestea nu prejudiciază sub nicio formă fațada edificiului. Aspectul pe care îl ia centrul orașului în aceste condiții nu constituie, deci, o chestiune, în ciuda obiectivelor PUG. Aceasta pentru că, mi s-a spus, amplasarea lor reprezintă o sursă de venit pentru bugetul capitalei. „Soluția inteligentă” pe care a găsit-o Primăria recent, s-a materializat în încheierea contractelor cu câteva firme de advertising, care s-au angajat să contruiască și să întrețină stațiile de troleibuz din tot orașul, precum și coșurile de gunoi de pe bulevardul Ștefan cel Mare, în schimbul transformării acestora într-o multitudine de spații pentru publicitate. Cât despre amplasarea billboard-urilor, în afara câtorva condiții tehnice pe care trebuie să le îndeplinească (faptul de a nu acoperi semafoare, de exemplu), nu există niciun mecanism după care să fie gestionată înfățișarea pe care acestea o dau spațiului urban public. În condițiile actualei crize financiare, multe dintre ele au rămas goale, sau au fost înlocuite cu „mesaje sociale”, cum ar fi „Moldova, Patria Mea” sau „Chișinău – cel mai frumos oraș de pe planetă”. Acestea, în intenția lor de a inocula un mesaj identitar, nu fac, însă, decât să creeze repulsie, sau, în cel mai fericit caz, subiecte de glumă. Or, nu aceasta este modalitatea prin care orășenii pot fi motivați să se identifice și, prin urmare, să manifeste responsabilitate, față de orașul și țara în care locuiesc. S-ar putea obiecta aici că și non-civicul este o formă de atitudine, fapt care să conteste în general necesitatea educării unui nivel adecvat de civilitate. O asemenea abordare a problemei este, însă, neconstructivă: pentru a face posibilă relația dintre acțiune politică și comportament public, este nevoie de instrumente de comunicare corespunzătoare, care sunt reprezentate tocmai de o etică urbană (4), de identificarea cu spațiul public, adică de civilitate și responsabilitate.Același specialist din cadrul Municipalității mi-a explicat că o concepție-cadru cu privire la amplasarea panourilor publicitare din oraș abia urmează să fie elaborată, dar că nu există un termen stabilit pentru ca aceasta să intre în vigoare și să fie aplicată. Pentru a evita extinderea acestei catastrofe urbane, pe lângă faptul că Primăria ar trebui să urgenteze procedura de elaborare a concepției, echipa de autori ai acesteia trebuie să includă nu numai arhitecți și urbaniști, ci și antropologi, sociologi și designeri. 2. Anii 50-80 au însemnat pentru Chișinău aflarea în cadrul unui amplu proces de reorganizare urbanistică, complet diferit de spiritul în care a fost gândită construcția orașului în perioada interbelică. Din cadrul acestui proiect nu au lipsit instalarea monumentelor de propagandă sovietică, inclusiv la scară națională, în fiecare localitate (în centrele satelor au fost instalate, de cele mai multe ori, monumente ale ostașilor, care „au luptat pentru eliberarea Patriei de sub ocupația fascistă”). În Chișinău, există o serie de asemenea monumente, între care cel dedicat „Eroilor comsomolului leninist” (supus de mai multe ori vandalizărilor amuzante, fiindu-i șterse literele „er”), monumentul „Eliberarea”, statuia ecvestră a lui Grigore Kotovski, erou comunist de război și statuia lui V. Lenin. Ultima a fost exilată din Piața Marii Adunări Naționale, ca o dovadă a unui trecut depășit și rușinos, și ascunsă într-un mic scuar din Parcul „Valea Morilor”. Locul său de monument major național a fost luat de statuia lui Ștefan cel Mare , amplasată vizavi de Piață, la intrarea în Grădina Publică centrală. Imprimată și pe fiecare dintre cele nouă tipuri de bancnote de lei, figura domnitorului moldovean a fost transformată, astfel, în emblema oricărui discurs patriotard (dar și patriotic), fiind percepută ca o personalitate oarecum neutră în cadrul problemei mai complexe și delicate a identității naționale a cetățenilor Moldovei. Mărturii ale trecutului comunist sunt și alte edificii, construite în stilul arhitecturii de propagandă, cum ar fi Complexul Memorial „Eternitate”, Casa Guvernului și hotelul „Cosmos”, dar pentru că deranjamentul creat anume de aceste monumente este cel mai simplu de lichidat, am prevăzut că Primăria va decide demontarea lor în viitorul apropiat. Fapt care s-a întâmplat chiar săptămâna trecută, când autoritățile locale liberale au anunțat că analizează posibilitatea demontării monumentului dedicat eroilor comsomolului, de pe bulevardul Renașterii, în contextul unei inițiative mai largi, care include și redenumirea unor străzi (bd. Moscovei, bd. Renașterii, str. Pușkin). Deși intenția Municipalității este discutată în presă și pe internet, aceasta nu este supusă unei dezbateri publice, care să permită și cetățenilor accesul la luarea deciziilor. O etică urbană, însă, presupune asumarea responsabilă a trecutului istoric al Orașului, iar aceasta ar însemna valorificarea acestor monumente în calitatea lor de mărturii ale istoriei, care nu trebuie și nici nu poate fi negată. Or, ascunderea monumentului lui Lenin nu i-a anulat existența; acest fapt necesită recunoscut ca atare. În acest sens, atașarea unor plăci la toate aceste monumente, care să ofere informații despre autorii monumentului, data la care a fost instalat, compoziție și stil etc., ar fi o soluție de anulare a actualității monumentului, care este, de fapt, tocmai ceea ce deranjează în prezența acestora în spațiul public urban.Concluzia acestei sumare cercetări nu poate constitui decât iminența cu care se impune readucerea unui discurs politic adecvat în spațiul public urban, într-o formă complet nouă, care să instaureze o relație constructivă între autorități și cetățeni. Pentru că am demonstrat inițial semnificația de oraș-stat a Chișinăului, nevoia de urbanizare a politicului este cu atât mai stringentă, cu cât cultivarea unei etici urbane în Capitală, ar avea în calitate de consecință ridicarea nivelului de civilitate la scară națională.Note:1. Deleuze, Guattari, City/State, în Neil Leach, Rethinking Architecture, Routledge, Londra, 1997, pp. 296-299.2. Strada Uzinelor și Centrala de Termoficare în sect. Ciocana, fabricile de pâine, cofetărie și încălțăminte, precum și uzina de tractoare din sect. Buiucani, fabrica de confecții din sect. Centru, uzina de utilaje din sect. Botanica, uzinele tipografice din sect. Râșcani.3. Monument de arhitectură, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe. Casa a fost construită la începutul secolului al XX-lea. Aparţinea negustorului Tavii Kogan, proprietarul celei mai mari mori din oraş (cu cinci niveluri), care se afla în interiorul cartierului, în spatele acestei construcţii. Casa este ridicată în două niveluri, aliniată cu faţada principală la linia roşie a străzii. Arhitectura este în spiritul eclecticii, cu reminiscenţe neoclasice. Faţada are o compoziţie simetrică, cu două rezalite laterale, cu o asimetrice a parterului, în care se află intrarea în casă, în rezalitul din dreapta, şi intrarea în curte sub forma unui gang carosabil, în rezalitul din stânga. Rezalitele sunt încununate cu atice de forme complexe, parterul în bosaje orizontale, etajul – cu flancarea din doi pilaştri ai ordinului doric.4. Ioan, Mihali, Dublu tratat de urbanologie, Idea Design&Print, Cluj, 2009, pag. 17.
despre insomnie
în fiecare noapte, mă culc numai după ce aleg o strategie de a adormi. de obicei, îmi imaginez lucrurile frumoase care aș vrea să mi se întâmple. de ceva vreme, construcția mea nu mai ține! strategiile mele, atât de atent elaborate, colapsează și mă părăsesc, lăsându-mă singură cu mintea mea nebună. mi-e frică și mă îngrozesc la gândul că nu voi mai dormi niciodată ca un om normal.aud centrala, aud frigiderul, aud filmul pe care îl privesc colegele de apartament, aud piesele pe care le-am ascultat în timpul zilei, îi văd pe actorii din house, văd mii și mii de locuri și chipuri, deschid ochii și mă văd și pe mine.sunt cretină. iar tu - cu atât mai fericit.
Biblioteca de Filosofie (III)

iar m-am trezit prea târziu. dar am alergat, în nebunia mea, la bibliotecă. o colegă mi-a spus că i s-au împrumutat câteva cărți pentru vacanță și m-am dus și eu să cer. „dar dumneavoastră, domnișoară, aveți permis temporar. sunteți din republica moldova..”„da, știu, dar m-am gândit că ați putea totuși să-mi permiteți. eu rămân în cluj în vacanță.”„îmi pare rău, domnișoară. sărbători fericite.”fericite, my ass. mi-o venit să plâng, blia! să plâng pentru tot ceea ce pretind că sunt și pentru tot ceea ce sunt de fapt. pentru un bibliotecar care nu face decât să respecte un regulament cretin, pentru angoasa pe care mi-o creează mie și multor altora o condiție stupidă. copilul supărat din mine ar fi vrut să strige: „știți cine-i tata meu?” și să arate limba.de ce să stea cărțile acolo pentru două săptămâni degeaba, blia? sunt acolo în calitate de resurse pentru studenți, suca. normal că voi găsi pe net ce-mi trebe, dar m-a obosit atât de tare toată povestea asta.'fuck the system' e o huinea. the system always fucks you back.

nouă ore! nouă ore din viața mea prețioasă, petrecute într-un autocar infect, unicul autocar de pe ruta piatra neamț - cluj. care rută are barely 300 km și poate fi parcursă, în mod NORMAL, în maxim șase ore.în schimb, piatra neamț are pârtie de schi, telegondolă de aproape un kilometru și telescaune, ultraperformante. construite toate cu tehnică și de către muncitori din austria. guuuuys, what about building your fuckin' railway first? or settling some acceptable bus operators? adică, pontu din teleatracțiunile voastre turistice, dacă nimeni nu poate ajunge în mod decent în orașu vostru? pontu din banii pe care îi aruncați pe beculețe, energie electrică și alte elemente cretine de urbanism, dacă eu tre să pierd o zi ca să ajung acasă, după ce am avut ocazia de a le admira? piatra neamț, reședință de județ, cu autogară mai proastă ca-n turda! sau reghin.moldoveni. some things never change. i'm not gonna care about your lighted wreaths, even if they form the word 'infrastructure'. and ya, when i have to leave cluj again, i'll think twice. and then decide not to go anywhere.
Biblioteca de Filosofie (II)
ce m-am distrat azi în bibliotecă. dintre toți filosofii, cel mai mult îmi displăcea hegel. acum, îmi displace și schopenhauer, dar acesta își merită respectul măcar pentru faptul că este distractiv. schema funcționează cam așa: iei din Kant numai ceea ce ai înțeles (prostule!), ignorând restul cu expresii mărețe, de genu „și aici a fost marea greșeală a acestui mare spirit” și trântești, în completare, tot felul de „chestii” din filosofia hindusă, upanișade și alte minunății. de la tine nu pui nimic, dar ai, în schimb, obtuzitatea de a accentua faptul că, citez: „nici această concepție nu este deloc nouă. încă heraclit ...” schopenhauer este un clovn. asta am scris, cu litere mari, pe partea de sus a foii pe care luam notițe. în final, am decis că ar fi cazul ca cineva să inventeze un cocktail din bere și lassi, care să, you know, poarte numele marelui filosof.
Meeting Place
îmi place atât de mult ușurința cu care mă-ndrăgostesc n-am noroc la risc,dar cred că viața e, în general, prea bună cu minemr. freeman, dan perjovschi și știrilenu sunt decât interese de disciplinăla fel ca și toate celelalteprobleme ale lumiieu n-am chef decât să plutesc seninăîntr-un pahar de cuba libre proaspăt

natura te înnebunește ca și oamenii; ea prin infinit și ei prin platitudine. sunt mult prea patriot ca să doresc fericire țării mele.E.C.

Generat în 0.286 secunde.