Doamne, domni şi domnişoare

După cum vedeţi, titlul e asimetric. Pare să lipsească un apelativ - domnişor. Să fie oare şi aici vorba de discriminare?

Cred că da. Doar că de-a ‘ndoaselea. Pentru femei au fost născocite tocmai două apelative, în funcţie de starea lor civilă. Deci, noţiunea “domnişoară” implică ideea că fiinţa de sex feminin e într-un stadiu de tranziţie pe care urmează să-l depăşească dacă se vrea împlinită. Aici putem face o paralelă cu elevii sovietici care, rând pe rând, erau obligaţi să parcurgă nişte etape: octombrel, pionier, comsomolist. Sau cu fluturele, care trebuie să sufere şi el nişte transfigurări până ajunge să zboare.

În Grecia Antică, vârsta femeilor era contabilizată nu de la naştere, ci începând cu momentul căsătoriei lor. Se considera că ele abia atunci încep să trăiască.

Voi mai remarca doar că diminutivul “domnişor” exprimă mai degrabă condescendenţa faţă de cel vizat, poziţia lui inferioară în societate.

Nu voi face judecăţi de valoare vizavi de calificativele invocate. Atât timp cât acestea sunt funcţionale şi nu rănesc sensibilitatea nimănui, le putem considera legitime…