Reforme partidare: câteva consideraţii şi enunţuri asupra unor posibile consecinţe

O temă importanta de discuţie este: „ce se poate întâmpla daca peste noapte ar dispărea PRCM?” Dacă ar fi posibil aşa ceva, atunci efectele ar fi dezastruoase pentru partidele politice de opoziţie sau grupurile de iniţiativă care se află în proces de constituire. Practic, am avea un gol de aproximativ 1/3 din bazinul electoral existent. Oare vor fi in stare alte partide sa acopere acest gol creat? Oare vor şti restul partidelor cum sa capteze electoratul rămas neacoperit şi să răspundă conform necesităţilor şi intereselor acestuia? Eu cred ca nu. Dispariţia totală a PRCM de pe eşichierul politic al Republicii Moldova ar avea mult mai multe consecinţe negative decât cele pozitive. Dar, încă nu vreau să răspund integral la această întrebare. Mai trebuie să observăm ce se va petrece cu actualul PNL, dacă este ceva similar cu PD. Mai trebuie să observăm care este mecanismul de coagulare a noilor platforme politice (socialistă, social-democrată, liberală şi populară). Mai trebuie să avem puţintică răbdare în explorarea şi identificarea verzilor, a extremei drepte, cât şi a celei stângi. Într-o postare ulterioară voi căuta răspunsuri privind potenţiala dispariţie a PRCM din viaţa politică a Republicii Moldova. Totuşi, în continuare mă voi opri la câteva consideraţii legate de presupusa reformă a PRCM.
Cum nu ai da, PRCM are un rol fundamental în procesul de democratizare a Republicii Moldova. Acest rol se identifică prin mai multe aspecte. Primul aspect este că a PRCM a generat pentru un oarecare timp o anumită stabilitate politică. Al doilea aspect, într-o oarecare măsură PRCM a făcut ceea ce a promis în campania electorală din 2001, ceea ce a generat încrederea considerabilă a unei părţi din propriului bazin electoral. În acest sens, pentru perioada 2003 - 2005 PRCM nu a generat o migraţie electorală considerabilă. În al treilea rând, după alegerile parlamentare din 2005, PRCM a demonstrat incompetenţă şi nepăsare în multiple probleme economice, sociale şi teme de relaţii externe, ceea ce a oferit unei mase critice electorale să abandoneze PRCM şi să caute alţi concurenţi electorali pentru a le gira voturile. S-a observat la alegerile locale din acest an. Astfel, procesul de migrare electorală a fost instituit într-un mod lent, dar sigur. In al patrulea rând, a scăpa de povara trecutului, adică de un pseudo-partid continuator al ideii socialiste, se poate face prin „arderea întregii capacităţi”. Aşa că, dacă este să observăm, la acest moment PRCM nu mai are nici un mesaj politic credibil şi plauzibil. Acesta deja a devenit un partid depăşit de realitatea cotidiană şi în disperare va arunca cu noroi în stânga şi în dreapta. Prin urmare, capacitatea s-a electorală este din ce în ce mai redusă, iar actorii politici care activează în partid s-au compromis prin multiplele dezacorduri şi detractări de la politicile publice pe care le-au iniţiat în ultimii ani.
În acest context, această stare de fapt prilejuieşte pregătirea unor noi redute de democratizare prin europenizare. Constructorii acestor redute sunt tineri, unii tehnicieni neutri, alţii arhitecţi angrenaţi politic. Începând cu primăvara anului 2009 aceşti tineri constructori vor putea prelua puterea politică din Republica Moldova. Desigur, poziţionarea lui Dorin Chirtoacă, este un „barometru” al procesului. Chiar dacă vor fi anumite insuccese, poziţionarea tinerilor în funcţii cheie este un proces ireversibil. Nu aş crede că d-nii Vasile Iovv sau Vadim Mişin mai pot face faţă unor mandate de ministeriat în timp ce europenizarea iată-că deja ne presează. Nu aş crede că dl. Vladimir Voronin mai poate produce valuri integraţioniste, în sensul reglementării conflictului transnistrean sau în cel de apropiere de UE. După aproape 80 de luni de guvernare unilaterală PRCM şi-a epuizat din plin capacitatea de a mai face faţă provocărilor externe, dar mai ales a celor interne. De pe o zi pe alta, alternanţa la guvernare devine inevitabilă. Europenizarea în sensul Republicii Moldova înseamnă şi producerea unei alternanţe la putere.
Acum problema PRCM-ului este dacă se va reforma sau dacă va rămâne aşa cum este. Dacă va rămâne aşa cum este acum, atunci actorii reformatori vor trebui sa-l părăsească. În acest ultim caz, modelul PD va fi valabil şi pentru PRCM, adică sucombarea partidului se va produce mult mai rapid decât se anticipează. Dacă se va reforma, atunci va trebui să treacă cu succes peste o serie de bariere de ordin ideologico-doctrinar, vizionar, managerial şi al promovării şi selecţiei de resurse umane. În principiu, reformarea PRCM va fi foarte complicată şi se va lăsa cu multe victime, în principal din tabăra „ideologilor ortodocşi”.
Un alt aspect important care ar trebui sa se întâmple odată cu reformarea PRCM este că, la rândul său, şi PPCD ar trebui să se reformeze. Este evident faptul că în perioada 2001 - 2005 PPCD a fost contraponderea axială a PRCM. Chiar dacă înţelegerea din aprilie 2005 a mai limpezit situaţia divergentă, indiferent de faptul că şi acum mai există o cooperare tacită, PPCD fără PRCM nu ar putea exista. In acest caz va fi oare in stare ca PPCD sa se reformeze astfel ca sa respecte logica existenţială stabilita după legalizarea PCRM? Este drept că PPCD-ul a suferit deja o reformare doctrinară profundă, la 11 decembrie 1999, dar aceasta era mai degrabă necesară pentru ascensiunea în Internaţionala Democrat Creştină. În schimb, PPCD are acelaşi lider politic de peste 15 ani, care şi el pare a fi perimat şi incoerent în acţiunile şi viziunile sale politice. În această ordine de idei, consider că dacă PPCD-ul nu se reformează la timp, atunci locul lui pe eşichierul politic îl va lua viitorul PLD. Mesajul unionist şi pro-românesc, abandonat de PPCD în reforma sa din 1999, a fost deja preluat de mai multe partide, unele de „cartier”, altele cu o posibilitate redusă de a accede la fotoliile parlamentare. La fel ca şi în cazul PRCM, reforma PPCD ar trebui să semnifice schimbarea generaţională în conducerea partidului. Altfel, dacă politicile şi strategiile se schimbă, prin aceiaşi actori politici rămaşi la cârma respectivelor partide, tacticele politice rămân aceleaşi. În consecinţă, reforma este în realitate o pseudo-reformă şi în timp poate avea efecte negative asupra respectivelor partide.

Consideraţiile de mai sus nu trebuiesc luate ca verdicte sau etichete. Aceste idei constituie subiecte de dezbatere publică şi chiar consider că trebuiesc dezbătute cu ardoare de către comunitatea bloggerilor moldoveni. Apropo, ca răspuns la dilema enunţată recent de colegul Ion Mărăndici, dar şi de Artur Gurău, am constatat că blogurile autohtone au început sa aibă un efect asupra opiniei publice. Desigur, cineva din bloggeri poate fi mai sincer decât alţi bloggeri. Însă, contează ca blogurile creează un spaţiu de analiză alternativă, care începe să provoace valuri. Prin urmare, vocea noastră devine din ce în ce mai auzită. Ce bine că ideile şi scrierile „din topor” par sa aibă efecte mai pertinente decât scrierile academice şi cele tehnice. colaj> nicktod