arcimboldoUn diacon de la Biroul de Presă al Patriarhiei a dezlegat tainele Apocalispsei. A dezvăluit legăturile ezoterice şi yoghinice ale Sfîntului Munte Athos, ale Sinodului Mitropolitan de la Cluj şi ale Bisericilor Ortodoxe Autocefale care au atacat introducerea cipurilor în ţările pe care le păstoresc. A dat o lecţie de citire harică şi jertfelnică a Bibliei duhovnicilor care şi-au petrecut tinereţea în puşcăriile comuniste, iar bătrîneţea în sfintele altare. În sfîrşit, a explicat că harul, aşa cum a sfinţit bombele şi armele stropite cu aghiazmă de patriarhul Alexei al Moscovei, destinate pentru Cecenia, poate să sfinţească şi cipurile. A dovedit cu argumente teolgice cum diavolul lucrează prin toţi cei care nu se supun Biroului de Presă al Patriarhiei şi instituţiilor statului. De asemenea, i-a învăţat pe credincioşi cum trebuie să moară fără să strige. Aşadar, diaconul Ionuţ vă vorbeşte:

“Apocalipsa este o lucrare simbolică, căreia i se pot da multe interpretări. Până şi cei mai mari exegeţi ai Sfintei Scripturi nu au îndrăznit sa se lanseze în interpretări detaliate legate de această lucrare. Aceasta pentru faptul că, în Biserica Ortodoxă, cunoaşterea lui Dumnezeu nu se fundamentează exclusiv pe raţionamente filosofice sau gnostice, ci presupune trăirea sau asumarea Jertfei şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Prin aceasta cunoasterea lui Dumnezeu devine una harică, transcendentă, a împroprierii Cuvântului lui Dumnezeu prin şi în Biserică”.

„Nu întâmplător cei care au iniţiat această isterie împotriva noilor paşapoarte biometrice au legături cu mişcări ezoterice, mistice, în principal cu yoga, M.I.S.A, tantra sau au probleme de indisciplină şi de greşită înţelegere a creştinismului, fiind usor de influenţat.”

“Toate aceste persoane care provoacă tulburare printre creştini, profeţind sfârşitul lumii şi îndemnând la neascultare faţă de Biserică şi de instituţiile statului, nu fac altceva decât să se faca unelte de răzvrătire şi zbucium ale diavolului şi să răspândească, asemenea unor chimvale răsunătoare, neîncredere şi dezbinare.”

“Aşa cum obiectele păgâne erau încreştinate în primele veacuri creştine, Biserica, prin Sfintele sale Taine, are misiunea de a curăţi de „urâciune” sau „spurcăciune” şi de a sfinţi natura creată, consacrându-i-o lui Dumnezeu. Sub efectul lucrării harului necreat al lui Dumnezeu, care are rolul de a potenţa natura şi energiile create ale lumii acesteia, se produce o consacrare sau o convertire, după caz, în sensul unei reorientări axiologice care le face pe toate vrednice de Dumnezeu.”

“A încerca să împiedici sau să prelungeşti ceva deja hotărât din planul divin este un nonsens pentru creştinism, dar nu şi pentru gnosticism, în varianta sa modernă de yoga. Un exemplu de creştinism veritabil este acela al martirilor primelor veacuri creştine sau al celor din temniţele comuniste, care, fără a urî pe răufăcătorul lor şi a îndemna la revoltă, au acceptat moartea sau, respectiv, suferinţa ca jertfă supremă pentru Dumnezeu, cu dragoste şi milă pentru aproapele lor rătăcit”.

Întregul speach pe Lacasuri ortodoxe

Posted in Scandaluri