Sfîntul Ioan Gură de Aur, aflîndu-se într-o polemică despre temeiul dumnezeiesc al credinţei creştine, a dat drept argument chiar modul în care a fost răspîndit creştinismul. Cum să explici faptul că doisprezece oameni sărmani şi neînvăţaţi au convins o lume să se închine unui Dumnezeu care S-a lăsat răstignit pe cruce? Să mai spunem că asta se întîmpla într-un imperiu în care primau autoritatea paloşului şi a bogăţiei, în care orgoliul era confundat cu demnitatea, iar mila cu slăbiciunea. Unei astfel de lumi au adresat apostolii cuvintele: „Fericiţi cei cei plîng, fericiţi cei flămînzi, fericiţi cei prigoniţi”. Şi au convins! Pentru că veneau de la Dumnezeu.
Însă cînd cel mai puternic imperiu al lumii a devenit creştin şi se părea că propovăduitorii Evangheliei ar trebui să triumfe cu o uşurinţă incomparabilă cu cea a celor doisprezece apostoli sărmani de la început, creştinismul a intrat în derivă. Şi acest lucru s-a întîmplat atunci cînd cineva i-a zis propovăduitorului: „mănîncă!” Şi el a mîncat. Apoi i-a zis: „bea!” Şi el a băut. Apoi i-a zis: „şezi!” Şi el a şezut…
Creştinul nu are odihnă în această lume, pentru că merge spre o altă lume. Nici mîncarea, nici băutura, nici cinstea mai marilor acestei lumi nu trebuie să fie a creştinului. Atunci lumea îl va crede că vine de sus şi merge într-acolo de unde a venit.
Poate că, după două mii de ani de creştinism, ne apropiem iarăşi de zilele cînd vor rămîne doar 12 creştini neamăgiţi de lume şi aceia, pornind, vor începe totul de la început?
Posted in Ortodoxie
