
Chişinău, 19 decembrie. (INFOTAG). Serafim Urechean, liderul Alianţei „Moldova Noastră” (AMN), califică drept o provocare zvonurile despre o eventuală plecare din partid a prim-vicepreşedintelui formaţiunii, Veaceslav Untilă. O declaraţie în acest sens el a făcut vineri jurnaliştilor acreditaţi în Parlament, la solicitarea acestora să comenteze o posibilă plecare a lui Veaceslav Untilă din partid.
După cum relatează agenţia INFOTAG, el a menţionat că asemenea zvonuri lansează oponenţii, care sînt deranjaţi de popularitatea AMN.
„AMN este partidul viitorului, care va veni la guvernare şi va construi o altă viaţă în Moldova. De aceea, evident că se pun la cale diferite provocări împotriva noastră”, a declarat liderul AMN.
Veaceslav Untilă le-a declarat jurnaliştilor că „se simte destul de comod în AMN” şi că „nu vede de ce ar pleca din acest partid”.
Solicitat de reporterul INFOTAG, Veaceslav Untilă a amintit că din 2001 şi pînă în 2005, el a contribuit la coalizarea forţelor democratice, proces care a dus la concentrarea a 16 partide în AMN.
„Eu am fost lider de partid, dar atunci cînd s-a pus problema formării unui partid capabil să debarce comuniştii, eu am cedat. Şi nu-mi pare rău, deoarece am reuşit să-mi aduc aportul la cristalizarea spectrului politic autohton şi la apariţia unei formaţiuni serioase, cu pondere şi cu şanse reale de a prelua următoarea guvernare, cum este AMN”, a declarat el.
Veaceslav Untilă afirmă că, oricît nu şi-ar dori oponenţii, nu vor putea crea impresia că în AMN ar exista careva probleme.
„Sîntem o echipă puternică, bine structurată şi care are un scop clar – venirea la guvernare pentru readucerea Moldovei pe un făgaş normal, democratic de dezvoltare”, a spus prim-vicepreşedintele AMN.