Aventura electorală 2009

Primele liste cu semnături

În această etapă trebuie să fac dovadă că am susţinere în masele largi ale populaţiunii. Nu contează de unde şi cum adun cele 2500 de semnături, important e să ajung cu ele la CEC până pe 1 martie. După asta listele vor fi verificate, iar peste câteva zile va fi anunţată decizia - înregistrat sau respins din cursa electorală.

Discuţii

În primele zile am avut mai multe discuţii interesante cu cetăţenii care semnau / refuzau să semneze listele în susţinerea candidaturii mele. Ei întreabă la tot pasul de ce-am început atât de târziu să adun semnăturile.

Conform legii, candidaţii independenţi pot începe colectarea semnăturilor doar după ce este anunţată data alegerilor. Cetăţenii nu cunosc prea multe detalii şi sunt surprinşi să audă că, în această perioadă, partidele nu trebuie să adune semnături de susţinere, ele au alte reguli de-nscriere în cursa electorală.

Ce şanse au independenţii?

Alţi cetăţeni vor să ştie ce şanse au independenţii, ce pot face aceştia în Parlament fără susţinere din alte partide. Le spun ceea ce cred, iar ei insită, mă contrazic. Şi încep discuţiile, adevărat Hyde Park.

Curios lucru, oare cetăţenii sunt la fel de activi şi la întâlnirile cureprezentanţii partidelor de guvernare sau din opoziţie?

Din ce-am văzut eu, la asfel de “întâlniri cu alegătorii” majoritatea celor prezenţi nu scot un cuvânt. Sau, dacă şi vorbeşte cineva dintre băştinaşi, atunci asta se face mai mult formal, fiind criticaţi doar oponenţii. Nici vorbă de dialog. Probabil e o chestiune de educaţie - să stai în banca ta şi să nu pui întrebări sau să faci comentarii incomode oficialităţilor. Deh, sunt oaspeţii localităţii. În plus, este şi don’ primar de faţă…

Totuşi, în discuţia faţă în faţă li se dezleagă limba. Să vedeţi ce întrebări şi idei trăsnite au…: “de ce uită de noi după ce ajung în fotolii“, “ne lasă fără locuri de muncă şi fără surse de supravieţire şi tot ei vor să fie votaţi“, “n-are nici cine ieşi la votare“, “las’ să permită copiilor să voteze, ei ştiu mai bine ce viitor vor“; am auzit şi expresii gen: “de ce nu se unesc într-un singur partid” şi “de ce se mănâncă între ei ca câinii” - dar astea-s răsuflate deja.


Sursa
2009-02-13 10:27:45



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru