Interviu cu Emilian Galaicu-Păun

redactor-şef la editura ”Cartier” din Chişinău,
membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi România.

”Drumul de acasă-acasă, dacă nu s-a lungit, s-a pus destule piedici pe el…”

Vă cunoaştem drept un scriitor activ, publicaţi sistematic în periodice, atît în Chişinău, cît şi din Ţară, vă implicaţi în diverse proiecte culturale. În Suceava ce vă aduce?

Ceea ce m-a adus şi acum cîteva luni. Am găsit la Suceava o foarte bună echipă de traducători, este probabil una din cele mai performante şi zic asta în cunoştinţă de cauză. Deja putem vedea şi rezultatul acestei colaborări, am venit acum cu cărţile date la tradus în mai şi care au apărut între timp la editura ”Cartier”. Este vorba despre ”Islamul pentru înţelesul copiilor”, ”Divorţul pe înţelesul copiilor”, ”Evul Mediu pe înţelesul copiilor”, alte cîteva cărţi sunt pe ultima sută de metri. Dat fiind că editura ”Cartier” şi-a lărgit considerabil aria publicaţiilor, mai ales în sfera francofonă, era şi firească o asemenea colaborare. Ne mai aduce şi un proiect legat de Zilele Francofoniei care vor avea loc în martie şi la care vom veni cu prezenţă de carte impresionantă, începînd cele patru volume ale Jurnalului lui Andre Gide, apoi Gerard Mordilla, adică este o colaborare de lungă durată. Pot să zic că la Suceava, altfel spus, am dat viză de şedere editurii ”Cartier”.

Aţi mai fost la Suceava. Vă leagă ceva deosebit de acest oraş nordic românesc în afara contractelor de traducere ce le-aţi semnat cu profesorii de la Universitatea ”Ştefan cel Mare”?

Mă leagă din punct de vedere sentimental tot ce ţine de Bucovina, de această zonă care a dat culturii româneşti mari scriitori, mari compozitori, mari oameni de artă. Totodată mă leagă de acest oraş şi oamenii ce nu mai stau în Suceava, dar care sunt suceveni, bunăoară distinsul eminescolog Liviu Papuc, bibliotecar la Iaşi, dar şi traducătorul editurii ”Cartier”. Această onestitate, acest profesionalism, acest fel de a fi al sucevenilor mă face să revin aici pentru a da continuitate proiectelor realizate în comun.

Sunteţi cunoscut şi ca traducător. Un scriitor ce se angajează în acest act de traducere renunţă în totalitate la postura sa de creator şi rămîne un simplu intermediar între autor şi publicul cititor ?

Se zice că atunci cînd traduci poezie îl concurezi pe poetul pe care-l traduci, iar atunci cînd traduci proză îl slujeşti pe acel prozator. Am tradus nişte cărţi de istorie destul de complicate, bunăoară Robert Muchembled ”Istoria diavolului”, Michel Pastoureau ” Une histoire symbolique du Moyen Age occidental”. Sigur traducătorul i-a luat mult timp scriitorului din mine, iar cărţile personale au fost cumva amînate. Pe de altă parte, l-a îmbogăţit foarte mult pe scriitorul din mine. Nu ajungeam să citesc atîtea cărţi pentru că n-ai timp în viaţa asta. Pastoureau, după mine, este un autor de valoare universală, un mare istoric francez, dar mai cu seamă un autor pe care ar trebui să-l citească fiecare scriitor pentru că el umblă la simboluri, la mitologie, la marele mituri ale umanităţii, le discerne şi le pune pe policioare. Prin faptul acesta, traducîndu-l pe Pastoreau şi implicit citindu-l, mi-am completat imens cultura generală şi am cîştigat foarte mult ca scriitor. Chiar şi ca poet. Am folosit nişte smecherii, ca să zic aşa, din limbajul hieraldic miedeval în poeziile mele, o mulţime de terminologii din acest limbaj pe care nu aveam de unde să le cunosc din altă parte. Am cîştigat ca scriitor, ca poet şi beneînţeles, ca om de cultură.

Ştiindu-vă redactor-şef al editurii ”Cartier”, în ce măsură editurile din Moldova îşi arată disponibilitatea să susţină şi promoveze tinerii scriitori în condiţiile unor cheltuieli enorme pentru editarea unei cărţi?

De zece ani deţin această funcţie şi tot timpul ne-am gîndit la cărţile care trebuie să circule rapid, să aducă un venit şi acel venit l-am investit pe de o parte în proiecte mari, iar pe cealaltă parte, permanent am căutat să aducem printre noi tinerele talente. Am publicat o serie de autori tineri, cum ar fi Dumitru Crudu care este destul de cunoscut, atît în R.Moldova, cît şi în România, Aurelia Borzin, o poetă promiţătoare. Pot să declar oficial pentru că contractul este semnat, îl vom publica în februarie pe cel mai important, după mine, tînăr poet din România, Dan Coman care este la cea de-a treia carte. Urmează alţi 2 poeţi excelenţi din aceeaşi generaţie 2000, Claudiu Comartin şi Radu Vancu. Avem disponibilitatea de a promova tinerele valori care deja, după părerea mea sunt certitudini ale culturii, ale litaraturii române contemporane.

În ultimii ani tot mai mulţi tineri din Basarabia optează pentru o facultate în România. Cum explicaţi acest fapt?

E ceva firesc şi îmbucurător totodată. Am simţit de fiecare dată, discutînd cu o mulţime de profesori de la Cluj, Iaşi, Bucureşti, Suceava, motivaţia studenţilor basarabeni de a face adevărata carte ajungînd la performanţe. Aceşti tineri îşi dau seama că nu se poate privi îngust spre viitor, Occidentul oferă o mulţime de şanse şi doar aşa pot avea toate posibilităţile în mîină pentru a valorifica acesta şanse. Tot timpul am încurajat şi i-am convins pe părinţii care erau sceptici în privinţa asta, i-am convins că merită să-şi lase copii să descopere altfel de realităţi şi sper ca aceşti copii să justifice investiţia ce s-a făcut în viitorul lor.

La prima sa vizită în Basarabia, pe atunci parte din URSS, Nichita Stănescu a afirmat că a fost cel mai lung traseu ce la făcut de acasă-acasă. Simţiţi valabilă şi în cazul dumneavoastră această afirmaţia ori de cîte ori treceţi Prutul?

Fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România, nu sunt nevoit să stau la coadă la consulat pentru viză, are cineva grijă pentru noi să ne rezolve aceste formalităţi. Însă este extrem de neplăcut uneori să vezi oamenii simpli care au venit cu toată dragostea şi motivaţia cum stau zile întregi în cozi imense la Consulat pentru a obţine această viză. Bineînţeles simt că acest drum de acasă-acasă, dacă nu s-a lungit, cel puţin s-au pus destule piedici pe el. Totuşi revine generaţiei tinere să faciliteze circulaţia valorilor şi, de ce nu, să ne regăsim cu toţii cetăţeni ai Uniunii Europene.

din JURNALUL unui observator