regula ultimilor arsini

„Acum ascultă: regula ultimilor arşini! Zona ultimilor arşini  este una delicată, şi poate, cea mai periculoasă fază a cercetării - travaliul ştiinţific e aproape încheiat, scopul e aproape realizat, totul parcă a fost făcut bine şi dificultăţile au rămas în urmă, dar calitatea rezultatului lasă de dorit. Mai e nevoie de ceva revizuiri, poate ceva investigaţii suplimentare. În acest moment de oboseală şi satisfacţie de sine, ispita de a lăsa munca baltă e foarte mare. Creşte şi dorinţa de a abandona teoria aşa cum este, fără a ajunge la calitatea absolută. Munca în zona ultimilor arşini e foarte, foarte complicată, dar extrem de preţioasă, pentru că este făcută cu cele mai bune instrumente. Regula ultimilor arşini asta şi spune: să nu laşi munca neterminată la acea etapă lunecoasă. Şi n-o amâna, pentru că, construcţia mentală şi inteligenţială a cercetătorului va părăsi această zonă! În nici un caz nu pune timpul cheltuit mai sus decât toate, adevăratul scop e obţinerea perfecţiunii." (Alexandr Soljeniţîn, „Cercul Întâi")

Partea „teoretică". Aplicaţie practică:

Un prieten mi-a povestit o întâmplare: un oarecare X, basarabean din nordul ţării, dorea să ajungă în Grecia, la muncă, ilegală fireşte. Acolo deja era maică-sa. Legal. Tipul a încercat legal: n-a ieşit nimic - e greu să convingi autorităţile elene că vrei să mângâi, cu palmele tale bătătorite de ţăran, Partenon-ul sau Acropola, mai ales când ai circumstanţa agravantă de a fi cetăţean moldovean. X a mers iniţial în România. Legal, fireşte. Şi aici se termină legalitatea. După aia a trecut ilegal în Serbia. A rătăcit mult, evitând, pe cât a fost posibil, ochii lumii. Mai ales a lumii cu epoleţi. A urmat Macedonia: acelaşi scenariu: tufişuri, crâşme dosite, apartamente ilegale. În fine, a reuşit să intre în Grecia. Ajuns la Atena, telefonează mamei. Aceasta îi promite să-l ia de la gară în jumătate de oră... X, mulţumit că toate s-au aranjat cu bine, decide că e timpul să se relaxeze: scoate o ţigară, o aprinde, fumează. După care aruncă chiştocul jos, undeva în stradă, moldoveneşte, încă mai moldoveneşte trage un scuipat frumos, bogat în chiar una din maşinile parcate alături. Este zărit de o patrulă de poliţişti care fac gardă în zona aia.

- Documentele, vă rog. Veţi fi amendat pentru încălcarea ordinii publice ( a aruncat restul de ţigară acolo unde nu trebuia)...

X n-are un document care ar proba că a intrat legal pe teritoriul Greciei. Nu ştie nici limba. Este umflat şi dus la sectorul de poliţie. După 5 min i se aplică în paşaport ştampila Deportat, şi este însoţit la aeroport, îmbarcat în primul avion spre Chişinău. Nu şi-a văzut mama decât când aceasta a revenit în Moldova...la 2 ani şi ceva...El era deja în puşcărie la vremea aia. Nu i-au ţinut nervii: a prădat un magazin şi a fost închis...

În cazul lui, nu era vorba de ghinion. Nenorocul vine atunci când restul cărţilor sunt bune. Or, ale lui nu erau chiar bune. Apoi, le-a jucat prost. Era în Grecia, adevărat, dar nu în Grecia aia din umbră unde putea fi protejat, ci în Grecia oficială...Ajuns la finele „experimentului", X a trişat, obosit ori satisfăcut, de ce-ar conta motivul...