Pentru că a fi homosexual nu e o crimă. Infracţiunile se recunosc, vinovăţia, faptele rele. Parcă văd cum ziarele, blogurile vor fi invadate de titluri gen “Ricky Martin a recunoscut că e gay”. Chiar dacă cântăreţul nu şi-a făcut publică orientarea sexuală atunci când circulau zvonuri intense vizavi de homosexualitatea sa, tot nu e corect să se spună ” a recunoscut”. E o porcărie să-i ceri cuiva să-şi facă coming out-ul, măcar şi pornind de la ideea că heterosexualii, care întruchipează normalitatea absolută, nu o fac. Dacă activitatea sexuală e o chestie privată, intimă nu văd de ce cineva s-ar simţi obligat, mai ales atunci când nu are chef, să se spovedească.
Faptul că Ricky Martin şi-a făcut publică orientarea sexuală nu ar trebui să surprindă. Nici măcar dacă ar fi făcut-o atunci când era mai tânăr şi pe culmile gloriei. Dacă publicul, societatea se arată şocată, atunci e evident că imaginea homosexualului continuă să fie identificată cu altceva, mai degrabă cu a mumiei groteşti create de scenariştii şi regizorii homofobi. De ce adică un Obama n-ar putea fi homosexual? Pentru că e preşedinte de ţară, frumos, puternic? Şi un homosexual poate fi aşa! Sau cineva ca George Clooney? Doar pentru că se afişează tot timpul cu femei şi nu scapă nicio ocazie să-şi strige predilecţiile pentru “sexul frumos”? Şi un homosexual e capabii de aşa ceva!
Şi eu sunt homosexual. Dar nu o recunosc, ci o afirm. O voi recunoaşte doar atunci când homosexualitatea mea publică va cauza nenorociri populaţiei, va provoca decese prin simpla sa existenţă. Atunci mă voi preda poliţiei şi voi RECUNOAŞTE sincer, cu mâna pe inimă, că sunt homosexual.
