Paştele este o sărbătoare foarte importantă pentru toţi cei care cred în Isus Hristos. Moartea şi învierea lui Isus a fost un eveniment irepetabil în istoria omenirii. Toţi se pregătesc de această sărbătoare, este o sărbătoare multaşteptată . Vreau ca în următoarele trei puncte să vedem de ce o sărbătorim , care este modul greşit şi cel corect de a sărbători.
1. De ce se sărbătoreşte? Paştele marchează moartea şi învierea lui Isus care a fost dat la moarte prin răstignire pentru iertarea păcatelor omenirii. Potrivit cu Sfintele Scripturi, evenimentele au avut loc aşa:
”…Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi;
4. că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi;
5. şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.
6. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit.
7. În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor” (1Corinteni 15).
Aceste evenimente sunt foarte importante pentru creştinătate, deoarece prin moartea Lui noi am fost împăcaţi cu Dumnezeu:
” Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui” (Romani 5: 10).
şi am intrat în legămînt cu El prin sîngele lui Isus. Oare aceasta nu este un motiv pentru noi , toţi cei care am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin Isus Hristos, ca să sărbătorim Paştele ? Creştinii sărbătoresc Paştele pentru că El a murit pentru fărădelegile noastre în locul nostru ca noi să obţinem prin jerfta Sa unică viaţă veşnică.
2. Modul greşit de a sărbători. De obicei în această sărbătoare oamenii pregătesc mese bogate, pregătesc casa pentru sărbătoare, merg în ospeţie unul la altul , primesc oaspeţi. Aceste lucruri sunt bune şi frumoase, doar că -n majoritatea cazurilor, în loc să fie sărbătorit Domnul Isus Hristos care a murit pentru păcatele noastre, Paştele este încă un prilej de a păcătui înaintea lui Dumnezeu prin beţiile şi îmbuibările pe care le fac oamenii, ceea ce constituie un mod greşit de a sărbători acest eveniment, pentru că Biblia spune:
Luca 21:34
Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.
Este greşit să se pună accent pe lucrurile materiale mai presus decît pe evenimentul învierii Mîntuitorului nostru.
3. Modul corect de a sărbători.
a. Sărbătorim persoana. Este esenţial să-L sărbătorim pe Domnul Isus şi să nu ne preocupăm mai mult de alte lucruri. Să ne imaginăm că am venit la o sărbătoare a unei persoane şi aceasta este neglijată, toate acţiunile , cuvintele nu sunt orientate spre ea, ci spre cu totul alte lucruri. Cum se va simţi ea atunci? Nu este aşa că nu e corect şi nici frumos? Exact aşa se simte şi Domnul Isus cînd de Paşti ne preocupăm mai mult de alte lucruri decît de El.
b.Ai ocazia deosebită să apreciezi dragostea extraordinară a lui Dumnezeu care ” a iubit atît de mult lumea că a dat pe Singurul Lui Fiu ca oricine crede să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”, să Îi mulţumeşti pentru aceasta şi să intri în legămînt cu El, predîndu-ţi viaţa în mîinile lui Dumnezeu.Aceasta o poţi face prin pocăinţă, recunoscînd înaintea lui Dumnezeu păcatele tale şi să iai o decizie să trăieşti după Cuvîntul Său şi să-L studiezi. Dacă nu ai făcut acest lucru pînă acum , în aceste zile ai ocazia să te împaci cu Dumnezeu , este cel mai binevenit lucru pe care poţi să-l faci!!!
Dumnezeu să ne ajute să sărbătorim frumos şi corect Paştele!!!
