“Înainte de pieire, inima omului se îngînfă, dar smerenia merge înaintea slavei”
Proverbe 18:12
Dacă e să traducem în termeni mai moderni versetul din proverbe ar suna cam în felul următor:“Înainte de moarte(sau nefiinţă), inima omului se mîndreşte, dar modestia merge înaintea slavei” Observăm aici două cuvinte care sunt puse în contrast şi în aceleş timp fiecare din acestea este urmat de o făgăduinţă. Modestie şi Mîndrie, interesant ce vrea să spună fiecare din acestea.
1. Modestie
Iata definiţia acestui termen găsită in dicţionar:
MODESTÍE s.f. Însuşirea de a fi modest (1); lipsă de îngâmfare. – Din lat. modestia, fr. modestie, it. modestia.
Putem vedea ca este un termen utilizat pe scară largă în vocabularul multor popoare, însă din păcate nu e clar care totuşi sunt caracteristicile unui om modest. Şi de am încerca să cerem aceste caracteristici de la două persoane ce reprezintă două generaţii, spre exemplu un bunel şi un tînăr, am obţine doua definiţii diferite pentru acest termen.
Bunelul ar spune cam în felul urmator: a fi modest înseamnă a te mulţumi cu ceea ce ai (cu haina ce o ai deşi poate nu e din ultima colecţe a unui cuturier vestit), a pleca capul atunci cînd stai în faţa cuiva mai mare ca ani şi ca poziţie sociala (deşi sar putea ca persoana în cauză sa nu fie mai deşteaptă ca tine), a te prezenta ca o persoana simplă.
Pe cînd un tînăr ar prezenta într-o manieră destul de diferită:a fi modest este egal cu a fi înapoiat, cineva care a ramas în urma de ultimile ştiri, o persoană care nu merge în acelaş pas cu timul şi ramîine pîna la urmă a fi cineva care este privit cu dispreţ. Deci în final puţini tineri ar accepta sa li se atribuie acest calificativ pe cînd pentru buneii noştri era un semn al bunei educatii.
2. Mîndrie
MÂNDRÍE, mândrii, s.f. 1. Sentiment de mulţumire, de satisfacţie, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulţumire, satisfacţie, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calităţile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulţumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calităţile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie.
Explicaţia pe care ne-o dă dicţionarul în cazul acestui cuvînt vorbeşte de la sine şi mai ales în cea de a doua parte a sa. Prima parte pare a fi destul de inofensivă, însă o data ce ai pretins ceva laudă si ai primito, ai obţinut o placere interioară care mîine nu se va mulţumi doar cu atît şi va cere penru acelaş efort o coroană mai mare. Pentru că vei zice, de ce nu, dacă sa putut atît atunci se poate şi mai mult. Te poti pomeni că eşti copilul care azi pentru un 10 ai primit o bomboană, iar miine vei dori o bicicletă şi vei uita să spui mulţumesc celor ce ti-au dăruit bicicleta, căci vei zice eu am lucrat pentru ea.
Însă dacă e să ne întoarcem la versetul din proverbe vom vedea clar la ce duce mîndria sau îngînfarea:”Înainte de pieire, inima omului se îngînfă…”, adica mindria are ca rezultat moartea. Şi dimpotrivă modestia sau smerenia este cea ce îţi aduce slava sau respectul“dar smerenia merge înaintea slavei”
Deci daca vrei să fii respectat si sa trăiesti o viaţă lungă şi îmlinită ar fi bine să alegi să fii modest. Şi nu conteaza ce părere are lumea despre modestie, sau prietenii şi colegii tăi, pentru că oricum răsplata o primeşti de la Cel ce a creat această calitate şi a venit cu exemplul propriu: “La înfaţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de supt pămînt.”
Filipeni 2:8-10
