Comuniştii au câştigat alegerile din Republica Moldova, cu 45,5% din voturile alegătorilor, potrivit rezultatelor sondajului efectuat la ieşirea de la urne. Liberal-democraţii din Partidul liberal democrat din Moldova (PLDM) şi liberalii din Partidul Liberal (PL) sunt următoarele formaţiuni clasate, cu 13,9% din voturi. Alianţa Moldova Noastră a obţinut 10% din voturile exprimate.

Pragul electoral este de 6%, prag care nu a fost depăşit de Partidul Democrat din Moldova. Acesta a obţinut doar 3,8%.

Sub pragul electoral s-au mai aflat Partidul Social Democrat, Partidul Popular Creştin, Uniunea Centristă din Moldova, Mişcarea Social Politică Acţiunea Europeană, precum şi alţi candidaţi independenţi.

Cele 45,5% din voturi pe care le-au obţinut comuniştii, le asigură acestora 56 de locuri în viitorul Parlament, cu unul mai mult decât în actuala legislatură, dar nu şi cele 61 de voturi necesare alegerii preşedintelui.

Cele 13,9% din voturi asigură PLDM şi PL câte 16-17 mandate, în timp ce rezultatul obţinut de Alianţa Moldova Noastră, i-ar aduce 12 mandate.

Procesul electoral în alegerile parlamentare din Republica Moldova s-a încheiat la ora 21:00, iar alegerile au fost validate.

Înainte de scrutin, comuniştii aflaţi deja de opt ani la putere erau consideraţi net favoriţi, cu mult în faţa principalelor partide de opoziţie.

Sursa: Realitatea TV

Posted in Scandaluri, Ştiri Oficiale