Responsabilitate şi corectitudine


Discutam degajat cu prietenii (un amic şi o amică) despre câte ‘n lună şi  ‘n stele. Am vorbit în treacăt şi despre felul în care e constiuit fiecare om în parte, de frustrările inerente (practic toate cauzate de sexualitate, de acceptarea sau respingerea ei de societate sau chiar de individ), despre faptul că majoritatea oamenilor se simt bine pe lumea asta, “în pielea lor”, iar alţii au parte doar de disconfort.

Am început să le demonstrez că nici nu poate fi altfel,  deoarece fiecare din noi este produsul educaţiei, care este uniformizată. Deci, nu poţi învinui pe cineva că nu se maturizează şi nu-şi acceptă condiţia, pentru că informaţia, reflexele grefate pe creier nu pot fi inhibate niciodată definitiv, oricum ies periodic la suprafaţă. De aceea, am continuat eu, ar fi bine ca, la şcoală, copiii să afle cât mai multe lucruri despre sexualitate, despre diversitatea uimitoare din această sferă. În caz contrar, nu mai avem dreptul să le cerem tinerilor de 20 de ani să fie toleranţi faţă de diferenţa sexuală, dacă de mici n-au auzit nimic în acest sens, ci doar de două dimensiuni ale sexualităţii: normală (heterosexuală) şi deviantă (restul).

Amica mă privi cu neîncedere.

- Şi cum, chiar crezi că ar trebui să includem în Abecedar informaţii despre homosexuali?

- Evident! Doar aşa putem schimba ceva în starea de lucruri. În caz contrar, pregătim sinucigaşi sau materie primă pentru ospicii.

- Totuşi, tu ai reuşit să depăşeşti faza. Deci, se poate!

N-am făcut decât să zâmbesc amar, amintindu-mi de experienţele psihice atroce, de tentativele de sinucidere, de accesele de ură faţă de majoritarii comozi şi autosuficienţi, de disconfortul continuu. În cele din urmă i-am răspuns: “Da, dar cu ce preţ!”.

De fapt, nici nu m-am aşteptat să reacţioneze altfel o persoană neinformată şi oarecum din exterior, care chiar nu poate înţelege prin ce trece un om căruia societatea nu i-a rezervat nimic bun, considerându-l un accident, o entitate bolnavă care poate fi reinserată în rândurile ei doar după tratamente îndelungate.

Mă surprinde mai degrabă atitudinea unor persoane care, pomenindu-se în condiţii mai prielnice, au reuşit să-şi accepte condiţia, dar totodată să se arate iritaţi de cei asemenea lor, care nu reuşesc să se adapteze. De regulă, ei preferă discursul care pune toată responsabilitatea pe individ, de parcă acesta ar trăi pe Lună, nu în mijlocul unei societăţi, printre oameni, care nu întotdeauna sunt dispuşi să accepte pe cineva diferit de ei. Asta în cazul în care e vorba de indivizi emancipaţi, care nu se tem să apară ca diferiţi în societate. Dar cum rămâne cu cei îndoctrinaţi, alienaţi care nu pot să vadă altfel decât au fost învăţaţi să o facă, nu pot să fie ei înşişi pentru că le-a fost indusă  o imagine grotescă despre sine? Dacă nu au posibilitatea să aleagă, e moral să-i baţi la cap cu dicursuri  despre responsabilitate şi corectitudine?


Sursa
2009-02-23 12:01:30



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

10:02:22Probabil, cea mai bună Floricica din Moldova —» Fine Wine
12:18:07Fautor lansează primul său spumant – Bliss —» Fine Wine
10:15:38Călărași Divin intră pe piața vinurilor  —» Fine Wine
05:13:03O EDIȚIE ROMÂNO ITALIANĂ —» Leo Butnaru
19:49:00Dragostea în faptă —» adevaruri biblice
05:10:06YES-EU —» Leo Butnaru
19:52:58Chișinăul în straie europene: Tradiție, diplomație și ritmuri rock de 9 Mai —» Curaj.TV | Media alternativă
04:14:50LACONIC —» Leo Butnaru
04:45:54COSMOGRAME —» Leo Butnaru
03:11:06oh —» turn up the silence
09:03:59„La izvoarele înțelepciunii” – etapa raională —» BPR Ungheni's Blog
06:35:46Moldova, în premieră la Bienala de arte din Veneția —» Fine Wine
05:54:02DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:34:13Clubul Premier Football. Terenuri în chirie și condiții moderne pentru copii. Europa acasă 💥👏💪 —» Sandu GRECU
16:01:00Patru asociații din Republica Moldova și România lansează platforma civică „Parteneriat pentru Europa” 📣 —» Sandu GRECU
13:55:00Acuză rele tratamente în Germania și Cehia —» Curaj.TV | Media alternativă
13:31:49Ce se întâmplă? | Vești bune din Ucraina —» Curaj.TV | Media alternativă
12:24:06L-au tîlhărit în subterană de cățel (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
12:20:58Grijă pentru biciclişti în Elveția – 🇨🇭 Zürich la nivelul următor! 🚲 —» Curaj.TV | Media alternativă
05:03:32RACURSIU —» Leo Butnaru
18:48:00Republica Moldova își propune dezvoltarea turismului balnear, cu suportul și expertiza României 🔝 —» Sandu GRECU
11:33:50A pictat, precum i-a dictat inima. Eleonora Romanescu —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
03:52:33UN POEM —» Leo Butnaru
17:18:11Stagflarea pieței zahărului în Moldova: atât deficitul, cât și creșterea prețurilor sunt posibile 🌞 —» Sandu GRECU
07:27:47MAI ÎN GLUMĂ, MAI ÎN SERIOS —» Leo Butnaru