Din ciclul “Povestiri pioniereşti”
Oricît de aspre erau pedepsele aplicate de profesori, pionierii de la şcoala nr. 3 continuau să joace fotbal în pauză cu buretele de la tablă. Sau poate tocmai iminenţa pedepsei făcea ca jocul acesta să le umple inima de o libertate care îi făcea mai curajoşi decît beţia. Strigătele lor treceau dincolo de ferestre şi se pierdeau printre frunzele plopilor înalţi care adumbreau şcoala. Profesorii erau în celălalt capăt al şcolii, în cancelarie, şi aceste zece minute de pauză le aparţineau elevilor în întregime, făceau parte dintr-o altă lume, o lume care se ridica deasupra acestei şcoli nesuferite pe care o urau cu toţii, dar împotriva căreia nu se putea face nimic, niciodată.
Cînd, după huruitul asurzitor al soneriei electrice, profesorul P. a deschis uşa, în clasă domnea o linişte apăsătoare şi praful ridicat în urma alergăturii se aşeza peste tot străbătut de razele aurii care şfichiuiau încăperea. Buretele mototolit şi murdar, pe care unul dintre pionieri, în fugă, n-a reuşit să-l pună la loc, stătea în faţa profesorului P. şi parcă îl privea. Profesorul P. a păşit peste burete şi, apropiindu-se de catedră, a început să-şi poarte privirea prin clasă. Uitîndu-te la el, ţi se părea că omul acesta a fost lăsat pe lume pentru un singur lucru: ca să-i dezveţe pe pionieri de năravul de a mai juca fotbal cu buretele de la tablă. Faţa lui s-a aprins de mînie şi el a sîsîit victorios:
- Cei care au jucat fotbal cu buretele să iasă în faţa clasei!
Nu era cu putinţă să te ascunzi. Feţele roşii şi transpirate ale pionierilor îi trădau fără cuvinte. Aşa că cei trei făptaşi au ieşit în faţă aşteptîndu-şi pedeapsa.
Profesorul P. era un tînăr bine instruit care nu se ştie cum a ajuns să predea la şcoala nr. 3, care era o şcoală de sat. Omul acesta era foarte energic şi arăta exces de zel în toate, făcea o adevărată reformă. Ceea ce îl deosebea de ceilalţi era şi faptul că născocea pedepsele cele mai năzdrăvane. De exemplu, într-o vreme avea un pix cu un şnuruleţ de cauciuc cu care te plesnea peste urechi. Altădată putea să te înşface cu mîna lui lată de părul de la ceafă şi să te scuture pînă urlai de durere. Uneori putea, mai simplu, să-ţi tragă un picior în fund. Era, deci, imprevizibil şi trezea întotdeauna emoţii cînd trecea prin preajmă.
- Aşa! – a rostit P. frecîndu-şi mîinile – să vedem ce facem cu aceştia trei, pe care ar trebui să-i plesnesc pînă le sar ochii din cap… Dar eu vă dau o şansă – continuă el făcînd o piruetă în faţa pionierilor roşii de frică – eu vă las să vă trageţi voi cîte o palmă, aşa ca şi cum v-aş trage-o eu, şi scăpaţi…
Apoi profesorul s-a întors brusc şi s-a uitat la doi dintre vinovaţi:
- Tu şi tu! Trageţi-vă cîte o palmă! Dar să ştiţi că dacă nu daţi tare, vă plesnesc eu! Aţi înţeles?
- Da…
- Hai, Vaculovski, trage!
- Nu pot…
- Trage sau te plesnesc!
- Mai bine trageţi-mi Dumneavoastră o palmă…
Profesorul P. şi-a făcut vînt şi i-a tras lui Vakulovski o palmă la ureche încît acestuia a început să-i bîzîie tot capul şi pentru cîteva clipe i se părea că nu mai simte nimic, că pluteşte.
- Hai, acum tu! – strigă profesorul dezamăgit şi enervat.
- Nici eu nu pot… - răspunse celălalt pionier.
- Bine – sîsîi profesorul şi-i arse şi celuilalt o palmă la fel de tare.
Al treilea pionier îşi aştepta rîndul. El era mic şi gras şi atunci cînd juca copeici, dacă pierdea, începea să plîngă şi îşi cerea banii înapoi. Nu se ştie cum de a îndrăznit să joace fotbal cu buretele, pentru că era fricos şi pîrîtor.
- Hai, acum dă-le tu cîte o palmă la amîndoi, dacă vrei să scapi. Sau îi loveşti tu, sau te plesnesc eu pe tine!
Pionierul mic şi gras a trecut în faţa celor doi şi, privindu-i cu ochii lui mici şi negri, scînteietori, i-a lovit cît a putut de tare, întîi pe unul, pe urmă pe celălalt, peste obraz. Lovindu-i, grăsunul păru să sară puţin pentru a putea lovi cît mai bine.
În clasă s-a lăsat linişte. Profesorul P. i-a trimis pe toţi la loc. Dar vocea şi felul în care s-a aşezat după aceea pe scaun au lăsat să pară pentru o clipă că el însuşi s-ar fi dezgustat de cele întîmplate. Apoi, fără să spună nimic, profesorul a ridicat buretele murdar de jos şi a început să şteargă cu el tabla.
Posted in Proză
