Dorinţele noastre nobile sau ticăloase, statornicite întâi în gând şi apoi puse în practică, îşi au izvorul în cugetare. “Puterii de cugetare, spune Sfântul Ioan Damaschin, îi aparţin judecăţile, sentimentele, impulsurile spre acţiune, aversiunile şi evitările acţiunii. În chip special îi aparţin înţelegerea celor spirituale, virtuţile, ştiinţele, principiile artelor, puterea de deliberare şi puterea de alegere”.

Când este vorba de un lucru rău, la care cugetăm, până când n-am consimţit cu gândul să-l facem, nu este păcat. Cât timp ne luptăm, nu păcătuim. Când în minte am plecat steagul începe păcatul. În minte cugetăm la un anume lucru, bun sau rău, pe care îl voim. “După voinţă vine cercetarea şi gândirea. Şi după acestea, dacă lucrul este în puterea noastră, urmează sfatul (δολη) adică deliberarea (δολευτις). Deliberarea este o dorinţă examinatoare a acelora care sunt în puterea noastră de a le săvârşi. Căci deliberăm dacă trebuie să ne apucăm de un lucru sau nu. Apoi judecăm ceea ce este mai bine; această operaţie se numeşte judecată (κριτις). Apoi suntem dispuşi şi iubim ceea ce a fost judecat pe temeiul deliberării; această operaţie se numeşte opinie (γνωμη) … Apoi după dispoziţie urmează preferinţa, adică alegerea … din două lucruri, care stau în faţă … Apoi ne pornim spre faţă”. (more…)