Despre “omul în general”

Termenul e aparent inofensiv, neutru. Dar inocenţa sa e înşelătoare. Căci sensul lui politic iese uşor în evidenţă chiar şi la un chef, la care aproape fiecare moldovean se simte obligat să-şi spună pe un ton patetic toastul “Prinshipalu-i s’ shim oamini!”. Nu mai vorbesc de programele electorale ale partidelor politice, unde noţiunea trădează mai degrabă nedorinţa politicienilor de a se complica cu problemele specifice cauzate de apartenenţa alegătorilor la o categorie umană sau alta, decât umanism înălţător. De aceea, ei vor prefera să-i adune pe toţi la grămadă, să vadă global desemnându-i pe toţi indivizii cu atotcuprinzătorul “om în general”.

Dacă tot e atât de folosit, să încercăm cel puţin să înţelegem la un nivel superficial noţiunea, să stabilim ce sensuri îi sunt atribuite în  mod obişnuit.

Nu trebuie să fii foarte perspicace ca să realizezi că abstracţiunea intens vehiculată mai ales de politicieni, seamănă izbitor cu heterosexualul: are aceleaşi necesităţi, dorinţe, aspiraţii etc. De regulă, îşi doreşte să se căsătorească cu o fiinţă de sex opus, să meargă la biserică, să păstreze neschimbate datinile de veacuri etc. Deci familia creştină ar fi unul din idealuriie spre care tinde omul în general, ideal consemnat chiar şi în programele politice ale partidelor de stânga din RM (Partidul Socialist, de exemplu). Cât proveşte homosexualii, ei sunt excluşi aprioric din definiţia termenului, fiind acceptaţi drept oameni doar în momentul când politicienii şi susţinătorii lor le cer să voteze pentru un partid sau altul şi nu ştiu ce să răspundă atunci când sunt întrebaţi de ce nu s-a ţinut cont şi de interesele minorităţilor sexuale. Numai atunci îşi permit să rişte, mai ales că nu îşi asumă nicio obligaţie în acest sens.

Dar poţi realiza  cu adevărat ce semnifică “omul în general” la emisiunile de ştiri. N-am auzit niciodată vreo prezentatoare TV să precizeze că un infractor ar fi heterosexual, deşi majoritatea lor sunt atraşi de sexul opus, fiind majoritari în societate. În schimb, am remarcat de mai multe ori evidenţierea gusturilor homosexuale ale acestora. Mai mult, dacă cineva va viola o persoană de acelaşi sex fiind în acelaşi timp heterosexual, amănuntul va fi trecut sub tăcere.

Deci, cred că ar fi timpul ca noţiunea de “om în general”, prezentă atât de generos în discursursurile autorităţilor, în programele electorale ale politicienilor să fie nuanţată pentru că nu face decât să inducă în eroare o mulţime de oameni, fiind folosită de politicienii abili drept cuvânt de umplutură care desemnează doar ce le convine lor, ingredientul lexical ideal pentru cosmetizarea realităţii…

Enervant


Sursa
2009-03-01 14:01:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

11:49:49Petru Racu: jucători pe pile la Națională și cei care veneau să se odihnească. Pariuri: prețul unui galben 💥💥💥 —» Sandu GRECU
11:46:26Vin cu aur la Mondial de Bruxelles – 55 mdl —» Fine Wine
11:45:31Cardinalul fotbalului, Nicolai Cebotari. Portar de top, cearta cu Ciobanu, arbitraje, dinastia 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
11:41:00De la pasiunea pentru sere moderne la „Agricultura Inteligentă”: Povestea lui Piotr Caraman, masterandul care dă tonul inovației la UTM 💥 —» Sandu GRECU
11:40:41AGG Group investește în producția locală: un exemplu de reinvestire strategică în economia Republicii Moldova 💫 —» Sandu GRECU
11:31:45Agricultura modernă te așteaptă! În aceste zile se desfășoară admiterea la instituțiile de învățământ agricol ✍️ —» Sandu GRECU
10:25:22Sălcuța intră pe piața spumantelor —» Fine Wine
04:04:12DINTRE PRUT ȘI NISTRU —» Leo Butnaru
04:48:09RACURSIU —» Leo Butnaru
04:11:37ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
07:14:33Biodiversitatea din Purcari: studiu de caz în China —» Fine Wine
04:59:54INTERSECȚII —» Leo Butnaru
09:18:14PORTRET DE MONAH —» Leo Butnaru
17:38:13Luna Plina 29 iulie 2026 —» codul omega
10:09:57ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
14:23:21Festivslul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
14:23:21Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:10:57Trei morți pe șantier, muncă continuă!? (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
19:37:54💥 EXCLUSIV: Moldoveanul David Ostafi a semnat în La Liga! Puștiul de 16 ani impresionează în fotbalul spaniol —» Sandu GRECU
16:28:52Prima ediție a Turneului Memorial „Vasile Railean” —» Sandu GRECU
09:04:42Ialoveni Armonios 1994, revelația mondială la 10 euro pe raft —» Fine Wine
11:46:06Sistemul care vrea să răstoarne PAS-ul. Chirtoacă despre mafie, hoție, scandalul din familie și fotbal 🔥💥🔝 —» Sandu GRECU
10:15:29ÎN PRAG DE CARTE NOUĂ —» Leo Butnaru
21:32:05World Cup —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
09:11:12Franța, după ziua națională —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag