Mamei mele, Claudia
Pe lume m-am ivit, s-au poate-am apărut
(Nici nu ştiu cum ar fi mai potrivit să spun?),
Din setea celeia ce m-a născut
Tînjind după ceva frumos şi bun.
N-am fost nicicînd ce mi-am dorit să fiu
Şi poate că nici n-o s-apuc în viaţa asta
Nu am făcut ce trebuia, o ştiu!
Şi nu mi-am înfruntat, luptînd, năpasta.
În piept îmi susură, timidă, viaţa
Şi parcă nu-ndrăzneşte spre lumină
Sînt vinovat, Stăpîne şi ştii asta,
Că n-am răspuns întinderii de mînă.
În veacul care vine îmi doresc
Să te apleci spre mine, înc-odată
Şi să mă chemi cu glas dumnezeiesc
Smulgîndu-mă din moartea-mi vinovată.
Sînt tot ce am şi Tu îmi eşti măsura!
Spre Tine mă întorc şi nu am ce să spun.
Să mă îndreptăţesc nu mi se mişcă gura:
Sînt visul celeia care, luptînd cu ura,
Tînjea după ceva frumos şi bun…
