O mie o sută de români au participat la un sondaj realizat pe internet a cărui subiect a fost poziţia pe care ar trebui să o aibă Biserica Ortodoxă Română faţă de căsătoriile homosexuale. Sondajul a fost făcut după ce Patriarhia Română a protestat împotriva dezincriminării prostituţiei şi incestului în noul cod penal.
Pînă acum nu au existat reacţii de protest din partea BOR nici faţă de paradele anuale pe care gay-ii le organizează în Bucureşti şi nici faţă de intenţiile de legalizare a căsătoriilor homosexuale venite din partea autorităţilor autohtone sau a forurilor europene.
La întrebarea „Consideraţi că BOR ar trebui să atace şi legea căsătoriilor homosexuale, aşa cum a făcut în cazul tentativei de legalizare a prostituţiei şi incestului?” doar 1% a răspuns „NU”. 98% dintre respondenţi au răspuns „DA” şi 1% a răspuns „Nu este treaba bisericii”.
Condiţiile tehnice folosite au permis un singur vot de pe un computer, ceea ce reduce la minim posibilitatea trucării rezultatului.
Prin acest sondaj s-a dat o lovitură mitului potrivit căruia în România doar persoanele de modă veche sînt împotriva căsătoriilor homosexuale, deoarece eşantionul sondat a fost alcătuit din persoanele care se folosesc frecvent de internet.
Vezi Sondajul
Posted in Ortodoxie, Scandaluri, Sondaje Cathisma