Am fobie de poliţişti. Îi ocolesc de la distanţă, ca pe nişte câini turbaţi. Căci niciodată nu poţi şti ce le căşunează. Te poţi trezi, fără niciun motiv, cu o bâtă ‘n cap, cu spray-uri lacrimogene în ochi, sau pot angaja pe altcineva să o facă în locul lor. În schimb, când ai nevoie de ei, nu-i găseşti. Pur şi simplu dispar, se evaporează.
Poliţia din RM seamănă tot mai mult cu o întreprindere privată sau mafiotă care prestează servicii doar celor convenabili ori celor care plătesc mai mult. Legislaţia e ultimul reper după care se conduc. Cel mai important criteriu pentru ei sunt simpatiile ori comenzile politice.
Deci, fobia e justificată. E firesc ca o structură de stat ieşită din ţâţâni să trezească mai multă frică decât nişte killeri sau maniaci sexuali.
