A venit Postul, maica înfrânarii
Cât de bine numesc sfintele cântari postul „maica a înfrânarii”! Caci, pe de o parte, nimic nu îl împinge pe om atât de mult la încalcarea întregii întelepciuni ca îmbuibarea si betia, adica încalcarea postului, iar pe de alta pazirea postului ne duce la cea mai înalta forma a întregii întelepciuni, care e curatia inimii.Stiu cât de grea este postirea în vremurile noastre, stiu ca nu totdeauna puteti gasi mâncare de post. Ce sa va spun? Important e nu numai ce va intra în gura, ci în primul rând dispozitia duhovniceasca, atitudinea fata de post: caci daca nu aveti mâncare de post si sunteti nevoiti sa mâncati ce puteti gasi, Dumnezeu n-o sa va osândeasca pentru asta; dar daca veti dispretui postul, daca nu veti avea intentia si dorinta de a posti, veti fi osânditi de Dumnezeu, fiindca El pretuieste nu numai faptele noastre bune, ci si intentiile noastre bune. El priveste inima noastra, si daca vede ca suntem amarâti fiindca nu putem posti, ne socoate aceasta amaraciune întru adevarat post.
De ce suntem datori sa nutrim mare evlavie fata de post? În primul rând, fiindca postul a fost rânduit de însusi Domnul nostru Iisus Hristos, iar ceea ce a rânduit El e sfânt si cuvintele Lui trebuie pazite din toata inima.
Pe lânga asta, Domnul ne-a dat El însusi pilda, postind patruzeci de zile în pustie. Si sfintii Lui apostoli posteau, în Faptele apostolilor citim ca ei, postind si rugându-se, si-au pus mâinile peste Saul si peste Varnava, si asa i-au lasat sa plece (v. Fapte 13, 2-3).
Cei care nu vor sa posteasca, cei ce dispretuiesc postul, care îl resping, de pilda sectantii sau protestantii, care postesc numai doua-trei zile pe an, spun cu fatarnicie: „Trebuie sa placem lui Dumnezeu nu prin mâncare, ci prin fapte bune”. Dar faptele lor bune sunt fatarnicie de la un capat la altul. Ei fac adeseori trimitere la cuvintele Domnului: Nu ceea ce intra în gura spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om. (Mt 15, 11) – însa cuvintele acestea au fost spuse mai mult spre înfierarea cugetarii desarte a fariseilor si a carturarilor, care dadeau o uriasa însemnatate curatiei dinafara, de pilda spalarii mâinilor înainte de masa, dar nu se îngrijeau deloc de curatia inimii. De asemenea, în cugetarea desarta a potrivnicilor postului este vorba întotdeauna de aspectul lui exterior, ca si cum postul ar fi regim alimentar!
Multi citeaza cuvintele apostolului Pavel: Pe cel slab în credinta primiti-l nu întru îndoirea gândurilor, ca unul crede sa manânce de toate, iar cel slab legume manânca. Cel ce manânca sa nu dispretuiasca pe cel ce nu manânca, iar cel ce nu manânca sa nu osândeasca pe cel ce manânca, fiindca Dumnezeu l-a primit. Cine esti tu ca sa judeci pe sluga altuia? Pentru stapânul sau sta sau cade. Dar va sta, caci Domnul are putere ca sa-l faca sa stea (Rom. 14, 1-3).
Scoase din context, cuvintele acestea nu sunt cu totul limpezi. Apostolul Pavel vorbeste despre probleme dureroase ale vremii sale: despre pazirea exagerata de catre unii a rânduielilor Vechiului Testament, în particular a deosebirii dintre „curat” si „necurat”, precum si despre ferirea de mâncarurile jertfite idolilor sau gustarea lor si smintelile ce apareau de aici. Ceva mai jos, lucrul acesta devine evident: Stiu si sunt încredintat în Domnul Iisus ca nimic nu este întinat prin sine, decât numai pentru cel care gândeste ca e ceva întinat: pentru acela, întinat este... Rau este pentru omul care manânca spre poticnire. Bine este sa nu manânci carne, nici sa bei vin, nici sa faci ceva de care fratele tau se poticneste, se sminteste sau slabeste (Rom. 14, 14-20). Si în continuare sfântul apostol trage concluzia ca trebuie sa facem totul din credinta si întru slava lui Dumnezeu.
În acest context, cel slab în credinta este cel care se sminteste, lasându-se târât de cugetarea desarta, nu cel care posteste crezând în sfintenia postului. Pe deasupra, noi ne înfrânam de la mâncarea de dulce nu fiindca o socotim necurata, fiindca tot ce a zidit pentru noi Facatorul este curat, ci datorita poruncii privitoare la înfrânare, spre înfrânarea patimilor si poftelor noastre, dupa cuvântul aceluiasi apostol. Si, bineînteles, postim pentru Domnul, întru slava lui Dumnezeu, cum ne-a si învatat Domnul. Dar de ce nu vor sa posteasca sectantii si ceilalti ? Sa se gândeasca singuri.
Din celelalte Epistole ale apostolului Pavel putem trage concluzia ca si el tinea post.
Dau numai un exemplu. În a doua Epistola catre corinteni, vorbind despre numeroasele necazuri si patimiri prin care a trecut în timp ce propovaduia despre Hristos, arata ca s-a aflat în felurite primejdii: în osteneala si suparare, în privegheri de multe ori, în foame si în sete, în posturi adeseori, în frig si în golatate (2 Cor. 11, 27). Si atunci, cine va cuteza sa spuna ca apostolul nu postea? Cine va cuteza sa îi rastalmaceasca vorbele, facând din ele o tagaduire a postului? Dimpotriva, el îi chema pe crestini sa exerseze postirea, le arata uriasa însemnatate a înfrânarii.
„Dar care este însemnatatea postului?” - veti întreba. Înca din Vechiul Testament, în cartea prorocului Iona citim ca Domnul Dumnezeu a osândit la nimicire stravechiul, uriasul si vestitul oras Ninive - dar înainte de înfaptuirea osândei l-a trimis acolo pe prorocul Iona ca s-o vesteasca locuitorilor Ninivei si sa îi cheme la pocainta.
Ninivitenii au fost cutremurati de propovaduirea lui Iona; au cazut îndata pe gânduri, s-au pocait, au hotarât sa-si schimbe viata pacatoasa - si însusi regele din Ninive le-a poruncit tuturor locuitorilor sa petreaca trei zile în post, punând la post chiar si animalele. El însusi s-a îmbracat în sac si si-a turnat cenusa în cap, si tot poporul a facut la fel: trei zile au postit toti cu post deplin si desavârsit.
Ce credeti ca s-a întâmplat? Pentru acest post, pentru adânca pocainta Domnul a miluit orasul Ninive si a schimbat cumplita Sa hotarâre. Orasul a scapat de nimicire. Fiecare crestin poate, la rândul sau, sa se mântuiasca prin post si pocainta, fiindca postul naste aplecarea spre pocainta.
Mai vreau sa va amintesc ca Domnul, când ucenicii Sai nu au putut sa vindece un îndracit, a zis: Acest neam de draci nu iese decât cu rugaciune si cu post (Mt. 17, 21). Vedeti puterea postului? El izgoneste dracii - dracii fug de post, fiindca urasc postul. Nu cumva se afla printre noi cineva care uraste postul, asemanându-se dracilor?
Cine citeste Vietile Sfintilor stie în ce chip de neurmat pentru noi posteau cuviosii Parinti si cuvioasele Maici: ei posteau mereu, adeseori nu mâncau de dulce, multi gustau doar pâine si apa, dar traiau o suta de ani si mai bine, fiindca îi tinea harul atotputernic al lui Dumnezeu, în timp ce noi nadajduim în sprijinul mâncarurilor noastre rafinate, care, fiindca veni vorba, sunt deseori vatamatoare pentru sanatate, pricinuind numeroase boli de stomac si de intestine, dureri de cap, podagra si asa mai departe.
Asadar, sa nu se îndoiasca nimeni de faptul ca postul petrecut în chip placut lui Dumnezeu nu vatama, ci, dimpotriva, da tarie si putere trupului si duhului. Nu puteti posti cum posteau cuviosii, dar puteti pazi posturile rânduite de Biserica.
Daca, postind, ne vom învata sa ne înfrânam pântecele nesatios, ne va fi mai simplu sa ne învatam cu înfrânarea tuturor poftelor, tuturor pornirilor trupesti, din care vin cele mai multe pacate: prin înfrânarea de la mâncarea oprita în timpul postului ne calim vointa. Si oare sunt putine lucrurile de la care trebuie sa ne înfrânam? Oare putine sunt lucrurile pe care trebuie sa ni le interzicem?
Asadar, sa ne binecuvânteze Domnul la nevointa postului care ne sta în fata, sa ne daruiasca credinta, tarie si rabdare. Amin.
Sfântul Luca al Crimeei, 2 martie 1952
Sursa
2009-03-02 14:29:13