Cazul vlădicăi Teodosie este unul cît se poate de trist. Îmi este jenă să comentez astfel de întîmplări din motivul creşterii mele ceva mai bărbăteşti decît a celora care se pot coborî la folosirea camerei ascunse, indiferent care ar fi scopul invocat. Sînt dintre cei care nu s-au alăturat niciodată colegilor care spionau toaleta şcolii şi duşul taberei de pionieri.
Nu vreau să acopăr ceea ce nu se mai poate acoperi. Vlădica Teodosie va răspunde, probabil, în faţa Sfîntului Sinod, aşa cum va răspunde şi în faţa judecăţii civile.
Cred că arhiepiscopul Teodosie a fost atras în cursă de către oameni din anturajul său care îi cunoşteau bine slăbiciunile. Ar fi naiv să credem că doi jurnalişti oarecare au jertfit peste o mie de euro în numele investigaţiei jurnalistice, fără să aibă asigurarea că materialul le va reuşi. Dacă aceşti bani au fost plătiţi de România Liberă, înseamnă că acest organ de presă este mai mult decît un simplu organ de presă. Iar dacă banii au fost plătiţi de o persoană privată, înseamnă că România Liberă oferă servicii de spionaj şi detectiv particular contra cost. În orice caz, folosirea camerei ascunse mi se pare că depăşeşte limitele deontologiei omului de presă, fiind o treabă a procuraturii şi a angajaţilor săi. Sau mitul despre jurnaliştii securişti este adevărat?
Ce-ar fi, de pildă, dacă un „jurnalist” s-ar învîrti în jurul fiicei preşedintelui şi, pînă la urmă, ar pătrunde în familia acesteia sub pretextul că vrea să o ia de nevastă, ba chiar să se însoare cu ea. Mai apoi să instaleze camere ascunse în dormitorul şi în toaleta socrului său. Iar mai apoi să facă un material bombă despre certurile şi intimităţile din familia preşedintelui, aşa, cu titlu de investigaţie jurnalistică. Ori tocmai aşa ceva au făcut cei de la România Liberă în materialul de azi (că articol nu pot să-l numesc) despre mănăstirea Cozia care vine ca o continuare a celor petrecute la Constanţa.
În sfîrşit, mi se pare că trăim apusul presei. Oamenii sînt mişcaţi doar de bîrfă şi mojicie. Românul nostru parcă ia o gură de aer cînd află că cineva a nimerit la ananghie, parcă se simte el mai uşurat.
Să vedem ce va urma. Dacă în cazul mitropolitului Corneanu Sinodul a dat-o la pace, în cazul arhiepiscopului Teodosie s-ar putea să nu mai fie chiar atît de uşor. Din cîte cunosc, este primul proces penal intentat împotriva unui ierarh în România. Dogmele şi credinţa mai pot fi trecute cu vederea, dar cînd e vorba de bani treaba se îngroaşă. Nu m-aş mira dacă patriarhul Daniel va slobozi în acest an un ţap ispăşitor spre iertarea păcatelor Patriarhiei Române.
Posted in Ortodoxie, Scandaluri
