Moartea ca PR

Moartea unui poet (cu toate greşelile sale în viaţa neliterară) este un bun prilej pentru îmbunătăţirea imaginii. De câteva zile, toate instituţiile media, partide politice, personalităţi publice, încearcă din răsputeri să exploateze moartea lui Grigorie Vieru. Chiar în ziua în care a fost internat la spital, zărisem în preajma spitalului de urgenţă mai multe persoane care deja procuraseră coroane mortuare, chiar dacă poetul mai era în viaţă. Fiecare voia să fie “primul”.

De această dată m-a surprins Moldova 1 (a se vedea aici), care a bătut toate recordurile în acordarea spaţiului memoriei lui Vieru, întrecând chiar şi PRO TV-ul, care de obicei controlează publicul pro-românesc şi se prezintă drept un post „pro-românesc”.

Voronin s-a grăbit să dea primul omagiu scriitorului, temându-se probabil să nu-i ia Bucureştiul dinainte. Capitala românească a rămas totuşi anemică la moartea poetului, din câte am auzit poetul „PSD-ist” Adrian Păunescu a insistat ca autorităţile române „să urmeze exemplul guvernării comuniste” de la Chişinău  şi să declare ziua de 20 ianuarie, „Zi de doliu”. Nu a urmat nici o reacţie deocamdată.