Orice turism (dacă nu e vorba despre o vacanță banală la mare sau la munte) presupune câte un program cultural. Lucrul cel mai probabil pe care îl va include un astfel de program este vizitarea muzeelor. British Museum, Louvre, Uffizi, Prado, Hermitage - ca să menţinez doar careva din casele mari - vor deschide ușile în fața miilor de vizitatori zilnici care vin să le admire colecțiile în schimbul achitării unor bilete de intrare de circa €10. În Chișinău - nici vorbă de așa ceva! Este dificil să recomanzi ceva unui turist european, știind că sălile din Muzeul Național de Istorie și Arheologie sunt semi-goale, iar Muzeul Național de Artă Plastică (fostul Muzeu de Istorie a Partidului Comunist) stă să cadă (vezi imaginea mai jos). Ocazional, galeria de artă „Constantin Brâncuși” ne bucură cu câte o expoziție mai puțin tipică, iar Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală e capabil să impresioneze un copil timp de câteva ore. Dar nu aceasta este problema mea.
Muzeul Național de Arte Plastice
Statisticile sunt „promițătoare” - în medie fiecare dintre cele 82 de muzee din țară este vizitat zilnic de 26 de persoane. Dacă scazi din această cifră elevii aduși la muzee în mod voluntar-obligatoriu, vizitatori sunt și mai puțini. De aici pornim - expozițiile din muzeele chișinăuene (este inutil să extrapolez asupra altor muzee ale țării) sunt statice și plictisitoare - să mergi o singură dată la muzeu și deja e prea mult.
Prețuri excesiv de miciBiletul la o expoziție de muzeu în Republica Moldova variază între… 1 leu și 50 de bani! Din câte țin minte o singură dată prețurile la bilete au „zbughit-o” în sus - până la 5 lei - în timpul expoziției graficii lui Salvador Dali. Am impresia că este o lecție a economiei de piață însușită prost de administratorii muzeelor: prețurile ridicol de mici nu conduc la creșterea cererii din partea consumatorilor ocazionali de artă! Mi se pare o aberație să menții prețuri atât de joase, știind că o ceașcă de espresso costă între 15 și 25 de lei la cafenelile din capitală, un bilet la cinema - între 25 și 50 de lei, un concert de muzică… depinde… între 50 și 1500 lei!?!
Insist: prețurile excesiv de joase pentru biletele la muzee sunt o risipă de bani. Prețul ieftin sugerează o calitate pe potrivă, nu atrage mai mulți vizitatori, îi nedumirește pe cei care vin totuși la muzee și constituie un venit ratat pentru cele din urmă. Un venit, atenționez, din care se putea repara un subsol, cumpăra un artefact pentru colecție, promova un contract.
Prima mea sugestie este ca prețurile să se stabilească în regiunea a 25-30 de lei pentru expozițiile permanente, mai mult și în dependență de subiect - pentru colecțiile aduse.
În cazul când statul dorește să subvenționeze prețul biletelor pentru elevi sau studenți - o poate face stabilind prețuri reduse și compensându-le în dependență de numărul de vizitatori din această categorie. O altă modalitate de a asigura accesul liber la artă ar fi ca o zi pe săptămână intrarea să fie gratuită. Aceasta, cel puțin, este practica cutumară într-o serie de capitale europene.
Despre sălile pustiiDar vor veni oare moldovenii în muzee?
Depinde. Să luăm pentru comparație concertele de muzică ai unor veritabile star-uri internaționale. Până nu demult Republica Moldova era o pată albă în calea tuturor turneelor acestora. Adică, la București - da; la Moscova - bineînțeles; la Kiev - de ce nu?; la Chișinău - ba! Acest lucru pare să se schimbe puțin câte puțin. De curând am fost vizitați de Cesaria Evora, Goran Bregovic, Yuri Bashmet, Spivakov & Co., etc. Prețul biletelor a variat de fiecare dată între 300 și 1300, iar sălile au fost arhipline. După mine aceasta nu denotă decât un lucru - moldovenii sunt însetați după cultură!
Totuși pentru ca succesul Palatului Național să fie reprodus în Muzeul Național de Artă Plastică este necesar ca expozițiile să devină un eveniment monden.
Ca să fie clar la ce mă refer, propun un exemplu:
Expoziția „Tezaur” de la Muzeul Național de Istorie și Arheologie este veche de vreo 10 ani. Ca atare, este un non-eveniment. Să ne închipuim însă că administrația muzeului reușește ca prin minune să aducă o expoziție chineză cu armata de teracotă din Xian. În Madrid am stat la o coadă de cel puțin 1.500 de oameni doar ca să pot intra, îmi închipui că și aici ar avea un mare succes. Iar „miracolul” poate fi realizat cu câțiva sponsori și cu asistența Ambasadei Chineze la Chișinău.
Să facem calculele. Faptul că Yuri Bașmet a adunat o sală plină de cca. 3,000 de oameni la bilete care în medie au costat 800 lei, s-a soldat cu vânzări pentru Palatul Național de 2,4 milioane lei. O expoziție a războinicilor de teracotă Xian ar putea reproduce acest succes la prețul biletului de 100 lei în cazul când va reuși să atragă 24 mii vizitatori. Ținând cont de faptul că o expoziție de asemenea avergură durează ceva timp (în British Museum expoziția s-a aflat șase luni), numărul critic de vizitatori va putea fi atins ușor în mai puțin de 4 luni în cazul când muzeul va avea în medie mai mult de 200 de vizitatori zilnic.
Din lipsă de date, sunt nevoit să fac abstracție de costurile asociate organizării unei expoziții de acest gen. Bănuiesc că nu sunt joase, având în vedere obligativitatea asigurării operelor de artă, condițiile speciale de păstrare, transportul, etc. Însă, trebuie să fie clar că vânzările de bilete nu sunt unica sursă de acoperire a costurilor, ci și sponsorizările și donațiile după cum am menționat mai sus.
Așa dar, tot de ce avem nevoie pentru a face ca Republica Moldova să nu fie o terra incognita în circuitul expozițiilor internaționale sunt niște administratori capabili ai muzeelor, câțiva critici de artă competenți plus un ministru energic al culturii care să promoveze contactele culturale.
Patrimoniul naționalPână în acest moment, lucrurile par să sugereze o afacere profitabilă pentru care lipsește infrastructura necesară. Însă cultura este mai mult decât un business - arta servește scopului nobil de a sculpta identitatea națională. De aici derivă un interes al statului pentru acest bun public, un interes pe care urmează să-l servească nu în calitate de cenzor sau executant al lucrărilor de construcții, ci în calitate de un veritabil mecena ai oamenilor de artă și promotor al culturii naționale.
Tudor Zbârnea „Fără titlu” (2002)
Se impune necesitatea completării colecțiilor muzeistice cu opere de artă ale maeștrilor autohtoni. Din păcate pentru spiritul nostru, un Tudor Zbârnea sau un Mihai Țăruș (vezi alăturat) este mai familial pentru ochiul unui occidental decât pentru moldoveni. Întâmplător am avut plăcuta ocazie să mă aflu în atelierul lui Zbârnea unde fiecare ungheraș este populat cu mai multe opere de artă decât o sală din muzeu. Prin urmare, nu ducem lispă de conținut. Dar pentru ca să afirmăm o școală moldovenească de pictură e nevoie de mai mult.
Mihai Ţăruş "Muzică în roşu" (2001)
Este adevărat că în momentul de față ar fi naiv să-i pretindem statului alocarea mijloacelor bugetare pentru constituirea unor fonduri de opere a pictorilor sau sculptorilor autohtoni. Și totuși, este regretabilă lipsa de inventivitate a administratorilor culturii care nu exploarează toate căile de completare a colecțiilor de artă. Poate un leasing pe un termen nelimitat ar fi ceva care l-ar fi interesat pe Tudor Zbârnea? Ar avea și mai mult spațiu în atelier!
Noi, moldovenii, avem o calitate rară de a păși prin istorie fără a lăsa urme. E cazul să schimbăm acest lucru. Poate că un punct de pornire ar fi să umplem sălile muzeilor cu vizitatori?
