Despre inocenţa cuvintelor
Textul de faţă este o reacţie la reacţia unei domnişoare (D), care se declară oarecum nemulţumită de modul în care i-am receptat un text în care punea problema liberei exprimări. De aceea, mi-a ripostat cu un alt text în care şi-a expus mai detaliat viziunea asupra diferenţelor dintre oameni, discriminării, conclzionând că în realitate nici n-ar exista o categorie majoritară sau normală, că toţi suntem minoritari, îndemnându-ne în final “…alegeti ceea ce chiar conteaza pentru voi nu ce cred altii ca va reprezinta!”.
.
Trebuie să recunosc că m-a distrat oarecum felul în care domnişoara a făcut abstracţie de realităţi, ţinuturi şi regiuni, culori, preferinţe sexuale şi culinare, spaţiu şi timp etc. etc. etc. Pe de altă parte, sunt sigur că este bine intenţionată, doar că a eludat o realitate care oricum există, în ciuda bunelor noastre intenţii. De fapt, nu se pune problema ca X sau Z să mă iubeasă, să mă simpatizeze, ci de drepturi egale. Cu toate că, chiar şi dacă ai asigurate formal drepturi egale, în practică, în cazul în care faci parte dintr-un grup defavorizat ori discriminat, o să ai o viaţă de coşmar. Nu putem compara umilinţa pe care o resimte un moldovean la Bucureşti cu ale unui homosexual, de exemplu (conform unor sondaje, cei mai discriminaţi în România sunt anume gay-ii, mai mult chiar decât ţiganii - 90 la sută dintre respondenţi declarând că nu şi-ar dori să aibă un vecin de bloc homosexual), care riscă să fie chiar linşat, mai ales dacă are nenorocul să dea, să zicem, peste fanii “Stelei” sau ai altor cluburi de fotbal. Nu mai vorbesc de homofobia virulentă de la Chişinău, în pofida invizibilităţii totale a gay-ilor, a absenţei lor în viaţa publică. De aceea, poate, unui homosexual îi vine destul de greu să înţeleagă o glumiţă de genul celei pe care o face Domnişoara D pentru a destinde atmosfera: “Homosexualii sunt persecutati de heterosexuali,heterosexualii sunt persecutati de homosexuali pentru ca aparent nu au aceleasi drepturi, bisexualii de ambele grupuri pentru ca nu se hotarasc”. Nu prea realizez cum homosexualii i-ar putea persecuta pe heterosexuali, în condiţiile în care primii sunt receptaţi aprioric de societate ca bolnavi psihici, deviaţi, perverşi, aproape ca nişte criminali, majoritatea heterosexualilor pierzând mult timp cu glume, declaraţii şi tot felul de stratageme mai mult sau mai puţin evidente ca să demonstreze publicului că sunt hetero, şi nu, doamne fereşte, gay. Nu m-ar deranja acest lucru dacă ar avea loc într-un cerc restrâns, unde oricum cel cu bravada ar urma s-o probeze în practică. Dar îmi displace fanfaronada la televiziunea sau radioul public, în caznaua cărora vin şi taxe achitate de mine, unde artişti mai mult sau mai puţin celibatari închină imnuri heterosexualităţii, delimtându-se cu furie de zvonurile şi speculaţiile care le pune la îndoială orientarea “normală”. Deci, iată că sponsorizez fără voia mea prozelitismul heterosexual.
Şi, în încheiere, aş vrea să accentuez încă o dată că noţiunea “normalitate”, nu este una vidă de sens, relativă sau mai ales inocentă, bucurându-se de un suport substanţial în legislaţie şi, totodată, de promovare în şcoli, mass-media, instituţia ecleziastică etc. Tocmai că mult vehiclata alegere sau liberul arbitru al individului sunt vorbe goale într-o lume în care atât legea scrisă, cât şi cea nescrisă au făcut de mult alegerea.

Sursa
2009-01-21 13:46:06