Curat snobism

Îmi vine destul de greu să înţeleg de ce ne limităm în timp atunci când ne mândrim cu strămoşii. De ce, de exemplu, ne oprim la Burebista, Decebal şi Traian de parcă aceştia ar fi apărut din aer, din nimic. Nu au avut şi ei strămoşi? Sau e ruşinos să ai descendenţi care locuiau în peşteri şi se înfruptau din carnea aproapelui? Păi, nu degenerăm aşa în snobism? Să fi simţit mai româneşte cele trei personaje enumerate mai sus, să fi fost ele mai creştin ortodoxe decât strămoşii canibali care hălăduiau prin spaţiul carpato-danubian-pontic? Să-mi explice şi mie cineva care sunt criteriile care stau la baza creării miturilor fondatoare ale unui popor, cine stabileşte personajele eroice demne de venerat, în faţa cărora trebuie să ne prosternăm şi cu care se mândreşte întreaga naţiune pentru că aşa a fost învăţată la şcoală…