Costache Leancă, patriot român din Bălţi

În revista Manuscriptum (nr.1-4, 1992) a fost tipărit un material inedit extrem de important ca informaţie. Depozitat în familia lui Ion Pelivan acest document revenit în circuitul public peste ani aduce nişte semnificaţii nebănuite. Noi, care cunoaştem Bălţii de azi, o urbe internaţionalizată până aproape de deznaţionalizare, concepem cu greu mesajul ce se conţine în puţinele pagini. E aproape incredibil un asemenea strigăt în zilele noastre: Glasul de unire al ţinutului Bălţi.

“În ziua de 3 martie, ceasurile de dimineaţă, 20 reprezentanţi ţărani din Zemstva ţinutală (consiliu judeţean) a ţinutului Bălţi a prezentat la birou în numele reprezentanţilor din tot ţinutul următoarea “moţiune” sau dorinţă scrisă:

Noi, mai jos iscăliţii ai Zemstvei ţinutului Bălţi, cu cinste vă rugăm să aveţi bunătatea ca, înainte de a intra în rânduiala zilei hotărâte pentru adunarea de astăzi a zemstvei, să puneţi la glăsuire dorinţa noastră arătată mai la vale, de a ne uni cu ţara noastră mama România.

Ştiind prea bine că acum o sută şi şase ani am fost furaţi cu de-a sila de la sânul dulce al mamei noastre scumpe cu care am făcut un trup şi un suflet;

Ştiind prea bine că în vremurile acestea grele, când după ce ne va izbăvi Dumnezeu de tirania rusească, care ne-a apăsat, batjocorit şi întunecat atât amar de vreme, era să ne prăpădim în focul anarhiei bolşevice, iar România ne-a dat ajutor frăţesc în zile de grea primejdie, curăţindu-ne ţara de duşmani, dându-ne scutul, liniştea şi rânduiala pierdută;

Ştiind prea bine că singuri sîntem şi prea puţini şi prea neputincioşi, pentru a ne putea ocârmui şi apăra singuri, fără a cădea din nou sub alt jug străin, care să ne facă iarăşi robi;

HOTĂRÂM în numele ţinutului nostru Bălţi să ne unim din nou cu scumpa noastră ţară-mamă: România, voind să împărţim cu ea frăţeşte tot norocul şi nevoile noastre viitoare ca şi în vremurile Moldovei lui Ştefan cel Mare.

Această hotărâre nestrămutată şi sfântă a noastră rugăm să fie trimisă fără întârziere Sfatului Ţării din Chişinău, pentru ca acesta, ascultând glasul nostru, să hotărască în grabă în numele întregii ţări: sfânta, mântuitoarea, mult dorita şi veşnica noastră Unire cu ţara noastră mamă România, în care ne punem nădejdea, căci ca bună mamă ne va garanta frăţie deplină şi drepturile căpătate de norod prin revoluţia din 1917.

Bălţi, în 3 Faur 1918.

Urmează semnăturile..”

Preşedintele adunării Zemstvei punând la vot dorinţa celor douăzeci de reprezentanţi a fost aprobată în unanimitate. Şi adunarea s-a transformat într-o sărbătoare improvizată. Deputaţii au strigat urale, “Trăiască Unirea şi România Mare”. Au cântat Pe-al nostru steag e scris Unire.

În centrul acestei mişcări s-a aflat un ţăran Costache Leancă, care era preşedintele adunării generale a Zemstvei judeţului Bălţi.

Cu contribuţia lui la acea adunare s-a redactat adresarea către Sfatul Ţării care a fost semnată de Liga proprietarilor din judeţ, de primarul oraşului, de preşedintele Partidului Naţional Moldovenesc, de profesorii bucovineni ce activau la Bălţi şi de alte personalităţi:

“Adunarea generală a Zemstvei din districtul Bălţi, născută din alegerile regionale ce au avut loc la (în) decembrie 1917 şi convocată în ziua de 1 martie 1918 pentru votarea bugetelor şi altor măsuri necesare bunului mers al administraţiunei şi veţei economice în acestă regiune, în unire cu adunarea generală a tuturor marilor proprietari, întruniţi în ziua de 3 martie 1918, terminând lucrările sale, înainte de a închide sesiunea, a discutat şi votat în unanimitate următoarea moţiune depusă pe biroul adunărei de către membrii Zemstvei şi a marilor proprietari.

Rezemat pe principiile proclamate de marea revoluţiune a popoarelor fostului mare imperiu al tuturor Ruşilor, care în primul rând odată cu libertatea şi egalitatea tuturor indivizilor în faţa legilor, a proclamat libertatea naţionalităţilor de a dispune singure de soarta şi străbunii noştri români Între Nistru şi Prut, a proclamat în ziua de 2 decembrie 1917 Basarabia ca republică moldovenească independentă şi de sine stătătoare.

Ţinând seama că viaţa şi propăşirea economică şi culturală a unui popor este în raport direct cu forţa vie şi aptitudinile cu care Dumnezeu l-a hărăzit, că în unire stă puterea şi că unde-s doi puterea creşte;

Ţinând seama că în timp de 19 veacuri, Basarabia a fost totdeauna un trup cu Moldova de pe dreapta Prutului şi că soarta ei a fost de-a pururea legată de cea a Principatelor Dunărene cu care a gustat aceleaşi bucurii;

Ţinând seama că în anul 1812 în urma fărdelegilor sângeroase ale tuturor popoarelor europene, Basarabia a fost smulsă fără consimţământul ei de la trunchiul ei etnografic al naţiunei sale de origină şi,

Ţinând seama de pilda splendidă pe care tânărul regat al României a dat în scurtul timp de când a fost recunoscut stat independent, atrâgându-şi astăzi admiraţiunea şi iubirea tuturor popoarelor din lume şi chiar respectul duşmanului comun,

Proclamăm astăzi în mod solemn, în faţa lui Dumnezeu şi lumei întregi că cerem unirea Basarabiei cu regatul României subt al căruia regim constituţional şi subt ocrotirea legilor ei de monarhie democratică vedem siguranţa existenţei noastre naţionale şi propăşirii economice şi culturale.

Facem apel la toate adunările… din întreaga Basarabie de la Hotin până la Izmail să se unească prin votul lor la moţiunea noastră şi să ceară Sfatului Ţărei la Chişinău să trimeată o delegaţiune ca reprezentanţi din toate adunările regionale şi proprietare la Iaşi pentru a depune la picioarele Tronului României omagiile noastre de devotament şi credinţă către Regele Ferdinad I, Rege al tuturor românilor”.

Urmează semnăturile.

Până la 27 martie mai rămâneau 24 de zile. Bălţenii anticipau evenimentele.

În iureşul acelor evenimente era implicat direct preşedintele acelei adunări a Zemstvei, ţăranul de ieri în virtutea împrejurărilor ajuns soldat, Constantin Leancă.

Astăzi, întâlnind numele lui Constantin Leancă în documentele epocii, cercetătorii rămân nedumeriţi, rămân ca în faţa unei enigme. Acest nume nu le spune nimic în raport cu unele documente de-o importanţă remarcabilă. Se vede că timpul s-a grăbit nespus să şteargă de pe tabla vieţii unele nume, văduvindu-ne astfel de-o descifrare mai precisă a unor evenimente de amploare.

Constantin Leancă a făcut parte din generaţia Unirii. Şi nu numai atât. Puţină lume ştie că la Bălţi textul documentului prin care era consfinţită Unirea a fost întocmit deC.Leancă, Dumitru Moldovanu din Bucovina şi de Dumitru Calistru, act semnat la 3 martie 1918 de Adunarea generală a Zemstvei, iar preşedintele acelei şedinţe a fost acest ţăran, bun ştiutor de carte. Alături de el, epocalul document l-au semnat încă 99 de participanţi.

Biografia lui nu este o excepţie în lista lungă a personalităţilor care au schimbat cursul vieţii în Basarabia.

S-a născut în 1893, în satul Cuhneşti, jud.Bălţi, într-o familie de ţărani. Au fost cinci copii: Costache, Simion, Vasile, Varvara şi Elena.

Constantin a beneficiat de o brumă de carte, care i-a permis mai târziu, când a fost înrolat în armata rusă, să ajungă copist într-un regiment, moment ce l-a salvat de expedierea pe linia întâi în timpul primului război mondial.

Anul 1917 l-a găsit la Odesa în compania mai multor basarabeni, împrietenindu-se chiar cu leaţii săi: Catelli, Pântea, Buzdugan, Crihan, Scobioală, Bogos şi alţii.

Comitetul militarilor basarabeni din Odesa întreţinea legături directe cu Parditul Naţional Moldovenesc din Chişinău, de aici şi implicarea lor activă în viaţa revoluţionară a ţinutului.

Destinul politic al lui Constantin Leancă s-a împletit cu destinele unor mari personalităţi: Constantin Stere, Ion Inculeţ, Pan Halippa, Ion Pelivan ş.a. Alături de unii dintre ei a stat şi în parlamentul României Mari, parlament în care a fost ales de şapte ori deputat.

Vadim Pirogan, fiul fostului primar al Bălţilor, Ştefan Pirogan ne-a mărturisit:

“Costache Leancă a locuit în casa noastră la Pământeni. Toată copilăria mi-am petrecut-o sub ochii lui…

Om de-o bunătate nemărginită, moş Costache a rămas în sufletul meu ca o stea arzătoare. Câţi oameni au trecut pragul casei noastre la Pământeni, venind la el după dreptate… Pe nimeni n-a obijduit. Îl iubeau oamenii.

Cum se întorcea din parlament, de la Bucureşti, îmbrăca nişte straie vechi, ţărăneşti, simple: o cămaşă de in, o pălărie de paie pe cap şi fuga la deal, la pământul său iubit…

Niciodată nu avea parale, dădea şi ultimul ban când i se cerea ajutorul. În parlamentul român răsuna adesea glasul lui, în apărarea celor obijduiţi de unii funcţionari răi şi necinstiţi. Poate nu întotdeauna putea să ajute, dar firea lui blândă, bună, onestă îi alina pe cei pătimiţi. Toţi plecau de la el ducând o speranţă.”

Când au intrat sovieticii în Basarabia, el n-a vrut să se refugieze, a rămas ca şi Emanuil Catelli, Ştefan Pirogan ş.a., să-şi aştepte destinul.

Noile autorităţi n-au mai dorit să ţină cont de părerile şi simpatiile lui socialiste. Au venit alţi ruşi, nu acei pe care ei, generaţia mai în vârstă, îi cunoştea încă din timpurile ţarului.

A fost arestat la 16 iulie 1940, învinuit de românofilie, de participare activă la actul Unirii din martie 1918, de trădare de patrie şi de activitate subversivă împotriva Uniunii Sovietice.

A fost judecat conform articolului 58-13 la opt ani de închisoare. Constantin Leancă a murit la 18 aprilie 1942 la staţia de cale ferată Suhobezvodnaia din regiunea Gorki, a murit de distrofie.

Printr-o decizie a Procuraturii R.S.S.M. din 9 ianuarie 1990 a fost reabilitat.

EPILOG la o notă biografică.

Desigur, această schiţă nu constituie portretul complet al lui Constantin Leancă. Am mai putea cita un document, am mai putea reproduce o mărturie… dar adevărata dimensiune a acestui tragic destin, prins în mrejele politicii şi strangulat de firele ei nevăzute, ne-o dau trei imagini fotografice.

Un bărbat tânăr, o privire dârză, aproape optimistă. E Constantin Leancă la hotarul dintre două epoci - cea ţaristă şi cea de început de administraţie românească.

A doua imagine ni-l prezintă pe Constantin Leancă în uniformă militară a armatei române. Privire calmă, degajată. O înţelepciune ereditară pare să-i fixeze gândurile şi aspiraţiile. Totul e investit în ziua de mâine…

A treia fotografie nu mai cere nici un comentariu. Executată de fotograful închisorii, aceasta e ultima imagine de pe pragul infernului comunist, pe care naivul de el l-a crezut cel mai bun şi mai drept regim de pe pământ. Dar s-a înşelat cumplit, plătindu-şi greşeala cu preţul vieţii…