Virginia Woolf (O cameră separată), citată la ”subsol” în cuprinsul adâncului, luxuriantului eseu al Simonei Sora - Regăsirea intimităţii (lectură în curs). M-a izbit într-un anume fel, amintindu-mi amar de scrisul ”sportiv”, practicat cu ochii băloşi întorşi nu către sine, ci către publicul admirator, cel care încurajează la un moment dat nu evoluţia sau inventivitate, nu preschimbarea continuă, ci încremenirea în îngustimea aşteptărilor pe care le are ”asistenţa” virtuală de la tine, dându-ţi târcoale, în mod prefăcut elogios, pe bloguri. D-na Sora formulase mai inspirat, cu referire la autorii suspectaţi de "contrafacere interioară", sub presiunea comandamentelor (desigur, bine intenţionate ale) vreunei somităţi a criticii: "falsificare deliberată a conţinuturilor sufleteşti", "suspendare a sincerităţii".Anumiţi bloggeri care simulează originalitatea doar atâta timp cât îşi câştigă de parte-le suficienţi aplaudaci, demisionând, apoi, grăbiţi, băltind, odată ajunşi acolo, în sterile sforţări de a-şi satisface lăudătorii, de a-i uimi prin... previzibil. De a compune texte conforme cu lungimea aplauzelor regizate din off. De a scrie, până la urmă, ca ei, ca "iluştrii" oameni-instanţă ai webjurnalului (asta fiind summa ofrandelor pe care un firav boţ de scriitor crede că le poate aduce spectatorilor ”fideli”, care-l otrăvesc lent cu osanale). Celebrii autişti ai salonului www. Musculoşii ”intello” cu nicknames. Agorafobii autoritari ce zburdă nestingheriţi, grafomaniac, doar în cyberspace. Fiţi convinşi că ei - cât simt, instinctiv, că astfel pot ţine creativitatea şi elanul cuiva în nevăzut frâu - laudă, curtează! O subtilă acţiune de vasectomizare prin hipnotizant elogiu a harului cuiva, căreia fragezii blogosferei, firile vanitoase, aspiranţii îi cad lesne pradă. De unde ştiu eu? Faceţi o revistă personală a blogurilor (începând cu cele proprii, continuând cu blogroll-ul). Da, nici cel de faţă nu-i scutit de in(tro)specţie.
Veţi descoperi suflete frânte în aşteptarea criticului mântuitor. Peniţe electronice implorând tăcut vizita (darmite comentariul!) a măcar unuia din ”cei cinci mari” prezenţi în toate linkurile adunate sub genericul ”citesc-ling în fund” ale mai tuturor site-urilor personale. Nu înseamnă automat că orice apreciere şi orice încercare de fixare în cutare canoane trebuie tratate paranoic. Dar, vigilenţă!
V. Woolf:
”Atâta timp cât scrii ce vrei, numai asta are importanţă şi nimeni nu poate spune dacă are importanţă pentru câteva secole sau doar pentru câteva ore. Dar să sacrifici fie şi cea mai mică parte din întregul viziunii tale, o nuanţă de culoare, din respect pentru cine ştie ce director cu cupă de argint în mână sau pentru un profesor cu o riglă pe care o ţine ascunsă, înseamnă să comiţi cea mai abjectă trădare.”