Un vis ciudat

Azi noapte am avut un vis ciudat. Se făcea că eram preşedintele României şi mă aflam într-o biserică repetând mereu una şi aceeaşi rugăciune. „Doamne, fă în aşa fel încât de la conducerea acestei ţări să dispară toţi politicienii corupţi, toţi hoţii şi mişeii care-şi urmăresc doar interesele personale!”.

Câteva ore mai târziu mă îndrept spre Casa Poporului pentru a participa la o întrunire a Parlamentului. Găsesc parcarea aproape goală. Îmi parchez Loganul prezidenţial. Înăuntru – ţipenie de om. Strig după cineva, după oricine, iar ecoul îmi repetă chemarea de-a lungul coridoarelor pustii. Încerc să alerg, dar nu reuşesc. Ajuns în sala parlamentului – descopăr aceeaşi pustietate. În cele din urmă observ pe cineva pe un scaun din rândul din spate. Mă apropii. O persoană pântecoasă sforăie de zor pe un scaun de senator. Îl zgâlţâi violent şi după lungi încercări reuşesc să-l trezesc. Senatorul bolmojeşte ceva pe sub nas şi adoarme instantaneu. Urc înapoi în maşină şi mă îndrept spre Palatul Victoria. Şi acolo descopăr cu stupoare aceeaşi situaţie. Mă învârt printr-un labirint de coridoare şi săli fără să găsesc pe cineva. Strig după ajutor, simt că nu mai pot respira. „Să se fi îndeplinit oare aşa de repede rugăciunea mea. Oare nu există la conducerea acestei ţări nici măcar un singur om căruia să-i pese de această naţiune?!”

În cele din urmă apare o femeie de serviciu care mă priveşte mirată. „Domnule preşedinte, aţi uitat că de ieri a început concediul?” Încep să râd în neştire. Mă trezesc râzând în hohote. Mă uit la calendar, într-adevăr, de ieri sunt în concediu aşa că mă întorc înapoi la somn. Somn uşor naţiune şi vise plăcute tuturor!