adevărul..

Azi, cînd totul a luat sfîrşit
N-ai voce să mi-o spui
Laş, te-ai întors privind spre geam
Cautînd ochii nimănui
Iar n-ai văzut nimic în zare
Decît ce-ai vrut să vezi
O seară plină de păcate
Iertări şi împăcări
Tu-n resemnarea mea vedeai
Drept cale de izbîndă
Dar sufletul şi lacrima
Le-ai părăsit, lasîndu-le
In apa mării fără fund
Sa cadă şi tacă
Iar strigătul încet fiind,
Deci nimeni n-o să-l creadă.
Tu m-ai răpus şi ai plecat
Cu gînduri împăcate
Eu mîinile pe ochi mi-am pus
Nici ei să nu mai vadă
Toţi paşii tăi ce urmăreau
Ieşirea s-o găsească
Dar nici cărările n-au vrut
Iertarea să-ţi ivească
Toţi au uitat ce-ai vrut să spui
Nici n-au ştiut cu toţii
Mi-ai spus în gînd
Ce-ai vrut să spui
Şi m-ai lăsat, acolo
Cu intrebări, fără răspuns…
N-ai avut curajul să declari
Sentinţa pentru moarte,
Dar ai şoptit încet, pe-ascuns
Sugestii de departe
Nu te-ai sfiit să te desprinzi
De adevarul nostru
Şi i-ai lăsat pe multi confuzi
Cu întrebari şi şoapte
Şi ai uitat să te pronunţi
Ca ştii şi tu Răspunsuri.
Şi doar în treceri printre vii
Tu mai auzi ecoul,
Dar care moartea l-a trmis
Ca sol de adevăruri…
Şi martori vii, şi martori morţi
n-au ispitit destinul
Ei doar au dat de inţeles:
Deci cine e de vină?
Răspunsuri vechi, răspunsuri noi-
Le-am îngropat aievea
Lumînarilor de sărbători…
Ce au murit-
Ştiind doar adevarul.