Am abordat în repetate rânduri problema excesului de atribuiţii şi a lipsei de transparenţă în activitatea Serviciului de Informaţii şi Securitate – în Parlament, în presă, în cadrul diferitelor întruniri cu caracter public şi în discuţii private. Este una din preocupările mele de bază ca politician şi ca ales al poporului, căci nu poate să nu mă deranjeze faptul că, în acest domeniu de maximă importanţă pentru societate, nu s-a schimbat mai nimic în bine de la constituirea Republicii Moldova ca stat. Mai mult chiar, acest Serviciu, care anterior, în genere, era Minister, în privinţa atribuţiilor suplimentare ce iau fost acordate, a ajuns să depăşească KGB-ul din perioada sovietică. Cât face numai dreptul exclusiv de a intercepta convorbirile telefonice cu utilaj sofisticat şi fără nici un control real din partea societăţii sau a organelor reprezentative ale acesteia!
În aceste zile preşedintele Vladimir Voronin a promulgat Legea privind verificarea candidaţilor la funcţii publice, care acordă SIS dreptul de a verifica practic orice funcţionar actual sau orice aspirant la una din funcţiile menţionate. Am sperat că şeful statului va da dovadă măcar pe ultima sută de metri că nu-i sunt străine normele democratice şi interesele cetăţenilor. Or, este clar că, prin această Lege, s-a instituit un filtru pentru candidaţii la funcţii publice, filtru prin care vor reuşi să treacă doar persoanele loiale puterii. Totodată, nu există nici o certitudine că SIS nu va încerca să obţină şi alte informaţii despre aspiranţii la funcţii publice şi membrii familiilor lor, decât cele necesare în procesul aşa-numitei verificări. Iar cel mai grav este că unele informaţii ar putea fi folosite ulterior împotriva celor care vor accepta să treacă acest control al SIS.
Am spus şi o mai spun – nu am nimic împotriva procedurii în sine, dar ea trebuie să fie instituită numai după reformarea SIS. Este evident că, la etapa actuală, abilitarea SIS cu acest privilegiu încalcă dreptul constituţional al cetăţenilor la viaţă privată, precum şi dreptul la siguranţă.
Deoarece suntem în campania electorală, nu voi întreprinde acum acţiuni imediate. După alegeri, voi încerca însă să obţin abrogarea acestei Legi în Parlament, iar dacă nu voi găsi susţinerea necesară pentru aceasta, voi merge la Curtea Constituţională. Nu voi admite ingerinţe ilegale şi dubioase ale SIS în viaţa cetăţenilor! Trecutul sovietic de tristă faimă şi procedeele murdare aplicate la acea etapă nu trebuie să-şi aibă locul într-o societate democratică.