Pe vremea frondei...

Critical Mass (the blog of the national book critics circle board of directors), dar şi Columbia Journalism Review abordează, în culori negre, viitorul recenziilor de carte în paginile ziarelor şi tabloidelor americane. Tendinţa generală este de a tăia volumul rezervat pentru book reviews – de la Los Angeles la New York, de la Houston la Portland.

Motivele: lipsa de rentabilitate a recenziilor, puţinătatea puterii lor de cumpărare şi ...pierderea de spaţiu comercial preţios. Reducerea spaţiului acordat cărţilor se produce pe fondul unei scăderi dramatice a tirajelor tipărite sub influenţa internetului şi a noilor tehnologii digitale – dolarii foşnitori se transformă în e-bani care merg în e-business şi e-reclamă. Când corabia se scufundă, eşti obligat să arunci lucrurile de care ai mai puţină nevoie (altfel zis cele care se vând cel mai greu, că nu sunt nebuni editorii americani să scoată dintre coperte sânii, coapsele şi fundurile de femei sau pozele în prim plan cu Britney, Bradd sau Jenifer Lopez!); cum cărţile nu pot fi dezgolite (decât cu condiţia de a fi întâi citite), nici transformate în fantezii sexuale (cu mici excepţii) şi cum nici editorii nu se prea aruncă în vând după estetică, high culture şi chestii de astea, recenziile de carte au căzut automat din grila de jurnal...

Mai aproape de noi, în Patria Nu Mă..., adică în România, a fost scoasă de pe ditamai postul public o emisiune care avea drept subiect...ghiciţi...nu bikini...nici clitorisul...nici rujul...cărţile, desigur.

Să plângem? Să râdem?

Nici una, nici alta. Din contra, trebuie chiar să ne bucurăm. Trăim vremuri interesante. Suntem martorii unor sfârşituri de cicluri: cel puţin două pot fi reperate.

Primul ciclu care se încheie este cel al concepţiei cărţii ca marfă. Decenii la rând cartea a fost considerată o marfă ca multe altele, una mai specială, e drept, dar totuşi marfă. Întregul procesul de scriere şi editare a cărţii a fost marketingizat şi managerizat, pus sub controlul unor mecanisme economice rigide, care trebuiau să stoarcă bani din cărţi ca şi din ciocolate Mars sau gume de mestecat Turbo. Cartea atrăgea cumpărători, vindea spaţiu de publicitate, crea adeziuni şi filiaţii pe termen lung: pe paginile de recenzii de carte se dădeau bătălii care aveau drept miză slava scriitorului sau erudiţia recenzentului, dar care se terminau prin succese de librărie... Un asemenea proces nu dura la nesfârşit - fiind parte componentă a celei mai dinamice industrii, a entertainmentului, ramura editorială a prosperat atâta timp cât producea distracţie şi fun, dar a început să cedeze tern de îndată ce au fost puse la punct noi procedee de fun şi funny: cinematograful, internetul, realitatea virtuală. Ethosul lui „time is money” (time is opportunity for entertainment) nu s-a dovedit a fi compatibil cu procedeul greoi, care cere mult timp, al lecturării. Mariajul dintre industrie şi carte a fost unul forţat, zic eu (mi se pot incrimina nişte vederi de stânga aici, de care însă nu mă sinchisesc deloc). La desfacerea lui, nu putem decât să batem din palme, să cântăm ode de bucurie şi...să citim în continuare.

Ieşirea cărţii din logica comercialului nu înseamnă nicidecum dispariţia ei. odată alungată din acest spaţiu, cartea se refugiază, de voie de nevoie, în spaţiul liber al gândirii, cel care i-a dat naştere şi care a alimentat-o. Un asemenea spaţiu este internetul, dar sunt şi cercurile de prieteni, cluburile de interese, cafenelele literare, serate, cenacluri...şi tot felul de chestii instituţionale sau ad hoc ce au ca temă scrierea sau citirea cărţilor.

Relaţia carte-om, se va transforma şi ea. În locul cărţii-marfă, cărţii – etalon al apartenenţei de clasă, cărţii – indic ( de la ex-spâlcuieriţă citire!) al statului social vom avea cartea – obiect supramaterial, cartea – obiect de cult, cartea – mod de viaţă. Salutăm timpul când posesia unei cărţi nu va fi un act comercial (cu toate discriminările lui), ci un gest de comportament, un soi de comunitate situată în afara rentabilului, economicosului şi optimului, aşteptăm cartea - liant social...

Un al doilea ciclu care se sfârşeşte este legat de mariajul (Fericit? Nefericit?) cărţii cu mass-media. În parte, acest proces este legat de primul, poate din această cauză sfârşitul lor survine aproape concomitent. S-a crezut multă vreme, odată cu McLuhan, că, cartea, împreună cu mass-media ar fi o prelungire a simţurilor omului, dar „împreunarea” a fost violentă. S-a mai crezut că, odată introdusă în circuitul rapid al canalelor media, cartea va fi purtată, ca oricare informaţie, de la un terminal la altul, de la un emiţător la altul, de la un receptor la altul, dar trebuie să spunem că am greşit. Cartea nu este doar informaţie, precum este ştirea despre meciurile de fotbal de aseară, nu este doar distracţie sau actualitate, aşa cum sunt datele meteorologice, mai este Ceva, un CEVEL sau o CEVICĂ (diminutivele lui Ceva) pe care mass-media nu-l surprinde, nu-l vede şi nu-l poartă. S-a mai observat apoi încă o diferenţă: spre deosebire de bombardarea cu ştiri, evenimente şi evenimentuţe, care produce tâmpenie, bombardarea cu cărţi produce o atitudine total diferită – o luciditate crescândă.

Trebuie să ne debarasăm de cartea-ştire, de cartea-eveniment: este rândul cărţii-epistole să vină, cărţii-scrisoare. Ştirea are un termen de consumaţie, cartea în schimb poate fi trimisă oriunde, oricând, poate călători oricât. Ştirea are un mediu căruia i se adresează (foarte rar poţi să stârneşti interesul unor pianişti dacă le vinzi noutăţi despre experienţele din laboratoarele de fizică din SUA sau Rusia), cartea însă se scrie urbi et orbi fiind biletul în sticlă pe care îl aruncă naufragiatul în speranţa că-l va găsi cineva vreodată...

Am mai spus: ieşirea cărţii din comercial, sprijinită de ieşirea ei şi din spaţiul mediatic nu este o tragedie în sine. Este un proces normal căruia noi, cititorii, trebuie să-i dăm un sens, să-i construim o valenţă. Fără îndoială, cartea va circula – printre prieteni, cunoscuţi, pe bloguri, pe forumuri, pe site-uri personale, în cadrul comunităţilor virtuale, pe website-urile dedicate unor autori sau cărţi – un Underground benefic, o izolare vindecătoare, un răgaz de convalescenţă. „Cândva, ne vor chema să le recităm (să le povestim) ceea ce ştim, apoi, editarea de cărţi va începe din nou” (Fahrenheit 451).