Amor vacui

Şi în noaptea asta, când nici o veghe nu mi se mai pune de-a curmezişul, străbat aproape nestingherit, odaie cu odaie, misteriosul labirint nerezolvat ce-mi fusese atât de neîndoios prohibit (sau furat?) în pruncie; nu sunt singur: trecutul ne-mort, ecouri ale răutăţii, care mă împiedicaseră odinioară să pătrund acolo, mă urmăresc neîncetat. În noaptea trecută, am dat - într-o cameră copleşitoare, o sală de bal, sufragerie poate - peste nobilul stăpân (aş crede). Era îmbrăcat într-un halat scump, purtat peste hainele elegante, şi mă măsura tăcut, superior, dar nu maliţios, din ochi. O străfulgerare de memorie îmi spune că intrasem în acea încăpere somptuoasă de zeci de ori până atunci, cine ştie în câte vise (vieţi), scotocesc fără întrerupere după ceva şi ba să găsesc, vreau să posed casa aceea şi să o cercetez, apoi, în sfârşit, pe îndelete, stăpân fiindu-i, fără teama de a fi surprins sau căutat (captivat).

Visul îmi deschide înainte câte camere îmi doresc şi le decorează tot după gustul meu cel mai intim, aproape nimic nu mi-e străin; ca şi cum eu însumi aş încerca, inocent, să mă iau prin surprindere, construind fantastic din amănunte sedimentate de veacuri în mine. Întrebarea e ce am avut şi (cât de irecuperabil e) ce am pierdut de (mă) răscolesc în vis cu atâta patimă şi cerbicie.

Sursa
2009-01-17 10:55:49



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

08:42:00STRICTUL NECESAR —» Leo Butnaru
17:04:34În sfârșit, știu ce vreau să mă fac când voi fi mare! —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
11:22:00argivă 2019 —» Leo Butnaru
07:47:00POEZIA FRANCEZĂ —» Leo Butnaru
07:13:00DIN COSMOGRAME —» Leo Butnaru
07:32:00DINTR-O ANTOLOGIE RECENTĂ —» Leo Butnaru
21:49:14Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
19:24:04Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:21:11Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
07:06:00EXIST, DECI RĂSPUND —» Leo Butnaru
19:22:06Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
15:58:07Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
07:40:00LEOLOGISMELE ȘI TRADUCEREA —» Leo Butnaru
20:51:57Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
18:01:47Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
09:07:08A fost lansată noua ediție a Fine Wine Guide —» Fine Wine
09:02:00DIN POEZIA LUMII —» Leo Butnaru
23:25:33Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:03:49Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:48:55Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
16:43:31Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
11:12:40Premieră: Instinct Feteasca Neagră 2025 Gogu Winery —» Fine Wine
07:57:24Cracovia, oraș al marilor artiști —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
03:34:16Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:03:19Fără Titlu —» Путепроводные Заметки