Iata-ma din nou in fatza unei foi albe, nescrise, insa care miroase deja a tipar, parka shtiind k asta va fi soarta ei, sa fie skrisa cu puncte negre prelinse din cerneala ce pentru totdeauna o va schimba intr-un ghemotoc alb cu gheare negre, amintind cred ,de pielea unui Dalmatian ori de filmele multicolore ale lui Charles Chaplin.
Pana inca nu a cazut asupra bietei foi, insa foaia de pe acum simte greutatea ei, greutatea unei vieti care va fi scrisa de mina noduroasa a pictorului celor sapte zile, care vrea sa fie numit totushi scriitor; nepriceput cei drept. Nu are inspiratzie, foaia rasufla ushurata, may are ceva timp, 2 ani, poate shi mai putzin.
Risete shi ranchiune pline cu cerneala nu accepta neprihanirea shi imaculatul alb al foii, ei vad in asta ceva diferit, ceva care le supune shi le izbeshte intr-un un zid invizibil care nu pot sa-l intzeleaga, dragostea a fost de la inceput neinteleasa, ce sa facem cu ea? Nimeni nu shtie. Atunci o pastram, cum bunica mea pastreaza toate maruntzishurile crezind ca in viitor le va folosi. Teama de a pierde bate aripile albe ale albatrosului, facindu-l sa zboare mii de oceane shi continente pina cind dragoste il va face sa-shi implanteze ghearele negre in pamintul tot negru.
Aripile unui inger bat in continuare ventilind aerul cu un parfum demn shi fidel a unei prietene care shtie sa ajute, shtie sa ridice oamenii in ceruri, pe unii cei drept, altzii sunt prea grei, prea grei s-o intzeleaga; grei de cap, ori grei din cauza unor tone de prejudecati.
Iata-ma din nou in fatza unei foi albe, scrise deja, scrise cu mina unui prieten, care aranjeaza ghearele de Times New Roman astfel ka foaia sa se simta nescrisa insa de mii de ori mai alba dekit era cindva.
by Traian.
Stau singura pe banca din parc si ascult muzica. O parte din colegii mei sunt adunatsi in jurul bancii de alaturi ..nu shtiu exact cu ce se ocupa,cert e ca sunt concentratsi asupra unei joci. El iese din grupul lor..si cu mersul sau alene ,se asheaza cu un aer indiferent alaturi. Ma intreb daca intr-adevar asha-i el.. sau se preface pentru a pretinde k este altcineva ?! scot cashtile din urechi..caci am impresia ca vrea sa ma intrebe ceva.. vorbim despre scoala,despre vreme ..
Ne amintim de inceputul anului scolar , cind am devenit colegi de clasa…ridem shi facem unul altuia mici destainuri… enumeram momentele cind ne-am certat ..ne amuzam cind ne amintim motivele disputelor..acum le consideram stupide..atunci erau groaznic de importante shi ne transformau in doi iritatsi ce nu mai terminau sa se ciondaneasca. Ne bate soarele in oki shi ne acoperim fatsa cu palmele..e dragutsa ziua de 29 mai,dupa un an intreg l-am cunoskut altfel.
Uneori ride asha de draguts ca nu-mi dau seama cum n-am observat zimbetul lui mai inainte…
citeodata ma calca pe nervi cu tot ce zice shi tot ce imi doresc e sa taca.
mi-a placut ca a apelat la ajutorul meu in calitate de complice,atunci cind a avut nevoie.
Am descoperit ca poate fi shi romantic.
Pot sa-i zic direct tot ce gindesc. Opinia lui intotdeauna va fi una zisa direct,fara ocolishuri.
Obishnuieshte sa intre in clasa shi sa arunce ghiozdanul in banca sa.. se asheaza indiferent alaturi.. e diferit prin atitudine ,mod de vorbire [palatalizarea inclusiv] ..kiar daka uneori am impresia ca doreshte doar sa se evidentsieze.
Continui inca sa-l cunosc. Sa-l descoper. E mereu altul.
O personalitate deosebita.Incepind cu numele pe care il poarta – Traian si pina la cele mai mici detalii.
