Economistul

Interviu reprodus urmare a discuției în cadrul Clubulului Elitelor „Cronos” la invitația ziarului „Timpul”.

S-a născut la 17 noiembrie 1973, la Bălţi. În 1995 îşi ia licenţa în Economie şi Sociologie la ASEM, iar în 2004 – masteratul în Administrarea Businessului (MBA) la una dintre cele mai prestigioase şcoli de economie din lume, Instituto de Empresa din Madrid, Spania. Din 1997 până în 2003 activează în Departamentul operaţiuni valutare şi relaţii internaţionale al Băncii Naţionale, inclusiv în poziţia de director al acestuia. În anii ce au urmat munceşte în diferite proiecte şi organizaţii internaţionale din RM, este consultant în oficiul prim-ministrului. În prezent, este lider de echipă la ECORYS – „Suport pentru implementarea Strategiei Naţionale de Dezvoltare”. E membru fondator al Clubului IDEA (gândire economică alternativă), creat în 2009, actuala Academie a Ideilor. Vorbeşte fluent engleza şi rusa, cunoaşte spaniola şi franceza. Este căsătorit şi are trei copii – fiica Ruxandra, de zece ani, şi gemenii Adrian şi Octavian, de patru ani.

CRONOS: Dle Hadârcă, ce înseamnă ECORYS, unde activaţi? Sorin Hadârcă: Este o companie de consultanţă, care implementează un proiect finanţat de Departamentul Britanic pentru Dezvoltare Internaţională, al cărui scop e să ajute Guvernul RM într-un proces amplu de dezvoltare a capacităţilor administraţiei publice locale în formularea, implementarea, administrarea şi evaluarea politicilor. Compania a câştigat proiectul, iar eu am fost ales ca lider de echipă în implementarea lui. Lucrez cu 16 colegi. 

CRONOS: Aţi aşteptat cu înfrigurare rezultatul alegerilor, de vreme ce lucraţi cu Guvernul? S. H.: Da. În 2009 – pentru că vroiam schimbarea. În 2010 – pentru că doream stabilizarea schimbării.

CRONOS: Când greşeşte Guvernul, este vinovat (şi) consultantul? S. H.: Consultanţii nu pot fi vinovaţi apriori, fiindcă ei dau sfaturi. Avem obiective foarte clare, lucrăm cu cinci ministere-cheie din punctul de vedere al implementării Strategiei Naţionale de Dezvoltare, avem experţi sectoriali care învaţă funcţionarii din aceste ministere să elaboreze politici bazate pe dovezi. Această noţiune – „politici bazate pe dovezi” – presupune atacarea unei probleme în diverse moduri, cu calcularea tuturor impacturilor posibile. Având mai multe opţiuni, o alegi pe cea mai potrivită, cu impactul cel mai favorabil asupra populaţiei. De regulă, se ţine cont de recomandările noastre: consultanţa oferită Guvernului e plătită din bani publici – indiferent că ne vin de la britanici sau de la americani – şi ar fi un lux prea mare să fie ignorată.

CRONOS: Aţi lucrat, până în 2009, şi în biroul premierului Vasile Tarlev, iar una din misiuni era să faceţi „notiţe analitice despre performanţele în sectoarele economice”. Se ţinea cont de ceea ce „notaţi” acolo? S. H.: Nu am lucrat pentru dl Tarlev, ci pentru dna Zinaida Greceanâi. Era altceva decât acum, lucram nemijlocit cu decidentul politic, oferindu-i lui sfaturi în diferite situaţii – cum să negocieze Acordul cu FMI, bunăoară. Acum lucrez cu un sistem şi ofer consultanţă sistemului, nu dlui Vlad Filat.

CRONOS: În general, cât sunt de deschişi moldovenii la sfaturi? S. H.: Experienţa mea personală a arătat că există o doză de saturaţie de a asculta sfaturi, ele fiind percepute ca ceva un pic iresponsabil. Ceva de genul: „Ce ştiţi voi, consultanţii? Iată noi, care lucrăm zi de zi…”. Astfel, la prima fază, suntem priviţi mai mult ca o povară, decât ca ajutor. Dar este sarcina noastră să ne facem utili şi chiar necesari. Nouă ne-a reuşit în cadrul proiectului – după o lună-două, ministerele ne-au spus: „Mai daţi-ne!”.

CRONOS: Strategia Naţională de Dezvoltare trebuie privită ca un proces cu o anumită finalitate ori ca unul continuu, actual şi peste 20 de ani? S. H.: Cu finalitate, bineînţeles. Strategia Naţională de Dezvoltare nu este obligatorie pentru o ţară. În mod normal, există Programul de guvernare, care este expresia angajamentelor politicienilor faţă de cetăţenii care i-au ales. Dar Moldova are un specific – este o ţară săracă. O finalitate a acestei Strategii ar fi eradicarea sărăciei. Deocamdată, însă, mai elaborăm strategii…

CRONOS: Sunteţi conştient de faptul că, pe fundalul sărăciei generale, toate aceste strategii sunt văzute ca nişte linii paralele cu viaţa zilnică? S. H.: Într-adevăr, e bine ca efectul politicilor să fie simţit de populaţie. Dar mai există deficienţe. De regulă, suntem slabi în definirea listei de priorităţi – începem bine, formulăm şapte-opt priorităţi, după care se trezeşte apetitul, zicem că vrem să facem şi asta, şi asta, şi treptat strategiile cresc într-un cadru vast, în care uneori se pierde sămânţa asta concretă. Sunt însă şi cazuri de succes, cum ar fi politica cu privire la ajutorul social ţintit – una foarte înţeleaptă, fiindcă presupune să facem abstracţie de categorii de cetăţeni şi să oferim ajutorul în funcţie de venitul persoanelor nevoiaşe. Un alt exemplu ar fi crearea parcurilor industriale. Aici, spre exemplu, problema majoră a investitorului era cum să intre în posesia terenurilor pe care să construiască aceste parcuri, date fiind constrângerile existente. Soluţia a fost schimbarea destinaţiei terenurilor agricole pentru parcuri industriale, operată prin lege.

CRONOS: Dacă aţi pomenit de terenurile agricole, de a cui parte vă plasaţi în polemica „vindem sau ba pământurile străinilor”? S. H.: Trebuie de cântărit foarte bine lucrurile. Cei care se tem că vânzarea terenurilor către nerezidenţi va duce la o majorare bruscă a preţurilor şi îi va înstrăina, de fapt, pe oameni de pământurile lor au dreptate. Dar au dreptate şi investitorii străini – care nu mai sunt nerezidenţi, ci companii ce activează pe teritoriul RM – care-şi cer libertatea de a opera cu pământul pe care-şi desfăşoară activitatea. Şi categoric nu trebuie să discriminăm investitorii.

CRONOS: Sunteţi economist de formaţie, aţi lucrat opt ani la Banca Naţională. Ce se întâmplă în Moldova cu banii, investiţiile, preţurile? S. H.: Adică, ce se întâmplă cu economia? Avem în continuare o economie care mizează pe remitenţe. Aceasta e sursa din care se finanţează bugetele multor gospodării din RM. Şi e un risc mare pentru că, în momentul în care în ţările din care provin remitenţele se opreşte creşterea economică, aşa cum a fost în 2009, sursa aceasta nu mai este atât de disponibilă. Soluţia ar fi să diversificăm şi să mizăm şi pe alte motoare de creştere. Însă lucrul acesta e mai uşor de spus şi mai greu de făcut. Căci e vorba şi de o alegere dureroasă pe care trebuie să o facă Guvernul pentru cetăţeni: cum orientăm politicile – la crearea locurilor de muncă sau la ajutorul acordat săracilor. De regulă, se vrea şi una, şi alta. Deşi, înţelegem cu toţii că miza este sectorul privat. Asta înseamnă că nu trebuie să permitem creşterea taxelor şi să facem astfel încât sectorul privat să fie generator de valoare şi de locuri de muncă în societate, iar oamenii să se descurce ei singuri, cu propria lor dibăcie şi inteligenţă.

CRONOS: Ce prognoze daţi pentru preţuri, care ne înspăimântă zilnic? S. H.: Din punctul meu de vedere, e o temă puţin umflată. Acum avem o inflaţie de 8%, spre deosebire de 2008, când era de 18%. Problema, mai curând, este puterea financiară mai mică a cetăţenilor, dar şi a agenţilor economici după criza economică din 2009. De aceea, preţurile deranjează.

CRONOS: Tema este umflată. Dar preţurile nu sunt? S. H.: Să vorbim pe exemple concrete. Dacă e să ne referim la medicamente, acestea sunt în continuare scumpe, comparativ cu ţările vecine. E o problemă şi un mister totodată – dacă o persoană merge în Ucraina sau în România pentru medicamente mai ieftine, de ce nu fac la fel agenţii economici? Mai mult, piaţa rămâne monopolizată de câţiva jucători. Agenţia pentru protecţia concurenţei ar trebui să identifice cauzele acestei stări de lucruri, inclusiv impedimentele ce nu permit accesul mai multor agenţi economici pe piaţa farmaceutică. Faptul că preţurile trebuie să coboare nu poate fi pus în discuţie. Altminteri, tolerăm nişte supraprofituri care sunt suportate într-un mod destul de urât de către populaţie pentru beneficiul a câteva companii.

CRONOS: Totuşi, statul nu se poate descurca nici cu medicamentele, nici cu sectorul energetic, nici cu construcţiile. Poate că statul ar trebui să intervină mai activ, inclusiv să se revină la nişte monopoluri ale statului? S. H.: Nu cred că este jobul statului să practice activităţi economice, pentru că nu o face cel mai bine. În sfera afacerilor există nişte pârghii imbatabile, cum ar fi interesul privat. Firmele urmăresc profitul, respectiv, acţionarii cer un management de calitate. Nu cred că statul ar face mai bine lucrul pe care îl fac agenţii economici. Rolul statului e să stabilească reguli de joc raţionale, permisive unei activităţi economice bune şi severe în raport cu încălcările.

CRONOS: Statul ar face mai prost sau mai ieftin un apartament? S. H.: Mai prost, zic eu, căci sistemul de pârghii de control asupra statului e mult mai lejer decât în cazul unei companii private. O companie privată va fi interesată de costuri, de materia primă, de imagine, pe când statul e interesat să-i mute cât mai repede pe oameni în apartamente. Statul poate face acest lucru acordând subvenţii, finanţând activităţi, şi nu neapărat fiind managerul care construieşte. În plus, un ministru poate pleca în orice moment şi nu mai poartă nicio responsabilitate. El este manager pentru patru ani, dacă vreţi…

CRONOS: Pe ce ar trebui să se concentreze Moldova? Ce domenii ar trebui prioritizate? Căci noi investim ca şi Sangheli – în toate câte puţin. S. H.: Statul trebuie să susţină iniţiativa privată, capacitatea de a inova, fără să se consacre unor domenii specifice. Bunăoară, mult timp s-a considerat că atuul nostru sunt vinurile. Respectiv, s-au investit fonduri publice enorme în sectorul viti-vinicol. Dar, când analizezi exporturile din acea perioadă, vezi că ele au crescut nu la vinuri, ci la fructe uscate, la ulei de floarea-soarelui… Astfel, cei care au fost ajutaţi de stat, de fapt, nu au justificat investiţia. Lecţia pe care sper că a însuşit-o statul din această istorie e că nu trebuie să aleagă domenii, ci mecanisme. În ianuarie 2010 a fost schimbat mecanismul de subvenţionare a fermierilor. Li s-au oferit bani contra planuri de afaceri. Fermierii s-au panicat, pentru că nu e în firea moldoveanului să gândească planificarea resurselor pe termen mediu şi mai ales pe termen lung. Însă asta este o chestie care, odată învăţată, poate omorî doi iepuri: îi remunerezi pe cei isteţi şi canalizezi banii spre sectoarele care îi pot utiliza eficient.

CRONOS: De 20 de ani ne aflăm în tranziţie spre economia de piaţă. Când ieşim din ea şi care sunt greşelile fundamentale făcute în aceşti ani? S. H.: Noi deja suntem într-o economie de piaţă – cu anumite deficienţe, ce-i drept, partea statului fiind în continuare semnificativă. Mă refer la anumite servicii ce ar putea fi prestate de orice agent economic însă, paradoxal, sunt prestate de întreprinderi sau agenţii de stat…. Greşelile specifice tranziţiei ţin de tempoul reformei – în anumite cazuri am făcut privatizări înainte de a fi capabili să reglementăm un domeniu, alteori am liberalizat prea timid.

Foto: Dumitru-Liviu Ştefan

CRONOS: Cât de normală este situaţia de „şah-mat” în care ne pune, de ani de zile, monopolistul „Moldova-Gaz”, parte a „Gazprom”-ului rusesc? S. H.: Atâta timp cât ANRE, care stabileşte tarifele, îşi face meseria, pe noi ca cetăţeni poate să nu ne intereseze dacă „Moldova-Gaz” este a „Gazprom”-ului sau a altcuiva. Oricum, pachetul de control pe care îl deţinem ne permite să exercităm o influenţă considerabilă asupra companiei. Eu uneori mă întreb altceva: cum se întâmplă că „Moldova-Gaz” este unul dintre cei mai buni contribuabili la buget? Dacă profiturile lor, care se formează din plăţile noastre, sunt excesive, înseamnă că ceva nu merge. Ei trebuie să aibă profit exact cât li se permite. Dacă li se permite un 10% adaos, atâta trebuie să fie.

CRONOS: Se ţine cont, la elaborarea politicilor, de potenţialul de forţă de muncă? Mulţi businessmeni se plâng că nu au oameni care să muncească. S. H.: Sectorul privat demult a semnalat lipsa unor specialişti în domenii concrete, în situaţia în care sistemul nostru educaţional e axat pe producerea economiştilor şi a juriştilor. De aceea, s-a mers pe opţiunea creării unor consorţii de colegii şi instituţii de învăţământ superior, care să răspundă mai eficient la nevoile pieţei şi să producă specialişti pe domenii concrete.

CRONOS: Statul cheltuieşte bani mulţi şi pe aşa-zisele parcuri ştiinţifice, tehnologice, invenţii autohtone. De ce nu se transpune în viaţă ştiinţa? S. H.: În general, în ştiinţă e greu să demonstrezi că resursele ce ţi-au fost alocate au fost utilizate cu „bună conştiinţă”. Pentru că aici nu prea există criterii de performanţă. Poţi spune că un savant se gândeşte la o formulă timp de 50 de ani şi că această formulă va revoluţiona omenirea. Dar în aceşti 50 de ani nu poţi să-i ceri performanţă, fiindcă este un proces de gândire care nu ţine cont de constrângeri financiare. Tocmai de aceea, în Occident, acest gen de ştiinţă fundamentală e concentrată în jurul centrelor universitare. Respectiv, în paralel cu activitatea sa de gândire, savantul trebuie să predea cursuri studenţilor. Şi, chiar dacă nu va inventa formula, el va avea suficienţi discipoli care-i vor putea continua munca. La Sorbona funcţionează un principiu interesant: dacă un savant generează idei, publică, are patente de inventator, numărul de ore pe care îl predă i se micşorează.

CRONOS: Aceasta a fost şi marea problemă la adoptarea Codului Educaţiei pe care, pentru că nu s-a găsit consens, s-a pus moratoriu… S. H.: Ar trebui să se facă o analiză a performanţelor Academiei de Ştiinţe şi a impactului economic al acestei instituţii. Căci, dacă ştiinţa fundamentală e mai greu de evaluat, în cazul ştiinţei aplicate lucrurile sunt mai simple. Dacă există cerere de la agenţii economici sau comandă de stat, se elaborează şi se plăteşte. Dar noi deseori mergem invers: inventăm şi apoi căutăm aplicare.

CRONOS: Pe durata activităţii la Banca Naţională, apăreaţi la televizor cam de fiecare dată când se întâmplau fluctuaţii ale cursului valutar. De la distanţă, cum credeţi, reuşeşte BNM să ţină pulsul pe lumea banilor? S. H.: Cred că BNM este pe calea cea bună. E foarte bine că s-au lămurit cu faptul că obiectivul BNM e stabilitatea preţurilor şi, cu paşi siguri, se mişcă spre a prognoza mai bine inflaţia şi spre a răspunde la timp, prin politica monetară, la problemele pe care le anticipează, făcând prognoze la creşterea preţurilor. Cât priveşte cursul valutar, care a fost domeniul meu, este un curs liber fluctuant, stabilit de piaţă şi pârghiile de intervenţile se aplică doar în momentele când se creează un gen de agiotaj sau există speculaţii. Atunci Banca Naţională poate interveni şi cred că o face destul de bine.

CRONOS: Unii dintre politicienii noştri spun că Moldova ar putea să devină un tigru european, pe modelul tigrilor asiatici. Credeţi în asta? S. H.: Teoretic, Moldova poate deveni orice. În practică, deocamdată, singurul nostru avantaj este forţa de muncă mai ieftină. Vom putea avea o fereastră de oportunităţi atunci când ne vom apropia de calitatea de membru al UE. Migraţia afacerilor din Vest spre Est există, dar în această zonă concurenţa se realizează pe baza criteriilor de siguranţă. Dacă Moldova este privită ca un viitor membru al UE – respectiv, instituţiile cu care sunt obişnuiţi investitorii funcţionează -, vor migra şi afacerile. Dacă ne mişcăm în altă parte sau tărăgănăm procesul de integrare, fereastra se închide.

În dialog cu Alexandru Canţir şi Liliana Barbăroşie de la Europa Liberă pe 20.01.2011. La 7 dimineaţa. Zicem aşa:

Sorin Hadârcă: Un control ar putea depista imediat pe cel cinstit de cel necinstit.  De ce ţi-e frică, aceea pică. Potrivit sondajelor de opinie, majoritatea moldovenilor se tem, în primul rând poate, de creşterea preţurilor şi de pierderea locului de muncă. Astăzi membrii cabinetului de miniştri sunt invitaţi să prezinte premierului, într-o şedinţă specială, soluţii pentru a mai opri din galop scumpirile… Cum se explică în general scumpirile şi ce soluţii pot exista? Vom discuta în această dimineaţă cu cunoscutul economist Sorin Hadârcă … 

Europa Liberă: Deşi, de la o seamă de vreme, multora nici prea le vine să iasă din casă dimineţile de frică să nu se ciocnească de nişte noi scumpiri… În general, dle Hadârcă – pentru despre asta ne propusesem să discutăm – de ce se produc scumpirile, că doar n-o fi doar spiritul hrăpăreţ la mijloc…

Sorin Hadârcă: Aici este chiar şi un mic paradox. În principiu, există o limită a scumpirilor şi astea sunt veniturile pe care le avem. Deci, trebuie undeva să facem abstracţie de ceea ce ne şochează din stradă şi să gândim în termeni economici. Dacă ar fi să se scumpească totul, noi cum am face faţă situaţiei? Deci, consumăm mai puţin. Şi atuncea, consumând mai puţin, punem şi o limită a acestor scumpiri, pentru că vânzătorii sunt nevoiţi să-şi micşoreze preţurile, pentru că rămân cu aceleaşi interese – vor să vândă. De fapt, aceasta este regulă economică universală, însă există şi particularităţi şi cred că despre ele este mai interesant să vorbim pentru ascultătorii de la această oră matinală…

Europa Liberă: Cu alte cuvinte, dacă se menţin niştre preţuri destul de ridicate, prin urmare există cibneva care le acceptă şi are posibilitatea. Cu toate că numărul nefericiţilor, ca să spun aşa, care îşi pun pofta în cui este probabil de asemenea în creştere?

Sorin Hadârcă: Ştiţi ce trebuie să realizăm aici? În Moldova sunt câteva motoraşe posibile ale creşterii preţurilor. În primul rând sunt remitenţele care vin de peste hotare. Volens-nolens, acestea duc la o majorare a veniturilor disponibile ale populaţiei. În ultimul timp, acest factor nu este atât de pronunţat ca în trecut, când ele creşteau anual cu 30-40 la sută şi respectiv puneau o presiune foarte mare inflaţionistă asupra pieţei din R. Moldova.

O altă sursă ar putea fi majorarea salariilor, care, de asemenea, creând, aşa, un gen de bunăstare, ne panalizează prin faptul că, uite, consumând mai mult, preţurile încep lejer-lejer să crească. Aici Banca Naţională are cum să tempereze această creştere. Practic, punând un preţ mai mare asupra banului, ridicând rata dobânzii, reuşeşte să scadă din pofta aceasta de a cumpăra.

Europa Liberă: Deci, dv. vorbiţi despre un instrument monetar care poate reduce şi până unde poate reduce şi presiunea inflaţionistă şi în ultimă instanţă toate celelalte…

Sorin Hadârcă: Păi, în fond, instrumentul acesta funcţionează bine în orice situaţie, însă aicea atenţie, fiindcă noi vorbim acuma la nivelul abstract despre nivelul general al preţurilor. Când spunem inflaţie, trebuie să ne dăm seama că aicea este un coş de consum care este reprezentat de câteva grupuri de mărfuri, care sunt mai des procurate de oameni. Mai mult decât atât, privind la un nivel şi mai micro, sunt mărfuri care vor fi receptive la schimbările pe care le face Banca Națională cu politica sa şi sunt mărfuri care vor fi absolut indiferente la ceea ce face BN. De exemplu, nmărfurile de import, da? Dacă se scumpeşte benzina, motorina la nivel mondial, ce n-am face noi cu politica noastră monetară, preţurile vor urma această tendinţă universală de scumpire.

Expertul Sorin Hadârcă

Europa Liberă: Dle Hadârcă, am observat că unii economişti recomandă, de exemplu, ca soluţie deprecierea leului în limitele rezonabilului în raport cu dolarul. Vedeţi şi în asta o soluţie?

Sorin Hadârcă: Este un băţ cu două capete, pentru că deprecierea în principiu tot crează presiuni inflaţioniste. Pentru că vă daţi seama, dacă leul devine brusc mai ieftin, mai moale, tot ce cumpărăm noi într-o perioadă oarecare devine mai scump pentru noul val de achiziţii de import.

Europa Liberă: Bani mai mulţi în tarife, în preţurile pentru produse, bunuri nu aduc fericirea nici cetăţeanului şi nici guvernanţilor… Iată că premierul Vlad Filat s-a văzut nevoit să convoace astăzi o şedinţă în problema preţurilor… De fapt, ce poate face guvernul pentru a ţine în frâu preţurile, ce măsuri, instrumente are la îndemână, că doar frazele, apelurile uneori categorice ale premierului nu cred că sunt chiar suficiente?

Sorin Hadârcă: Ei, aicea sunt o serie de lucruri pe care guvernul chiar este bine să le facă pentru că politica monetară pe care o aplică Banca Națională nu este suficientă.

O zonă de intervenţie a guvernului sunt monopolurile. Acolo unde nu există o piaţă care ar determina care este preţul corect pentru o marfă, statul intervine reglementând care ar trebui să fie preţul normal. Avem acest lucru întâmplându-se în zona energetică, unde avem o instituţie specializată a statului, ANRE, care stabileşte care ar fi tarifele normale pornind de la cheltuielile reale pe care le suportă furnizorii de energie.

O altă zonă de intervenţie a statului este protecţia concurenţei. Adică, ştiţi, de fapt, ca piaţa să funcţioneze, ca preţurile să fie optimale, să nu fie preţuri de cartel, să nu fie preţuri într-un fel umflate de unii cumpărători care deţin o situaţie monopolistă, deşi nu ar trebui să existe premize pentru aşa ceva, ei atuncea preţurile se comportă un pic mai ciudat. Şi este Agenţia naţională pentru protecţia concurenţei care ar trebui să vadă dacă aceste situaţii se întâmplă, de ce au loc ele, dacă se manipulează cu preţurile atuncea trebuie împărţite companiile, eventual permisă intrarea unor noi companii pe piaţă astfel încât situaţia să se normalizeze.

O cale de soluţionare care mie nu mi se pare întotdeauna cea mai optimală este reglementarea formării preţurilor. Există o practică internaţională destul de vastă la acest capitol, nu este ceva care nu se aplică, cum ar fi la diferite produse importante din punct de vedere strategic, pâinea, laptele, medicamentele, se reglementează mecanismul de formare a preţurilor. Cu alte cuvinte se spune că, OK, deci vânzarea este liberă, preţul îl determinaţi singuri, însă marja aceasta de profit care se aplică în cazul vânzătorului nu poate fi mai mare decât atâtea şi atâtea procente…

Europa Liberă: Dle Hadârcă, vreau să vă întrerup aici şi să vă întreb: de ce nu se aplică aceiaşi logică la toate bunurile, serviciile, sau intrăm în zona dragă PCRM-ul mai degrabă în acest caz.

Sorin Hadârcă: Ştiţi, mie bucata asta de conversaţie îmi este foarte interesantă pentru că mă provoacă ca economist, dar nu ştiu pe cât de uşor este celor care ne ascultă ca să înţeleagă. Însă un lucru pe care cred că trebuie să-l realizăm la acest capitor este că reglementarea pe această cale administrativă a prețurilor ne penalizează din altă parte. Europa Liberă: Cum?

Sorin Hadârcă: Nu toată lumea poate face la astfel de condiţionalităţi: majorezi, dar doar cu atâta. Deci, este un gen de restricţie, iar piaţa la restricţie reacţionează ca la o barieră de a intra, de a activa pe această piaţă. Pentru cineva care s-a stabilizat, poate că această marjă reglementată a profitului este OK. Pentru cineva nou care abia vrea să intre în afaceri, poate că este un risc şi atunci el spune: o, domnule, atunci nici nu mă apuc de acest business!

Prin urmare, efectul natural al astfel de reglementări este că pe piaţă rămân doi, trei, patru jucători, care deja e o problemă mai mare chiar decât acele preţuri despre care vorbeam anterior. Faptul că sunt puţini, într-un fel facilitează înţelegerile între ele, facilitează partajarea intereselor pe anumite segmente ale pieţei…

Europa Liberă: Deci, se înşeleg mai uşor. Dar dle Hadârcă, guvernul pare că intenţionează să-şi îndrepte privirile supărate spre, cum a spus dl Filat – „cei care speculează şi majorează preţurile în circumstanţe grele”. De fapt cum poate fi deosebit negustorul cinstit de cel ispitit să facă bani mai mulţi prin speculă?

Sorin Hadârcă: Eu cred că aşa, la ochi, este mai greu de apreciat. Însă un control ar putea depista imediat pe cel cinstit de cel necinstit. Dacă formarea preţurilor este reglementată şi se spune că, uite, în această zonă nu poţi aplica o marjă mai mare de 15 procente, atuncea dacă ne uităm în contabilitatea firmei nu putem să găsim un profit mai înalt de 50 de procente fiindcă asta ar arăta că alta este sursa. Deci, el nu poate exista, nu poate să fie profituri de 50 de procente atunci când se admite o creştere de doar 15 procente. Deci, cred că asta este soluţia, deşi cum spuneam anterior e o soluţie care vine cu un cost, însăcare se manifestă ceva mai târziu. Europa Liberă: Tocul costă în viaţa asta… Formula cea mai des auzită de revoltă, atunci când preţurile cresc, este că respectivele preţuri sunt ca la lumea bogată occidentală, iar salariile, pensiile rămân cele amărâte moldoveneşti, ca să spunem aşa… De fapt, cum se explică acest lucru şi – tot aici – ce se poate face pentru a diminua decalajul dintre iată preţuri ca la Roma şi salarii ca la Belicenii Mari?

Sorin Hadârcă: Ei, aicea ce se poate face este să fie ajutată acea parte a populaţiei care se confruntă cu dificultăţi mai mari, care face mai greu faţă situaţiei. De aceea s-a produs o schimbare destul de importantă în felul cum statul administrează acest ajutor social. Mai înainte criteriul de triere, deci cine are nevoie de ajutor, erau tot felul de categorii. Dacă omul este în etate, dacă este pensionar, dacă este veteran, dacă este o victimă a Cernobâlului, atunci el automat era eligibil ca să beneficieze de anumite compensaţii sociale. Ceea ce se primea este că nu toţi din aceşti oameni erau în mod neapărat săraci, deci, eventual, puteau face faţă independent majorării preţurilor.

Acuma schimbarea de esenţă care s-a produs este că ajutorul social urmează să fie administrat în baza testării veniturilor. Deci, cei care sunt săraci depun o cerere, că vor să primească un astfel de ajutor, lor li se acordă acest ajutor, însă există şi nişte inspectori sociali care din când în când o să urmărească dacă într-adevăr aceştia sunt oameni care nu au maşină, care locuiesc într-o locuinţă simplă, care nu au surse evidente de venit, deci este o metodologie care permite să fie demonstrat acest lucru. Şi aicea ceea ce se realizează este ca acest ajutor social care de fapt sunt nişte bani strânşi de la contribuabili şi sunt administraţi celor mai nevoiaşi decât noi, să fie acordaţi foarte țintit. Să-i primească exact cei care au nevoie de aceşti bani. Europa Liberă: Aşa să ne audă toţi cei care distribuie banii. Dle Hadârcă, vă mulţumim.

Impresiile mai personale despre vizita la Publika se găsesc dincolo.

Dincoace este înregistrarea emisiunii Banii tăi din 22 aprilie în cadrul căreia mă dau cu opinia despre eliminarea cerinţei privind capitalul social minim la înregistrarea întreprinderii.

Ce n-am reuşit să spun este că din 183 de ţări analizate de raportul Doing Business al Băncii Mondiale exact jumătate nu au cerinţe faţă de capitalul social minim. Nu este vorba de ţări cu regimuri offshore. Este Noua Zeelandă, Japonia, SUA, Marea Britanie, Singapore. Mai aproape de noi, sunt exemple de urmat Macedonia şi Muntenegru. Ba chiar şi Kârgâzstanul, deşi în cazul din urmă poate fi vorba şi de o scăpare :).

Deci se poate?

Articol publicat în ECOnomistul.

autor: Ion CHIŞLEA

Evoluţia situaţiei demografice din Europa, inclusiv din Republica Moldova ne duce spre o criză demografică de proporţii. La noi situaţia este şi mai gravă din cauza unui sistem de pensii nereformat şi politicilor populiste, care au menţinut censul de pensionare la un nivel scăzut.

În consecinţă, până la urmă reformele în cauză vor fi totuşi făcute, însă ele vor fi mai dureroase, confirmând încă odată afirmaţia că reformele întârziate costă mult mai scump.

Cât de gravă poate fi o criză a pensiilor?

Îmbătrânirea şi reducerea populaţiei în statele Uniunii Europene va avea un impact de circa zece ori mai grav asupra economiilor statelor comunitare prin comparaţie cu actuala criză financiară şi economică globală, aceasta este concluzia unui raport publicat de Parlamentul European la sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, citat de cotidianul online de business http://www.Wall-Street.ro.

Ca urmare, reformarea sistemelor publice de pensii, readucerea lor pe baze mai sustenabile şi, în plus, stimularea sistemelor de pensii private trebuie sa fie priorităţi imediate ale autorităţilor din toate statele comunitare.

„În timp ce efectele actualei crize sunt semnificative, ele vor părea minuscule prin comparaţie cu impactul îmbătrânirii populaţiei, care va fi de circa zece ori mai mare şi va lovi cu gravităţi diferite statele europene. De aceea, reformarea sistemelor de pensii este o necesitate”, arată raportul.

„Unele reforme au fost însă stopate sau chiar întoarse de pe traseu în unele state membre UE, dar aceste decizii vor avea efecte adverse devastatoare, pentru că fac reformele necesare din viitor cu atât mai costisitoare şi dificil de realizat”, afirmă experţii Uniunii Europene, analizând sistemele de pensii şi perspectivele demografice ale tuturor celor 27 de state UE.

În timp ce efectele crizei actuale ar putea să fie resimţite în economiile statelor membre UE chiar şi timp de un deceniu, criza demografică este un fenomen centenar, ale căror efecte nu vor dispărea nici măcar după anul 2050.

Criza actuală a distras însă atenţia unor state de la problemele ce vor fi întâlnite pe termen lung. Multe state au întârziat sau amânat reformele din sistemul public de pensii, preferând să contracteze datorie publică pentru a menţine sistemele actuale de pensii, nesustenabile pe termen lung.

Până în anul 2060, însă, rata medie de dependenţă la nivel european (rata de dependenţă = populaţia de peste 65 de ani / populaţia cu vârsta între 15-64 de ani) se va dubla, ceea ce face presiunile asupra sistemelor publice de pensii complet insuportabile.

„Niciun sistem de pensii nu poate supravieţui unei asemenea dublări a raportului pensionari:salariaţi”, arată raportul.

În timp ce actuala criză financiară şi economică globală a majorat raportul cheltuieli/venituri al sistemelor publice de pensii cu procente cuprinse în medie între 5% şi 15% în statele UE, criza demografică va dubla practic raportul cheltuieli/venituri prin aceasta dublare a ratei de dependenţă. De aceea, experţii UE afirmă că actuala criză va fi depăşită de zece ori ca intensitate de viitoarea criză demografică a pensiilor, pe care literatura de specialitate o numeşte „bomba cu ceas a demografiei şi pensiilor (demographic timebomb)”.

Având în vedere faptul că reformele în domeniu sunt de strictă necesitate, dar ele sunt nepopulare şi dificil de implementat, experţii europeni recomandă adoptarea de reforme care să aşeze sistemul public de pensii „pe pilot automat”, cu mijloace de indexare şi autoreglare care să reacţioneze automat la schimbările din sfera demografică şi a finanţelor publice.

Printre măsurile neapărat necesare, raportul UE notează creşterea vârstei de pensionare, reducerea metodelor de indexare a pensiilor de stat, precum şi accentul pus mai puternic pe sistemele de pensii private, ca piloni complementari ai sistemului public.

Criza demografică ar putea lovi Moldova mai devreme decât ţările UE

Un studiu elaborat de Fondul ONU pentru Populaţie şi Comisia Naţională pentru Populaţie şi Dezvoltare arată că populaţia Republicii Moldova ar putea să se reducă cu un milion, până la 2.6 mil de locuitori în 2050, în cazul în care tendinţele demografice din ultimii 18 ani se vor perpetua.

În ultimii 18 ani rata natalităţii (numărul născuţilor vii la 100 000 locuitori) a scăzut aproape de 2 ori, de la 17.7% în anul 1990 la 10.9% în anul 2008. Situaţia este complicată şi mai mult de migraţia masivă, în ultimul timp fiind tot mai accentuată tendinţa ca emigranţii moldoveni să nu mai dorească să revină acasă. Dată fiind îmbătrânirea rapidă a populaţiei, şi, respectiv reducerea numărului de contribuabili la asigurările sociale, dar şi din cauza că până în prezent sistemul de pensii existent la noi n-a fost reformat, bazându-se în continuare aproape în exclusivitate pe pensiile de la stat, este foarte probabil, ca prognozele Parlamentului European să se materializeze la noi mult mai repede decât în Occident.

Mai mult ca atât, din cauza că problema pensiilor a fost în permanenţă politizată nici un guvern moldovean n-a mai îndrăznit să pună în discuţie necesitatea continuării procesului de majorare a vârstei de pensionare, stopat la începutul deceniului. Însă după cum evoluează situaţia acest lucru în curând va deveni inevitabil. Reieşind din această stare de fapt se impun două întrebări: cât va mai putea fi amânată majorarea vârstei de pensionare şi ce ar trebui să conţină reformarea sistemului de pensii pentru a reduce la minim impactul problemelor demografice asupra economiei?

Sorin Hadârcă, expert financiar independent:

Elementul cheie al reformei este tranziţia la sistemul bazat pe contribuţiile individuale.

În realitate, trebuie să ne mişcăm contra cronometru, căci în Republica Moldova, îmbătrânirea populaţiei ca efect al scăderii natalităţii este secundară faţă de fenomenul de „baby boom” care s-a produs în anii 50 ai secolului trecut. În anii de după cel de-al doilea război mondial, natalitatea a crescut brusc producând o generaţie care acum intră în vârsta de pensionare. Or, acest fenomen urmează să schimbe radical raportul dintre salariaţi şi pensionari înclinând balanţa în favoarea celor din urmă.

În termeni practici, acest lucru înseamnă că sistemul de pensii bazat pe solidaritatea generaţiilor va intra foarte curând în impas, numărul de salariaţi este insuficient pentru a asigura volumul şi mărimea pensiilor.

Am discutat acest lucru în cadrul unei şedinţe a Clubului IDEA în septembrie 2009 şi se pare că soluţiile care se impun nu pot fi decât comprehensive. Cu siguranţă că elementul cheie al reformei sistemului de pensionare este tranziţia de la sistemul actual bazat pe solidaritatea generaţiilor (pay as you go) la sistemul bazat pe contribuţiile individuale. Este ca şi cum am spune că fiecare salariat urmează să-şi facă în mod obligatoriu economii pentru vârsta de pensionare când îşi va pierde capacitatea de a munci. Faptul că aceste „economii” sunt investite într-un fond de pensii public sau privat ţine de nuanţe, esenţial fiind faptul tezaurizării contribuţiilor. Sistemul propus este mai avantajos decât cel actual din cauza că motivează salariaţii să contribuie pentru propria pensie. Spre deosebire de sistemul actual, care tolerează salariile „în plic” (căci, oricât de mult ar contribui, pensia oricum va fi mică), sistemul de pensii bazat pe contribuţii se bazează pe un principiu simplu şi coerent: cum îţi vei aşterne aşa şi vei dormi.

Pe cât de convingător n-ar fi sistemul propus, tranziţia de la un sistem la altul nu este simplă. Efectiv, tranziţia presupune ca dintr-un moment X, contribuţiile de asigurări sociale să nu mai fie folosite la plata pensiilor, ci să fie tezaurizate. Şi atunci, din ce surse să fie achitate pensiile actualilor pensionari? Sursele clasice de finanţare a tranziţiei – emisia datoriei publice sau veniturile din privatizare, nu prea ne stau la îndemână, mai ales în contextul crizei economice şi a stării precare a bugetului public naţional. Prin urmare, fără un ajutor din partea partenerilor de dezvoltare, tranziţia la noul sistem este o reformă himerică.

Ca să fim credibili în acest sens, dar şi ca în scopul de a evita agravarea situaţiei pe termen scurt, este necesar să se facă câţiva paşi mai puţin populari – majorarea censului de pensionare şi stoparea achitării pensiilor pentru populaţia economic activă. Prima din măsurile indicate mai sus, are menirea să modifice coraportul dintre numărul de angajaţi şi pensionari, uşurând „povara” pensiilor. Cea din urmă reformă ţinteşte următoarea situaţie: pensia este un drept care se „câştigă” din momentul în care cetăţeanul pierde capacitatea de muncă. Atâta timp cât el este activ din punct de vedere economic – munceşte şi primeşte un salariu, cetăţeanul nu poate beneficia de pensie. În schimb, el va beneficia de o pensie majorată în cazul când se pensionează cu un stagiu de muncă mai mare.

Caut consultanţi locali pentru proiectul Suport în implementarea Strategiei Naţionale de Dezvoltare:

1 Senior Policy and Strategic Planning Adviser pentru Ministerul Educaţiei (full time local consultant) 1 Senior Policy and Strategic Planning Adviser pentru Ministerul Economiei (full time local consultant) 4 Senior Budgeting Experts (part time local consultants)

Detalii în anunţ: Advert for local consultants (pdf)

Apărut în ECOnomist la 3 februarie 2010.

Creditele neperformante sau ponderea lor în volumul total al creditelor acordate de către băncile comerciale sunt invocate de către acestea drept unul din principalele motive ale ratei înalte a dobânzilor. Pe de altă parte, cu cât mai înalte sunt ratele dobânzilor la credite, cu atât este mai mare riscul sporirii creditelor neperformante.

Astfel, în raportul dintre rata dobânzii şi creditele neperformante se formează un cerc vicios – creditele neperformante, cel puţin o parte din ele se datorează ratei înalte a dobânzii impuse de bănci, iar pe de altă parte, ponderea înaltă a creditelor neperformante condiţionează o rată înaltă a dobânzii pentru ca instituţiile bancare să-şi asigure profitabilitatea, sau, în cel mai rău caz să-şi reducă pierderile. În referirile lor la creditele scumpe, atât reprezentanţii băncilor comerciale cât şi cei de la Banca Naţională afirmă, că aceasta nu este un moft, ci o necesitate impusă anume de ponderea ridicată a creditelor neperformante. Iar aceasta la finele anului trecut era de 16.32 la sută din totalul de credite acordate, pe când în anul 2008 acest indicator a fost de 5.86 la sută.

Creditele neperformante devin astfel o ameninţare reală pentru stabilitatea sistemului bancar iar în aceste condiţii majorarea ratei dobânzii nu poate conduce decât la majorarea ponderii lor. Iar pentru depăşi problema în cauză trebuie căutate, probabil soluţii în afara acelui cerc vicios descris mai sus.

“În cazul respectiv băncile comerciale au dreptate, dar într-o singură privinţă”, consideră expertul financiar Sorin Hadârcă. “În condiţiile crizei economice riscul asociat creditării este mult mai mare. Din acest punct de vedere, ratele înalte ale dobânzilor la credite sunt într-adevăr justificate de premiile de risc care au crescut exponenţial”, menţionează el.

Expertul propune căutarea unor soluţii neordinare în depăşirea situaţiei. “Totuşi, mă întreb dacă nu este cumva vorba de o politică oarecum mioapă din partea băncilor? Beneficiarii creditelor bancare au situaţii financiare care se prezintă diferit. Nu exclud că, în pofida crizei, poziţia unora nu este chiar atât de proastă. Însă, ratele foarte înalte ale dobânzii pot contribui la înrăutăţirea situaţiei lor financiare, ceea ce este în interesul băncilor să se evite. Prin urmare, ar fi cazul ca băncile să estimeze mai adecvat riscul asociat creditării şi să accepte rate mai mici pentru credite mai sigure. În caz contrar, nu exclud că majoritatea creditelor vor deveni neperformante.”

“Situaţia descrisă nu creează motive pentru optimism – povară dobânzilor va deteriora în continuare situaţia financiară a mai multor agenţi economici, ceea ce va conduce la păstrarea trendului ascendent al creditelor neperformante. Ce înseamnă acest lucru în termeni practici? Băncile vor face mai multe defalcări în fondul de rezervă diminuând astfel venitul aferent acţionarilor. În condiţiile când capitalizarea băncilor este adecvată, acest lucru nu are de ce să mă îngrijoreze prea mult. Însă cu siguranţă că îi îngrijorează pe acţionari.”, conchide expertul.

Interviu pentru ECOnomist.

Anul 2009 va rămâne printre cei mai răi din istoria pieţei de capital din Republica Moldova. Doar în primii doi ani de existenţă a Bursei d

autor: Ion CHIŞLEA, ECONOMIST

Anul 2009 va rămâne printre cei mai răi din istoria pieţei de capital din Republica Moldova. Doar în primii doi ani de existenţă a Bursei de Valori rulajul bursier a fost mai mic decât în acest an, în anul 1995 când bursa şi-a lansat activitatea la sfârşit de an şi  în  1996, când volumul tranzacţiilor bursiere s-a cifrat la 11.5 mil. lei sau 2.5 mil. dolari potrivit cursului de atunci al leului. În 2009 rulajul a ajuns la aproximativ 140 mil. lei sau circa 10 mil. USD acest volum fiind mai mic şi faţă de cel din 1997, când a constituit 178 mil. lei.

Criza a redus drastic interesul investitorilor pentru valorile mobiliare ale societăţilor moldoveneşti, dar trebuie luate în calcul şi multiplele disfuncţionalităţi ale pieţei valorilor mobiliare, care aşa şi n-a devenit pe parcursul anilor un instrument eficient de finanţare a economiei reale.

În ultimul timp tot mai insistent este acreditată ideea că actuala criză, pe lângă multitudinea de efecte negative, ar avea şi unul destul de pozitiv, cea de a oferi oportunităţii pentru însănătoşirea mediului de afaceri. Ar fi oare valabilă această idee şi pentru piaţa noastră de capital? Cum apreciază experţii evoluţia pieţei de capital în anul 2009 şi care sunt prognozele pentru 2010?

Natan Garştea, director al Agenţiei de Rating şi Estimare Estimator-VM:

„Criza mondială nu a afectat direct piaţa noastră de capital”

Criza mondială nu a afectat la modul direct piaţa noastră de capital, datorită faptului că interconexiunile acesteia cu pieţele internaţionale sunt practic inexistente. Oricum, ea a fost afectată prin intermediul altor mecanisme:

plecarea de pe piaţă a investitorilor străini de portofoliu. Dacă în 2007 creşterea spectaculoasă a indicilor bursieri s-a datorat în special procurării de către aceştia a acţiunilor băncilor din Moldova, la finele lui 2008 şi în 2009 majoritatea investitorilor au fost preocupaţi de starea lucrurilor de pe pieţele lor de bază. Astfel, mulţi dintre ei au părăsit piaţa moldovenească (ea fiind percepută ca o piaţă cu un nivel foarte sporit de risc), alţii chiar dacă nu au părăsit piaţa, au încetat să mai procure valori mobiliare. Ca urmare, a scăzut cererea şi a crescut oferta, ceea ce inevitabil a dus la diminuarea preţurilor; diminuarea remitenţelor de peste hotare. Deşi remitenţele  nu aveau un rol important pe piaţa valorilor mobiliare (din păcate), oricum, o parte de bani erau investiţi în valori mobiliare cu lichiditate înaltă (de regulă, tot acţiuni bancare). Ca urmare a diminuării fluxului de remitenţe, a scăzut şi cererea pe piaţă; totuşi, factorul de bază ce a afectat piaţa noastră de capital a fost transmiterea crizei prin economia reală. Criza a fost resimţită de exportatori (diminuarea volumelor din cauza problemelor cu care se confruntă partenerii străini), de importatori (după diminuarea remitenţelor, a scăzut drastic consumul intern, care era alimentat în special din importuri). Aceasta a afectat atât volumul de lichidităţi pe piaţă, cât şi atractivitatea multor companii autohtone.

Este dificil de a face unele prognoze, odată ce evoluţia crizei depinde în mare parte de factorul extern. Oricum, odată cu depăşirea crizei, cred că putem aştepta o relansare a raliurilor bursiere pentru unele companii autohtone. Un alt factor important este instalarea stabilităţii politice în ţară, după evenimentele din aprilie 2009 şi declanşarea crizei politice, investitorii străini au stopat toate proiectele aflate în faze iniţiale.

Am afirmat în repetate rânduri că văd două posibilităţi principale pentru relansarea pieţei de capital de la noi: liberalizarea amplă a pieţei şi trecerea de la valori mobiliare de proprietate (acţiuni) la titluri de credit (obligaţiuni). Ambele măsuri vor putea simplifica mult operaţiunile pe piaţă şi îi vor da un suflu nou.  Studiile noastre arată că cantitatea de valori mobiliare aflate în circulaţie liberă pe piaţă se reduce de la un an la altul, ceea ce diminuează potenţialul pieţei de capital. E şi firesc, fără emisiuni noi de valori mobiliare, volumele pieţei vor scădea de la un an la altul.

Ghenadie Bacaliuc, director al companiei de brokeri Broker-MD:

„Relansarea va veni de la sectorul real al economiei”

Evoluţia pieţei de capital depinde în mod direct de situaţia din sectorul real al economiei. Odată ce societăţile pe acţiuni au anunţat cifre de afaceri mai mici interesul investitorilor faţă de valorile mobiliare emise de acestea a scăzut, ceea a dus implicit la scăderea capitalizării pieţei, lichidităţii acesteia.

Relansarea pieţei de capital va veni de la sectorul real al economiei. Evoluţia pieţei în anul 2010 va depinde în mare măsură de semnalele date de economiile principalilor parteneri comerciali ai Republicii Moldova, de indicatorii macro şi microeconomici anunţaţi de BNM şi Biroul Naţional de Statistică, de stabilitatea politică internă şi evoluţia relaţiilor Republicii Moldova cu instituţiile financiare internaţionale şi donatorii externi.

Este ştiut faptul că avem o piaţă de capital cu o lichiditate foarte scăzută, ceea ce face practic imposibilă exercitarea de către aceasta a funcţiei de mobilizare a capitalului liber şi orientarea acestuia spre sectoarele economiei cu un randament mai înalt. Sporirea investiţiilor prin atragerea capitalului pe termen lung în societăţile comerciale ar permite retehnologizarea şi creşterea competitivităţii acestora. Pe această cale au mers economiile ţărilor ce au înregistrat creşteri stabile şi de durată, ce s-a reflectat şi asupra bunăstării cetăţenilor acestora. În acest context a-şi evidenţia necesitatea schimbării accentelor în activitatea instituţiilor statului care efectuează reglementarea şi supravegherea pieţei de capital şi anume, prin stabilirea unor indicatori-ţintă ai pieţei (capitalizarea pieţei, lichiditatea pieţi) şi crearea condiţiilor ce ar permite atingerea acestora.

Sorin Hadârcă, expert financiar independent:

„Piaţa valorilor mobiliare va stagna în continuare”

Rulajele mici pe piaţa valorilor mobiliare reflectă în mare măsură criza economică prin care trece Republica Moldova. Nu este un secret faptul că tonul activităţilor pe piaţa de capital este dat de fluxul investiţiilor străine în economia naţională, care în 2009 au fost quasi-inexistente. O scădere analogică s-a înregistrat şi pe piaţa creditelor bancare, prin urmare, avem dovada faptului că situaţia amintită nu reflectă tendinţe specifice doar al acestui segment al pieţei.

Cu gândul la 2010, aş menţiona următorul fapt. Costul real al creditelor bancare s-a dublat din contul faptului că ratele nominale ale dobânzii au rămas la nivelul anterior crizei în timp ce nivelul general al preţurilor s-a diminuat. În consecinţă, creditele bancare sunt relativ „scumpe” ceea ce, din punct de vedere teoretic, ar avantaja sursele de finanţare alternativă, de exemplu emisia de obligaţiuni. Am remarcat dinadins caracterul „teoretic” al acestei prognoze, deoarece din punct de vedere practic, sunt sigur că această „oportunitate” nu se va fructifica, dat fiind caracterul ne-prietenos al reglementărilor din domeniu.

Mărimea taxelor de reglementare percepute de Comisia Naţională a Pieţei Financiare nu este impedimentul cel mai important. Condiţiile excesiv de complicate ale emisiei de obligaţiuni către public, lipsa instituţiilor financiare specializate în domeniul activităţilor de underwriting sunt alte impedimente majore.

Prin urmare, consider că piaţa valorilor mobiliare va stagna în continuare, cel puţin în prima jumătate a anului 2010. Perspectivele pentru cea de-a doua jumătate a anului depind în mare măsură de prestaţia Republicii Moldova la capitolul Doing Business care, în eventualitatea fructificării reformelor iniţiate la moment, ar putea da un semnal pozitiv pentru investitorii străini.

Dacă ne punem ca obiectiv transformarea pieţei de capital într-o alternativă viabilă pieţei creditelor bancare, este crucială modernizarea Bursei de Valori.  În forma în care o aflăm astăzi, investitorii (străini şi autohtoni) se confruntă cu o instituţie anemică, învechită şi netransparentă. Avantajul competitiv oferit de faptul că taxele de reglementare sunt mai mici pentru tranzacţiile efectuate pe piaţa bursieră în comparaţie cu cele efectuate pe piaţa extrabursieră nu s-au soldat cu nişte servicii mai calitative. Cu regret, din punct de vedere al serviciilor oferite, Bursa de Valori seamănă perfect cu serviciile prestate de instituţiile statale, deşi nu e cazul, ea fiind o instituţie privată care se autoreglementează. Tendinţa mondială este ca tranzacţiile bursiere să deruleze în timp real, în condiţii de maximă siguranţă şi transparenţă, în timp ce în Republica Moldova tranzacţiile au loc „cu uşile închise”. În concluzie, cred că sunt necesare reforme durabile pe două direcţii: a) liberalizarea cadrului de reglementare a tranzacţiilor bursiere; şi b) modernizarea instituţională a bursei.

Interviu acordat pentru Ion Chișlea de la ECOnomist.

Economia reală a fost tot timpul afectată de problema creditelor scumpe. Această problemă a fost ridicată şi la nivel de stat. Îmi amintesc cum ex-preşedintele Voronin ameninţa băncile prin anii 2005-2006 cu venirea unor jucători de nivel internaţional pe piaţa bancară moldovenească, care vor schimba starea de fapt, ce se instaurase aici. El se baza probabil pe faptul că băncile europene vor veni cu noi reguli de joc (cele existente în ţările lor de origine), vor atrage băncile moldoveneşti într-o competiţie, căreiea acestea nu-i vor putea face faţă. De fapt discursul respective a fost abandonat imediat ce s-a schimbat structura acţionariatului la Victoriabank.

Este interesant, că în realitate s-a întâmplat contrariul celor prognozate de Voronin şi noii jucători de pe piaţa bancară moldovenească au acceptat regulile de joc existente aici, politica de creditare rămânând aceeaşi.

Mai nou, şi noua guvernare a atins de câteva ori această problemă, fără, însă a o pune frontal.

Reieşind din aceasta…

IC: Cum s-a ajuns la această situaţie?

SH: În situația descrisă faceți o asumare și anume, faptul că băncile străine au acceptat, contrar așteptărilor, regulile de joc formate pe piața autohtonă. Nu cred că această descriere este exactă. Inițial, intrarea unor bănci străine pe piața a fost caracterizată de introducerea întețirea concurenței pe o serie de segmente noi – credite de consum și credite ipotecare. În tot cazul, către luna septembrie 2008, contractarea unui împrumut era o chestiune relativ simplă indiferent dacă banca era filiala unei bănci străine sau nu.

După care a survenit criza economică care a pus mari semne de întrebare față de calitatea împrumuturilor acordate. Băncile sau confruntat cu problema deteriorării calității portofoliului de credite – ponderea creditelor nefavorabile s-a dublat pe parcursul anului 2009.

În aceste condiții, excesul de prudență în politica creditară a băncilor a condus la faptul că împrumuturile au rămas scumpe în pofida faptului că Banca Națională a diminuat agresiv ratele de referință.

IC:  Aer putea spera antreprenorii moldoveni la condiţii de creditare mai lejere?

SH: Pentru ca condițiile de creditare să devină mai lejere ar urma ca băncile să perceapă niște semnale convingătoare de reluare a creșterii economice. E drept că aici avem de-a face cu un cerc vicios – băncile vor relua creditarea sectorului real al economiei odată cu recuperarea ritmurilor de creștere economică, însă ritmurile de creștere nu pot fi recuperate atâta timp cât ratele la credite sunt excesiv de înalte.

Astăzi, economia Moldovei activează în condițiile unei deflații. Dacă ratele nominale ale dobânzii au rămas la nivelul anterior crizei – circa 20-25%, apoi ratele reale s-au dublat. Această situație nu poate rămâne neschimbată. În prezent băncile comerciale preferă să facă plasamente sigure cu o dobândă minimală la Banca Națională, în loc să-și asume riscurile creditării. Consecința acestui fapt este că băncile comerciale produc pierderi pentru acționarii proprii. De aceea sunt sigur că situația se va schimba la cel mai mic semnal de revigorare economică.

IC: Cum s-ar putea ajunge la aceasta? Cum ar putea guvernul şi BNM să contribuie la acest lucru?

SH: Ceea ce ne așteptăm de la Guvern este ca acesta să orchestreze un imbold pentru relansarea economică. Modul natural de a face acest lucru este prin efectuarea investițiilor în infrastructură. Însă, în condițiile precare în care se află finanțele publice este mai simplu de zis decât de făcut. De aici și dorința guvernanților de a antrena în acest proces partenerii externi de dezvoltare.

La rândul său, pentru Banca Națională este cazul să se întrebe de ce coborârea ratelor de referință a dobânzilor nu s-a soldat cu un impact palpabil asupra ratelor creditării. Impresia mea este că abia recent acest lucru se încearcă a se realiza prin vărsarea unor lichidități suplimentare pe piața monetară ca rezultat al procurărilor de valută. Ca să fim corecți trebuie să admitem că politica monetară expansivă a fost promovată și mai înainte – prin diminuarea ratelor dobânzii și a ratelor rezervelor obligatorii, însă cu pași mult prea timizi.

IC: Care sunt cauzele decalajului tot mai mare dintre ratele dobânzilor la depozite şi credite?

Ratele dobânzii la depozite au urmat exact același trend ca și ratele de referință ale Băncii Naționale. Adică, au scăzut. Ratele la credite au întârziat, de fapt au rămas la același nivel, din motivele expuse anterior – lipsa unor proiecte creditare sigure.

IC: S-ar putea spune că există o înţelegere de cartel între băncile moldoveneşti, care îşi menţin cota de clienţi şi nimeni nu atentează la clienţii altcuiva iar totodată se menţin ratele la un nivel care îi satisface pe toţi jucătorii?

SH: Nu cred în existența unui cartel bancar din cauza că în condițiile prezenței pe piață a 15 bănci comerciale, un cartel ar fi imposibil de administrat. Nivelul concurenței pe piață se apreciază prin indicele concentrării, a cărui valori sub 10% reprezintă concurența desăvârșită, iar peste 18% – concurență imperfectă. În Republica Moldova, acest indice este de cca. 12%.

Dacă ar fi să sondăm mai adânc această temă ar urma să ne întrebăm care sunt relațiile de afiliere între bănci și clienții mari. Eventual un client care este acționarul majoritar al unei bănci poate să-și permită să „tolereze” niște condiții de creditare mai puțin avantajoase știind că profitul la care renunță este în favoarea instituției financiare la care este acționar. Dacă această situație este caracteristică pentru Moldova – nu dispun de date în această privință – atunci cei care suferă sunt ÎMM-uril care sunt clar dezavantajate.

În cadrul şedinţei cu numărul 28 a Clubului IDEA am discutat intens asupra unei singure chestiuni: reforma sistemului de pensionare. Invitaţii speciali ai şedinţei au contribuit la faptul că discuţia nu numai că a fost angajantă, dar a şi oferit o imagine integrată asupra stării de fapt a lucrurilor din acest domeniu.

Nu am să insist asupra tuturor aspectelor discutate, dar voi oferi aici un rezumat al câtorva din „ideile alternative” generate în cadrul discuţiilor:

1. Sistemul PAYG nu mai funcţionează

Principiul solidarităţii generaţiilor, impregnat în sistemul de pensii Pay As You Go (PAYG), a funcţionat atâta timp cât raportul dintre salariaţi şi funcţionari era categoric în favoarea primilor. Creşterea speranţei de viaţă a stricat legătura dintre cele două categorii, înclinând balanţa în favoarea pensionarilor. Probabil, acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă creşterea speranţei de viaţă era însoţită în mod constant de creşterea vârstei de pensionare. Însă, în condiţiile când vârsta de pensionare este un lucru dat prescris de legislaţie, societatea nu acceptă de-a gata ideea să lucreze mai mulţi ani înainte de a fi în drept să beneficieze de pensie.

Respectiv avem de-a face cu un gap: contribuţiile nu mai sunt suficiente pentru a achita pensiile în mărimea aşteptată (rata de înlocuire a salariilor). Ca sistemul să funcţioneze „normal” este necesar, din punct de vedere strict matematic, fie ca pensia să devină mai mică, fie ca pensionari să fie mai puţini. Din punct de vedere economic, însă, o pensie mai mică e un non-sens, iar o vârstă de pensionare mai mare, deşi logică, este extrem de nepopulară. Apropo, în momentul de faţă nici nu mă refer la Republica Moldova; problema e aceiaşi în plan internaţional. În Moldova, însă, ea este acutizată de migraţia peste hotare a unei părţi însemnate de potenţiali contribuabili.

Deci. Ce-i de făcut? (…) Citeşte continuarea articolului pe pagina Clubului IDEA

A existat o vreme când am ocupat o poziţie managerială. Nu pretind că dispun de calităţile necesare pentru rolul de lider de facto, dar am fost în poziţia de lider de jure, adică conform regulamentului. Am avut 60 de subalterni. Majoritatea mă mai salută.

Să intru în rolul de lider nu a fost uşor, dar a mers şi, pe măsură ce mă acomodam, la acest rol, am descoperit câteva trucuri importante. Cel mai relevant a fost să aflu că oamenii sunt diferiţi, inclusiv în maniera de a-şi îndeplini sarcinile de serviciu. Nu râdeţi, perspectiva unui subaltern (a mea la o anumită etapă) a fost că toţi sunt mai mult sau mai puţin la fel: echilibru rezonabil între discuţii la cafea şi muncă entuziastă.

În realitate, am descoperit că în muncă există Greieri – persoane creative şi eficiente (atunci când sunt entuziasmaţi de lucru) şi Furnici – persoane care cunosc dedesubtul fiecărui detaliu tehnic şi cărora puţin le pasă de chestiunile ce ţin de strategie. Ţin să menţionez că aici mă disociez de fabula lui Esop introdusă în literatura română de Donici unde Greierul este sinonimul omului petrecăreţ şi nepăsător. Vorbim doar de „greierii buni” .

Într-o postare recentă, Tony Morgan (TM) face cunoscută metoda de a conduce oamenii creativi. Mă subscriu întocmai. La cele spuse de el ai adaug propriile obiservaţii precum şi metoda de a conduce bunii executori (SH). Ambele metode le-am învăţat făcând (learning by doing).

(…) Citeşte continuarea articolului pe pagina Clubului IDEA