"Cînd te gîdilă un bărbat ce înseamnă"

Cei care nimeresc pe masa-pustie sunt, ca de obicei, inspiraţi artistic.
Nu m-am putut abţine.
Şi cum internetul a venit şi-n casa mea (ce-mi mai lipseşte? un scaun), iar din cronica pe care o tot promit am scris numai un rînd, mi se pare cel mai firesc lucru să-mi iau blogul în primire.
Ce s-a întîmplat între timp?
Mergeam neatentă pe stradă cînd o copilă, toată roz şi volane, s-a agăţat de degetele mele şi a vrut să facem o plimbare. Fără nici un cuvînt, doar chicoteli şi o încăpăţînare în pumnul ăla mic. Mi se pare genul de hotărîre pe care o şterge educaţia.
În sfîrşit m-a acceptat una din mîţele de aici, luăm prînzul împreună. Eu la masă, ea la pervazul ferestrei, la început curioasă, pofticioasă, apoi liniştită, cu tabieturi. Cîteodată chiar nu ne deranjează nimeni.
Am fost la Craiova, un oraş maiestuos - vai, de cînd nu am mai folosi cuvîntul ăsta! Contrar aparenţelor, craiovenii nu au parade şi baluri mascate, fîntîni colorate, artificii etc. în fiecare seară. Dar în unele case e la fel de linişte ca la muzeu, iar plimbarea prin muzeu seamănă cu trecerea, fără grabă, pe sub copacii dintr-un parc. E ca şi cum am făcut un decupaj interzis, energizant în săptămînile compacte şi oarbe - oricum nu aş fi recunoscut că sunt aşa. Foarte surprinsă şi entuziasmată, aşa sunt. Şi va urma.
Scriu cu mare lentoare, confesiv şi mai precis decît de obicei, ne-mine, urmăresc foarte curioasă şi amuzată această schimbare. Bănuiesc şi pe altcineva, împreună cu mine.