Liberalismul pe care ni-l predică de douăzeci de ani elita noastră intelectuală “amorală” (T. Baconsky) presupune faptul conform căruia cineva este liber să facă orice vrea – independent de statutul moral al acţiunii – atâta timp cât nu îl afectează pe cel de lângă el. Să se prostitueze, să se drogheze, să avorteze, să-şi schimbe sexul, să-şi vândă rinichiul sau doar întregul timp pe care i l-a lăsat Dumnezeu, trudind la multinaţională optsprezece ore din douăzeci şi patru. Iar de partea cealaltă a organigramei sociale, să-şi facă justiţie privată (aşa cum propune libertarianul Dinu Patriciu) şi “să investească”, cu cianuri dacă e nevoie, aşa cum recomandă Cristian Preda şi Traian Ungureanu (în cazul Roşia Montană). Să investească cu orice preţ: fie cu preţul dezastrelor ecologice, fie cu preţul dezastrelor sociale. Pentru că liberalul înţelege prin natură doar “capital”, iar existenţa societăţii o neagă.