Observ o dificultate de înţelegere în rîndurile credincioşilor, descoperită cu ocazia gay festului de la Bucureşti. Iarăşi creştinii se împart în două cete ca şi fariseii şi saducheii de altă dată. Unii protestează împotriva paradelor gay, iar alţii găsesc de cuviinţă să ţină predici despre iubire şi iertare. Deşi ar trebui să fie un singur glas care să mărturisească limpede poziţia Bisericii, adică a Sfintei Scripturi, faţă de păcatul homosexualităţii.

O paradă gay nu este tot una cu homosexualitatea, precum nici un gay ieşit să-şi propovăduiască păcatul nu este tot una cu un homosexual care suferă din cauza condiţiei sale. Nu cumva, întinzînd mîna unui homosexual aflat în suferinţă să tragem în Biserică o paradă gay. Să facem diferenţă între menirea terapeutică a Bisericii şi cea mărturisitoare. Biserica îi primeşte pe homosexuali prin pocăinţă, dar se pronunţă răspicat împotriva homosexualităţii. Oare vom tăcea despre ucidere, curvie, hoţie şi alte păcate de teamă să nu-i îndepărtăm pe ucigaşi, curvari şi hoţi de la o eventuală pocăinţă?

Iată şi cuvîntul Sfintei Scripuri, rostit prin gura prorocului David, referitor la discuţia noastră: „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul pierzătorilor n-a şezut!”

Observaţi că într-un singur verset, chiar primul din psalmul întîi, sînt arătate trei feluri de a păcătui prin părtaşie la păcate străine.

Prima cale de a păcătui este aceea de a lua parte la sfaturile necredincioşilor. Există necredincioşi şi există sfaturi ale lor, adică planuri prin care ei îşi răspîndesc şi impun celorlalţi necredinţa lor (iar propaganda homosexuală loveşte în credinţa noastră şi în întreaga tradiţie biblică). De acest păcat s-au făcut vinovaţi toţi cei care au pus la cale o paradă a pacatului, precum şi cei care au aprobat-o formal. Se mai fac vinovaţi de acelaşi păcat toţi cei care au avut posibilitatea, prin poziţia pe care o ocupă în societate, să se împotrivească acestei acţiuni, dar nu au făcut-o.

A doua cale de a păcătui este aceea de a sta în calea păcătoşilor, adică de a face păcatul cu bună ştiinţă.

A treia cale de a păcătui este aceea de a te face propovăduitor al păcatului. Sfîntul Vasile cel Mare tîlcuieşte că prin „scaunul pierzătorilor” (tradus greşit în ediţiile noi ca „scaunul hulitorilor”), se înţelege condiţia celor care s-au întărit atît de mult în păcat, încît stau în el ca într-un tron. Sînt „pierzători” deoarece nu se mulţumesc cu săvîrşirea păcatului, ci îi îndeamnă şi pe alţii la păcat, aşa încît toţi cei care intră în legătură cu ei se îmbolnăvesc de păcat ca de o lepră, pierzîndu-se pe ei înşişi.

Judecaţi şi singuri cît de mare ar trebui să fie un scaun ca să încapă o întreagă paradă a pierzătorilor pe el. Iar dacă se mai suie şi cîţiva creştini, oare îi va ţine pe toţi?

Posted in Ortodoxie, Scandaluri