mă-ntreb dacă salvador dali a avut de mic conștiința geniului său.. pentru că eu abia acum, la 20 de ani împliniți, am revelația respectivă. adică, n-am manifestat niciodată sclifoseli de genul 'i always thought there was something special about me'. Ideile ne vizitează doar, apoi pleacă rapid și nu se mai întorc.
tânără și monumentală, am o freză unică și trăiesc simultan în două orașe. le știu bine pe ambele și sunt sigură că am luat tot ce-i mai frumos din fiecare. fac filosofie la universitate, și, de aceea, nu am nicio profesie (relația de cauzalitate de aici nu este neapărat validă). liberă și abstrasă oricărei limite, fac orice am chef și îmi place cu adevărat. cu toate astea, am bursă și o slujbă, de unde și destui bani pentru tabieturile de rigoare (orice om mare le are).
vorbesc engleză, fac debate de opt ani, merg des la concerte și am o tonă de preteni. dar înțeleg bine că în viață, oricare e de fapt cât se poate de singur (în fața sorții), așa că am renunțat să mă lamentez. i enjoy people. music and debate.
nu sunt dependentă de net, și nici de țigări (yaaaa, sure, veți zice voi - cei care mă cunoașteți). dar nu sunt, pentru că orice lipsă de acest gen poate fi înlocuită perfect cu altceva, la fel de plăcut sau necesar.
citesc ziarele și îmi place harry potter. pot argumenta admirația pentru che guevara și aș vrea să fiu jurnalist în londra.
mi-am luat papuci înalți, am poftă de cafea marzipan și cred sincer că aș fi în stare să scriu la infinit în acest entry. (câtă nerușinare, veți spune voi, cei care veți citi toate acestea) dar nu nu, doar suntem de-acord că e foarte apreciabil să constați realitatea.
sunt mulți cei cărora le place să spună că fac ceea ce.. le place. dar nu nu, aceștia sunt numai demni de milă. eu, însă, o fac acum și dintotdeauna. (are dreptate, veți zice voi, cei care mă cunoașteți cu adevărat).
