Din tezele naţional – anarhismului românesc

1. Statalitatea la români

Ce este statul? Statul este o organizaţie birocratică, apărută în procesul raţionalizării producţiei. Procesul raţionalizării producţiei este una din primele condiţii ai apariţiei capitalismului.

Modelul „raţional”, diviziunea funcţiilor, a fost implementat în toate domeniile vieţii: secţiile în uzină, clasele în şcoli şi chiar orchestrele simfonice. Ideea unei astfel de organizări constă în distribuirea funcţiilor mai multor unităţi de oameni pentru îndeplinirea unei munci mai complicate. Scopul final unei astfel de organizări este creşterea productivităţii.

Rezultatul procesului raţionalizării este apariţia birocraţiei, respectiv a statului, ca expresie a epocii.

Apariţia instituţiei moderne a statului a însemnat şi apariţia unor norme scrise: constituţii, coduri de legi care nu au drept izvor un principiu divin, cum se întâmpla în trecut, ci nişte principii laice.

Statul român se naşte în prima jumătate a secolului XIX ca necesitate exploatării mai eficiente a populaţiei în băştinaşe de către armata rusă. În 1831, în Muntenia şi 1832, în Moldova sunt adoptate regulamente organice, primele norme scrise, se procedează la constituirea instituţiilor moderne de stat, oraşele sunt occidentalizate. Mai târziu, forţele care vor prelua ştafeta formării statului român vor fi statele occidentale, care vor fi interesate în controlul asupra comerţului din Delta Dunării. Falsitatea statului român a fost evidenţiată şi de Eminescu, care numea cu dispreţ constituţia României „foaie franţuzească”, iar Titu Maiorescu vorbea de falsa libertate acordată de politicienii liberali şi „constituţia liberală”: „Dacă te îndoieşti de libertate, îţi prezintă hârtia pe care e tipărită constituţia română.

Unica formă permanentă a organizării românilor a continuat să fie comunitatea sătească şi Biserica, care au exprimat întotdeauna opoziţie puternică faţă de instituţia modernă a statului. Statul român a fost privit întotdeauna ca un corp străin din organismul românesc, o unealtă în mâna străinilor.

Republica Moldova nu este o excepţie. Românii din Basarabia au simţit întotdeauna că statul în care trăiesc este o creaţie artificială, legându-şi speranţe de statul român vecin, esenţa căruia nu este una diferită.

2. Ce este cetăţenia?

Cetăţenia este relaţia prin care un individ este supus instituţii statale şi este obligat să se supună legilor statului. Prin mecanismul cetăţeniei, statul obligă omul să se rupă de comunitatea sa şi legile comunităţii sale în favoarea „intereselor de stat”, de fapt a clanurilor oligarhice care stau în spatele statului.

3. Ce este naţional-anarhismul?

Naţional-anarhismul consideră că Neamul are propria sa existenţă, în afara oricărui stat. Comunitatea are propria sa viaţă, diferită de instituţia statală. Instinctul autoconservării este elementul vital care menţine în viaţă entitatea etnică. Coloana vertebrală a comunităţii etnice este Tradiţia, nicidecum normele juridice adoptate de un organ legislativ.

4. Naţional-anarhismul şi „naţional-unionismul”

„Unionismul” din Basarabia stă pe poziţiile idealizării României, prezentarea acesteia în calitate de alternativă Republicii Moldova. Această percepţie este falsă, pentru că natura României este aceeaşi cu natura Republicii Moldova. În tendinţa sa de a constitui o „naţiune română modernă”, România luptă de fapt împotriva caracterului organic al comunităţii etnice româneşti. Aşa-numita „europenizare”, înseamnă de fapt încercarea de a înlocui români ca identitate cu „cetăţenii români”. În acest caz, care este deosebirea dintre falsa identitate de „moldovean” (românul, rusul, ucraineanul, găgăuzul, cetăţeni ai Republicii Moldova) de „românul” (ungurul, ţiganul, cetăţeni ai României) ?

Tezele naţional-unionismului sunt false pentru că nu oferă nici un fel de soluţie şi nu duc nicăieri.

5. Ce propune naţional-anarhismul?

Naţional-anarhismul pledează pentru edificarea unei comunităţi româneşti organice, opusă politicii de înrobire şi îndobitocire din parte oricărui stat.

6. Este naţional-anarhismul naţionalist?

Nu. Naţional-anarhismul nu este naţionalist în sensul utilizat de aripa liberală şi socialistă. Naţional-anarhismul nu predică superioritatea etnică şi ura faţă de alte etnii. În acelaşi timp, este firesc ca naţional-anarhismul să se opună separatismelor teritoriale, care au drept scop crearea unor entităţi statale noi.

Naţional-anarhismul propagă conservarea tradiţiilor etnice şi solidaritatea membrilor aceleaşi comunităţi etnice.

7. Naţional-anarhismul, capitalismul şi socialismul

Atât capitalismul, cât şi socialismul sunt sisteme economice care încearcă să supună viaţa comunităţii legilor economice. Dacă scopul existenţei unei comunităţi etnice este unul de ordin mistic (cum ar fi „mântuirea” în civilizaţia ortodoxă), capitalismul şi socialismul încearcă transformarea comunităţii într-o maşină producătoare de profit. Profitul, desigur, este însuşit de oligarhia care este interesată de justificarea existenţei statului pe care îl patronează.

8. Naţional-anarhismul şi globalismul

NA se opune globalizării, care încearcă în acelaşi timp să distrugă comunitatea prin omogenizare, dintr-o parte şi segmentare prin crearea unor noi „minorităţi” (culturale, sexuale, sociale). Statul şi sistemul economic mondial sunt mecanismele prin care globalizarea luptă împotriva comunităţii etnice.

9. Armele naţional-anarhismului

Bastioanele naţional - anarhismului sunt comunităţile săteşti, familia şi organizaţia - reţea.

10. Ce este reţeaua naţional-anarhistă?

Reţeaua este o ansamblu de indivizi interconectaţi prin diverse canale de comunicare. Spre deosebire de „mişcare”, reţeaua nu are lideri formali, organe de conducere şi nici structură ierarhică. Eficienţa organizaţiei depinde de eficienţa liderilor non-formali. Unicul liant care uneşte toţi membrii sunt ideile şi valorile comune.

11. De ce reţeaua este mai bună decât o mişcare?

Reţeaua nu poate servi unor interese politice, neavând o structură, aceasta nu poate fi distrusă. Spre deosebire de o mişcare, reţeaua se poate acomoda foarte uşor la noile condiţii, fiind foarte flexibilă, poate reacţiona rapid la eventualele atacuri. O reţea naţional-anarhistă poate fi descrisă ca o subcultură autonomă, capabilă să se auto-organizeze. Existenţa reţelei depinde de ataşamentul membrilor faţă de valorile organizaţiei. Idealul reţelei este „plasa”, care este o copie a comunităţii tribale. Scopul reţelei naţional-anarhiste este crearea unui organism naţional capabil să acţioneze fără ajutorul unui guvern sau sistem economic.

12. Cum mă alătur şi activez în cadrul reţelei?

Îţi creezi un blog, conectat cu alţi militanţi, prin care îţi promovezi ideile

Îţi rezervi câteva ore pe săptămână pentru promovarea cauzei

Elaborezi şi distribui materiale propagandistice

Discuţi cu alte persoane despre ideile naţional-anarhiste (cu cei de stânga, de dreapta sau apolitici)

Te foloseşti de toate ocaziile de a discuta cu oameni noi şi a promova ideile naţional anarhiste.

Îţi propui să racolezi cât mai mulţi susţinători

13. Cum poate fi garantat succesul unui militant naţional-anarhist?

Cel mai bun spaţiu de manifestare sunt: strada şi viaţa reală

- activismul on-line este un mit. Internetul este bun doar pentru transmiterea informaţiei, dar nu poate contribui la dezvoltarea reţelei.

Practica demonstrează că este mai eficient să vorbeşti în viaţa reală de naţional-anarhism la zece persoane decât la o mie persoane pe internet.

Reţine, o mare parte a oamenilor nu au auzit niciodată de naţional-anarhism. Unica sursă de informare va fi modul tău de a fi şi a convinge. Nu juca pentru a pierde, joacă pentru a învinge!

14. Dacă unele persoane se arată ostile faţă de ideile tale, cuvântul cheie pe care trebuie să-l reţii este: „curajul”.

„Curajul este vântul care conduce spre coaste abrupte, el este cheia tuturor comorilor, este un ciocan care distruge marele imperii. Este o armură fără care nu poate exista nici o cultură. Curajul este efortul unor persoane separate care dau rezultate în viitor, saltul începe de la o idee care se opune ordinii existente fără a se gândi la consecinţele care pot urma…şi ajunge pina când se implică diavolul care vrea sa ne deposedeze de curaj şi bărbăţie”