Plutonul ucigaş

I se dedică lui Mircea V, unul din cei mai viteji şi neînfricaţi oameni pe care l-am cunoscut pe “Curaj“

S-au îndrăgostit de la prima vedere. Îşi făceau de curând armata în una din regiunile estice ale României. Deşi cătănia era dură, totuşi mai rămânea loc şi de sentimente. Stăteau deseori îmbrăţişaţi mângâindu-se, când li se ivea ocazia să rămână singuri. Era duminică şi, în plus, zi de sărbătoare naţională, aşa că au decis să profite din plin de răgazul scurt pe care l-au primit de la comenduirea garnizoanei. S-au retras în una din încăperile mai retrase dintr-o clădire veche din vecinătate, aproape inutilizată.

Dar Mircea, unul din ostaşii care urmau să fie lăsaţi în curând la vatră, pusese de mult ochii pe ei. Îl iritau privirile ce şi le schimbau pe furiş, atingerile de mână “întâmplătoare”. Acum era decis să nu-i mai scape. Se furişă tiptil în urma lor, aşteptă puţin în dosul uşii, apoi se uită plin de curiozitate la ce se întâmplă în încăpere, prin gaura cheii.

Admiră câteva clipe priveliştea, înghiţi în sec, după care se întoarse repede şi porni în fugă spre garnizoană, unde erau restul camarazilor săi. Se întoarseră toţi în câteva minute, gâfâind, şi deschiseră uşa cu picioarele. Priveliştea ce li se înfăţişă în faţa ochilor îi lăsă fără grai. Două corpuri tinere şi goale, încolăcite în unul singur, lăsate pradă plăcerilor, extazului. Păreau intraţi în transă.

N-au stat prea mult pe gânduri. Întreg plutonul se năpusti asupra lor şi începu să-i lovească cu picioarele, cu bâte, unde nimereau. În scurt timp, din îndrăgostiţi nu rămase decât două bucăţi însângerate de carne. I-au lăsat leşinaţi, zăcând fără suflare.

În cele din urmă, i-au transportat totuşi la infirmerie. Dacă mureau, lucrurile riscau să se complice, să ia o întorsătură neplăcută. Urmau doar să ticluiască o legendă…