Nicolae Toderaş

Nicolae ToderaşNicolae Toderaş


Un blog despre tranziţia... umană, politică, economică, culturală etc. ori/şi (II) un blog despre Republica Moldova văzută de la Bucureşti
RSS posts

Politica si Politici


Comenteaza





Auschwitz: reminiscenţele unei vizite de o zi (I)
Motivele curiozităţii

De mult timp doream sa vizitez un lagăr de concentrare, fie-ca a fost unul bolsevic-sovietic, nazist-fascist sau de o alta coloratură. In zilele noastre se discuta enorm de mult despre politici de ghetoizare – se aplica în mod eficient şi azi orişiunde în lumea noastră: că este vorba despre o metropolă sau o simplă comunitate, ori că este vorba despre servicii publice sau retribuiri financiare. Dacă ghetouri le găsim oriunde, atunci lagăre de concentrare nu prea, mai ales cele cu o destinaţie specială – mass murder, numite şi „fabrici ale morţii”. Chiar dacă şi în zilele noastre modelul este aplicat în anumite situaţii, mai ales în statele sau comunităţile aflate într-o dispută perpetuă, totuşi nu se ajunge la cote şi principii aplicabile de regimul sovietic şi cel nazist.De ce am fost atât de interesat de o asemenea vizită? La bază sunt trei motive: unul familial, altul informativ-academic, şi al treilea de tipul atitudinii cetăţeneşti. Acum le explic pe fiecare în parte. Primul motiv se referp la faptul că din copilarie mi s-a povestit istoria familiei mele, care a avut de suferit din plin in urma procesului de sovietizare. Maica-mea îmi spune şi astăzi istoria ei trăită in Siberia în perioada anilor 1949 - 1955. Cel de al doilea se refera la faptul că de multe ori citesc materiale sau scrieri, ori mă uit la emisiuni şi filme, care au ca tematică de baza fenomenul de ostracizare publică ale unor persoane marcante, care nu sunt în consens cu o anumită politică sau un anumit regim. Un al treilea motiv este să vezi cu proprii ochi ceea ce nu trebuie să faci, fie în calitate de simplu cetăţean, fie în calitate de manager sau funcţionar public, fie în calitate de formator al opiniei publice, fie în calitate de decident politic. Pentru a înţelege trebuie să treci prin acele locuri şi să vezi cu ochii proprii ce s-a făcut şi să te reculegi printre acele elemente de infrastructură, care au avut ca destinaţie specială exterminarea masificată de sentimente, speranţe, idei, opinii, viziuni - adică de fiinţe umane. Acest ultim motiv se referă la un gen de învăţare sau conştientizare prin vizualizare, chiar dacă este vorba de spaţii temporale şi regimuri diferite.In mai 2000, într-o deplasare cu rol academic la Cluj, am vizionat filmul La vita e bella – o poveste copleşitoare de salvare a unei fiinţe inocente şi a unei relaţii familiale. Povestea unui joc între barăci şi coridoare de sârmă ghimpată pentru a supravieţui - de a câştiga. Povestea m-a marcat esenţial. De atunci am vizionat filmul cu o captivitate (în sensul prizonierului faţă de subiectul interesat) intensă în fiecare an. Dar, pe lână acesta am mai urmărit şi alte filme, filme documentare, emisiuni de specialitate etc., care au prezentat părţi de adevăr constituind un puzzle imens – în care fiecare are propriul adevăr şi un tablou personalizat despre ce s-a întâmplat şi ce se mai poate întâmpla.O motivaţie care s-a construit zi de zi, timp de şapte ani. Aşa că în mai 2007, imediat ce am primit vestea ca luna iulie 2007 din propria-mi viaţă va fi dedicată Poloniei, am schiţat în agenda mea un obiectiv strategic - de a vizita cea mai mare „fabrică a morţii”, aşa cum este considerat complexul de detenţie Auschwitz (în poloneză Oswiecim). Până la urmă dorinţa a fost îndeplinită – bifată undeva în agenda memoriei ca fapt îndeplinit. Dar asta presupune şi asumarea unor anumite consecinţe, care nu te lasă aşa de uşor – ulterior trebuie să plăteşti un preţ – chiar dacă iniţial vizita este pro bono, adică gratuit.va urma
Opsss... Președintele Voronin a declarat anul 2008 ca An al Tineretului.


Cum se fac politici publice în Republica MoldovaScriam într-o postare anterioară că săptămâna trecută mail-ul mi-a fost asaltat cu câteva mesaje, care conțineau comunicatul de presă elaborat de CNTM. Această organizaţie umbrelă, în unison cu alte organizaţii nenominalizate, solicita declararea anului 2008 ca an al tineretului. Din teorie știu, și le mai spun și studenților mei, că de la solicitare (comunicatul CNTM) și până la o decizie de politică (decretul prezidențial) este cale lungă și multă bătălie de interese politice, economice și mediatice. Ori, în cazul acesta comunicatul CNTM a fost remis pe 22 decembrie, iar pe 26 decembrie Serviciul de Presă a Preşedintelui ne comunica că decizia politică a fost luată şi decretul a fost semnat. Practic, în 2 zile lucrătoare grupurile de interese s-au bătut cât s-au bătut, s-au găsit banii necesari şi mass-media a relatat enorm de multe ştiri, prin care sa creat o necesitate publică de a institui un cadru de politici în domeniul tineret. Ori, nu a fost să fie aşa... linişte şi pace. În această logică, înseamnă că decizia politică fost luată mult mai devreme. Iar, aparatului prezidenţial îi lipsea o solicitare publică. Hopsss... şi cine să fie? Bineînţeles, o organizaţie umbrelă (organizaţie de piaţă) cu asociere externă, adică europeană. Iată cum, puterea politică uzitează de voinţa şi disponibilitatea asociativă a unor ONG-uri de tineret, pe de o parte, şi cum încalcă procedura de consultare publică, pe de altă parte.Atenţie, problema mea nu este asupra declarării anului 2008 ca An al Tineretului, deşi acest lucru va fi în detrimentul tineretului. Problema mea este una de respectare a procedurilor de consultare politică şi publică şi de recunoaştere a organizaţiilor de piaţă în calitatea acestora de actori şi competitori egali şi nu subordonaţi ai puterii politice. Mai explicit: la un telefon a cuiva de la guvern sau de la preşedinţie, o organizaţie reprezentativă să fie manipulată. Mai mult decât atât, dacă vectorul Republicii Moldova este unul de integrare europeană, atunci pentru a respecta opţiunea instituţiilor comunitare Preşedintele Republicii Moldova putea să se declare anul 2008 ca An al Dialogului Intercultural. Asta aşa... cel puţin să fie în unison lumea europeană.Îmi pare nespus de rău de CNTM că a devenit manivela autorităţilor guvernamentale în ceea ce priveşte răfuiala politică pe politici publice (şi ştiu de ce afirm acest lucru). Să înţeleg că persoana de la conducerea CNTM va fi răsplătită cu o funcţie guvernamentală, aia rămasă vacantă...?! Totuşi, cel mai rău lucru este că acum CNTM, fiind o organizaţie umbrelă utilizată şi compromisă de puterea politică, nu mai are nici o legitimitate să reprezinte domeniul de tineret, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european.Şi dacă este să fie anul 2008 An al Tineretului, atunci promit că lunar voi posta pe blog analize privind involuţia domeniului de tineret şi a politicilor de tineret din Republica Moldova. Şi asta o voi face în ciuda faptului că voi fi considerat ca o persoană care denigrează imaginea externă a Republicii Moldova, nepatriot şi cetăţean indezirabil interesului politic de integrare europeană.P.S. I Trebuie să recunosc faptul că imediat ce am primit comunicatul CNTM am schiţat un răspuns prin care să-mi exprim nedumerirea. Însă, nu l-am trimis şi nu l-am postat pe blog, aşteptând efectul acestui comunicat.P.S. II În anii 2002 - 2003 se vorbea foarte mult de ONG-uri şi organizaţii umbrelă de tipul „GONG”. Iată-că metafora nu a dispărut din spaţiul public autohnon, ci devine chiar un indicator indispensabil pentru efectuarea analizelor şi evaluărilor de politici publice.
Fenomenul www.UNIMEDIA.md


De ceva timp UNIMEDIA produce valuri în spațiul mediatic din Republica Moldova. O echipa de tineri, motivați și pregătiți de condițiile tranziției haotice, sparg barierele neconvenționalului și captează interesele publicului internaut. Nu am cunoscut toata echipa, nici nu mi-am propus să fac acest lucru. În schimb am cunoscut un produs mediatic, care pare să se transforme într-un antreprenoriat profitabil din punct de vedere social şi din punctul de vedere al pluralismului de opinii. Consider că acest produs mediatic comportă un impact vizibil asupra democratizării Republicii Moldova. Mai mult decât atât, UNIMEDIA a devenit un spaţiu virtual de educaţie pentru cetăţenie democratică şi responsabilizare publică a tinerilor. De fapt, ceea ce nu face şcoala şi universitatea, face într-un anumit mod, UNIMEDIA (dar şi alte produse mediatice). Aş spune că este un rezultat al investiţiei efectuate de UNICEF, Fundaţia Soros şi alte organizaţii donatoare, care au investit în capitalul uman – în câteva sute de lideri comunitari. Beneficiarii unor asemenea programe au devenit germeni ai democraţiei. Unii dintre ei sunt prin politică, alții prin presă, alții peste hotare, alții... și tot așa. De fapt, acest produs mediatic reprezintă o valoare adăugată a donatorilor externi, dar și a procesului de educare a noii generații în spiritul democratic, cetățenesc, responsabil și vizionar. Mai mult decât atât, prin încercările sale, acest produs reușește să ofere o platformă a unor inițiative politice, a unor pachete de politici publice și, de ce nu, pregătește publicul beneficiar de o schimbare politică și socială. Indiscutabil, există anumite scăpări, conflicte și divergențe de opinii. Însă, toate acestea prilejuisc dezvoltarea și profesionalizarea acestui produs mediatic. Desigur, se demonstrează faptul ca etica și deontologia profesională, în sfera mediatică, se învață pe principiul încercare-eroare.Nu am în vedere comparaţia UNIMEDIA cu presa scrisă şi electronică pe criteriul profesionalismului, ci pe criteriul originalităţii, cadrului pluralist şi de educaţie a publicului beneficiar. Dacă se va depune un efort asiduu şi continuu, UNIMEDIA poate deveni o practică de calitate din spaţiul est-european, un gen de trambulină mediatică pentru viitorii politicieni, analişti şi comentatori politici, oameni de afaceri, jurnalişti ş.a. - ceea ce până acum a lipsit cu desăvârşire din spaţiul public autohton.Cu certitudine, UNIMEDIA este pionerul autohton în ceea ce numesc specialiştii din domeniul jurnalismului şi ştiiţelor comunicării ca fiind New Media. Desigur, UNIMEDIA-diştii (aici am în vedere echipa şi cei care cooperează cu ei, inclusiv eu) mai au foarte mult de lucru. Poate până la acest moment echipa UNIMEDIA a realizat doar 0,01% din ceea ce trebuie să facă. Dar asta este sensul vizionar al unei afaceri mediatice. Poate peste un an sau doi vedem și un post de radio și o televiziune. La mai mult și la mai mare!P.S. Recunosc ca sunt partizan acestui produs mediatic și elogiul dat denotă o stimă. Însă, în același timp, am și o serie de așteptări, care cresc proporțional cu dezvoltarea și profesionalizarea serviciului și a întregii echipe. Cu alte cuvinte, asta înseamnă că voi cuteza să cer mai mult, voi îndrăzni să comentez activitatea sau inactivitatea produsului, voi avea curajul să reproșez echipei UNIMEDIA și, de ce nu, voi avea onoarea să îi laud. Concomitent, voi incerca sa fiu obiectiv și subiectiv astfel ca, dintr-un simplu serviciu de informare, acest produs să se transforme într-o adevărată corporație mediatică.
Despre PPCD și viitorul său parlamentar....


UNIMEDIA a publicat azi un comentriu scris de Denis Cenușă. Denis, junior fiind în ale analizei politice (trebuie să recunosc ca și eu sunt în situația lui), exclude de la o posibilă coaliție la actul guvernării, după alegerile 2009, un candidat plin de istorie în spate. Este vorba despre PPCD. Asta în ipoteza în care PCRM-ul nu va fi în stare să guverneze. Cutând de ceva vreme și eu răspunsul la întrebarea cu pricină trebuie să îi spun lui Denis că eu cred că PPCD-ul va rezista și bătăliei electorale din 2009. Iar, dacă va fi și cazul, pentru a guverna se va mai alia cu PCRM-ul .Desigur, capacitatea lui Iurie Roșca de a scoate oamenii în strada s-a epuizat. Nu mai are legitimite de a mai scoate lume in strada după acordul din 4 aprilie 2005. A, că poate dl. Roșca găsi o alta carte de bătaie, asta-i altceva. Oricum, cartea nu va fi una în opoziție tranșantă cu PCRM, ci una in „loialitate” cu acesta. PPCD va trebui sa-si asigure minimul de procente necesare intrării in Parlament. Astfel, PCRM va fi interesat să sprijine PPCD-ul în alegeri. De ce? Deoarece își va ști foarte bine partenerul. Adică cam se va ști la ce se poate aștepta PCRM de la PPCD. Pe când, PCRM nu va ști să anticipeze cu exactitate mișcările PL-ului și a PLDM-ului. La fel nici PPCD nu va fi în stare să anticipeze acest lucru. Iată de ce, PCRM-ul va face tot ceea ce poate pentru a introduce PPCD-ul în legislativul viitor. Astfel PCRM se va asigura că va putea guverna într-un anumit fel. Iar, lui Iurie Roșca i se mai satiface încă o dată dezideratul de guverna. În concluzie, este prematur să eliminăm PPCD-ul din calculul luptei electorale.Principiul care generează o asemenea tactică ar fi: este mai bine să ai de partea ta și o grupare de opoziție aflată în proces de decădere, pe care o știi ca pe o poezie, decât pe cineva care abia acum s-a format și are capital politic în expansiune.
Efectele promisiunilor electorale facute de PCRM in „Anul Tineretului”


In contextul actual al Republicii Moldova s-a observat ca in ultimii doi ani puterea politica a incercat sa uziteze de aceste caracteristici ale tinerilor. Insa, puterea politica nu a stiut cum sa gestioneze in mod eficient si transparent politicile specifice si adiacente domeniului de tineret, chiar daca a dispus de portofolii si de practici calitative relevante specificului intern, dar si de disponibilitatea Uniunii Europene de a aprofunda cooperarea in acest domeniu de politici.Cu regret, trebuie mentionat faptul ca si comunitatea organizatiilor nonguvernamentale specializate in domeniul de tineret au fost comode cu o asemenea stare de fapt. Organizatiile studentesti s-au multumit doar cu masuri de fatada, iar cele de tineret s-au multumit cu faptul ca din cand in cand presedintele tarii si reprezentantii cabinetului de ministri le are in vedere si le cheama liderii respectivelor organizatii la pseudo-consultari. Continuare{acest comentariu a fost elaborat in exlusivitate pentru portalul www.europa.md}
Identificarea si pedepsirea tapilor ispasitori - modul ales de PCRM de a concilia societatea fracturata


In cazul situatiei post-electorale se observa ca prin declaratiile sale liderul PCRM, presedintele in exercitiu Vladimir Voronin, penalizeaza acele categorii de varsta, sociale si profesionale care constituie in mod predilect bazinele electorale ale principalelor partide de opozitie: mai ales tinerii cu studii superioare si profesorii.Discursul nu este deloc conciliant, asa cum ar trebui sa fie un discurs al unui sef de stat. Din contra, este un discurs sfidator si focalizat pe pedepsirea unor „tapi ispasitori” identificati printre categoriile de varsta si profesionale indezirabile partidului castigator. Imediat dupa escaladarea evenimentelor violente presedintele Republicii Moldova a enuntat „tapii ispasitori” ai presupusei „lovituri de stat”. In mare parte, discursurile incriminatorii au vizat partidele de opozitie, serviciile secrete straine, miscarile extremiste de dreapta, cadrele didactice, implicit rectorii institutiilor de invatamant superior si ai unitatilor de invatamant preuniversitar, dar si un rival economic in persoana unui om de afaceri. Continuare {acest comentariu a fost elaborat in exlusivitate pentru portalul www.europa.md}Sursa pozei: Romania Libera
Cateva motive generatoare ale „marii debarasari” in timpul evenimentelor post-electorale din RM


In acalmia ce s-a instaurat dupa 7 aprilie 2009, metaforic vorbind, evenimentele violente si devastatoare s-au prezentat a fi ca o „mare debarasare” de echipamente uzate, mobilier invechit, arhive, diverse utilitati degradate, dar mai ales de puterea politica care guverneaza de mai bine de 8 ani. Aflam zilele acestea detalii interesante despre actiuni de modernizare a anumitor parti ale edificiilor devastate preconizate pentru acest an sau pentru anii urmatori. Bunaoara, Vladimir Baldovici, ministrul constructiilor si dezvoltarii teritoriului, a recunoscut faptul ca oricum sala de sedinte a Parlamentului a fost inclusa intr-un plan de reabilitare inca dinaintea protestelor devastatoare. In acest context, actiunea „patriotica” de reabilitare a celor doua edificii devastate pare a fi un scenariu perfid pentru a repara cele doua edificii. continuare{acest comentariu a fost elaborat in exlusivitate pentru portalul www.europa.md}Foto: unimedia.info
Complexul TIM - forme si manifestari la tinerii din RM in lumina violentelor post-electorale


In cele ce urmeaza voi incerca sa construiesc un profil sintetic al tinerilor de azi, profil care dupa opinia mea ne va ajuta sa intelegem factorii si mediile declansatoare ale actiunilor de violenta si de devastare petrecute recent. Pentru aceasta voi apela la consideratiile profesorului Jean Petaux. Profesorul Jean Petaux este expert al Consiliului Europei in domeniul educatiei si dialogului intercultural si intergenerational si este autor al mai multor studii si analize privind politicile interculturale si ale schimbarii politice. Am avut prilejul sa audiez discursul sustinut de profesorul Jean Petaux in cadrul celui de-al III-lea Forum Intercultural „Promovarea Dialogului Intercultural intre Generatii”, organizat de catre Consiliul Europei in cadrul Programului in domeniul dialogului cultural si prevenirii conflictelor. Forumul s-a desfasurat in perioada 17-18 martie 2006 la Bucuresti si a intrunit reprezentanti ai tuturor guvernelor statelor membre ale Consiliului Europei. continuare aici{acest comentariu a fost elaborat in exlusivitate pentru portalul www.europa.md}Foto: unimedia.info/
Complexul TIM - forme si manifestari la tinerii din RM in lumina violentelor post-electorale


In cele ce urmeaza voi incerca sa construiesc un profil sintetic al tinerilor de azi, profil care dupa opinia mea ne va ajuta sa intelegem factorii si mediile declansatoare ale actiunilor de violenta si de devastare petrecute recent. Pentru aceasta voi apela la consideratiile profesorului Jean Petaux. Profesorul Jean Petaux este expert al Consiliului Europei in domeniul educatiei si dialogului intercultural si intergenerational si este autor al mai multor studii si analize privind politicile interculturale si ale schimbarii politice. Am avut prilejul sa audiez discursul sustinut de profesorul Jean Petaux in cadrul celui de-al III-lea Forum Intercultural „Promovarea Dialogului Intercultural intre Generatii”, organizat de catre Consiliul Europei in cadrul Programului in domeniul dialogului cultural si prevenirii conflictelor. Forumul s-a desfasurat in perioada 17-18 martie 2006 la Bucuresti si a intrunit reprezentanti ai tuturor guvernelor statelor membre ale Consiliului Europei. continuare aici{acest comentariu a fost elaborat in exlusivitate pentru portalul www.europa.md}Foto: unimedia.info/
Reflexii in vreme de acalmie: tinerii si schimbarea politica


Recentele evolutii politice si sociale din Republica Moldova evidentiaza profunzimea fracturii spatiului social si public intern. Din punct de vedere ideologic, sciziunea creeaza cel putin doua clivaje: unul generational – tanar contra varstnic; si unul doctrinar - ideologic: socialism hibridizat contra liberalism disociat. Aceste clivaje sunt completate cu un alt calup de clivaje evidentiate endemic dupa 1991, clivaje ce se refera la aspectele etno-culturale, la mediul de rezidenta, precum si la categoriile profesionale. Pe langa faptul ca asistam la un pregnant conflict intergenerational, conflict ce mocneste inca din perioada dezintegrarii URSS, in realitate avem de a face cu un deficit democratic. continuare {acest comentariu a fost elaborat in exlusivitate pentru portalul www.europa.md} Poza este preluată din setul de imagini de promovare vizuală a UE (seria 1999).
“Bosorogismul” si viitorul Republicii Moldova
Răspunsuri razlete la apelul lui Tudor Darie

Dupa euforia lui Tudor, rezultata de la participarea lui la o scoala de vara organizata de Autoritatea Nationala pentru Tineret din Romania si patronata de Adminsitratia Prezidentiala a Romaniei, acesta revine cu indemnul cititorilor blogului sau sa ia atitudine la chemarea „E timpul sa puneti voi tara la cale, nu o lasati pe mana unora ca noi!”. Indemnul a fost enuntat de presedintele Romaniei, Traian Băsescu, care a participat la respectivul eveniment. In acest sens, Tudor vine cu imboldul sa revolutionam clasa politica si sa eliminam “bosorogii” de la guvernare. Tinand cont de indemnul lui, vreau sa raspund cu citeva idei razlete. Precizez faptul ca in viitorul apropiat chiar va trebui sa scriu mult mai mult legat de aspectul conflictului inter-generational si sa explic de ce in cazul Republicii Moldova "bosorogismul" ramane a fi una dintre strategiile viabile si coerente asupra modului de infaptuire a politicilor si reformelor interne. In acest post, arunc doar citeva judecati de valoare cu scopul de a sustine dezbatrerea initiata de Tudor.In primul rand, vreau sa il rog pe Tudor sa explice mai clar ceea ce inseamna "bosorog", astfel ca sa stiu despre ce categorie sociala si tipologica vorbim. Una este sa fii “bosorog” pasiv si doar sa votezi din vreme in vreme, si cu totul alta este sa fii “bosorog” activ si plin de tinerete si noima profesionala. Sincer vorbind, termenul de “bosorog” mi se pare discriminator, insa respect regula jocului punctata de Tudor si raspund uzitand notiunea in cauza prin a o incadra in ghilimele.In al doilea rand, nu este clar pentru ce context statal a spus dl. Presedinte acest lucru. Daca indemnul ar fi pentru Romania, comentariile capata un anumit sens specific spectrului politic si administrativ ramanesc, pe care putini il inteleg si multi comenteaza. Daca referinta ar fi pentru cazul Republicii Moldova sau al Ucrainei atunci indemnul incalca grav protocolul statutar si ar reprezenta o imixtiune in afacerile interne ale unui alt stat. Inteleg ca presedintele stia la ce eveniment merge si in consecinta trebuia sa isi dea seama care ar trebui sa fie discursul si tonul enunturilor. Dupa care ne mai intrebam de ce apar frustari politice si administrative intre state.In al treilea rand, nu cred ca merita sa fie ascultat un presedinte de pe bulevardul Stefan cel Mare, ori un alt presedinte de prin cartierul Cotrocenilor, care citesc si enunta logici din rapoarte incoerente si neprofesionist redactate de proprii consilieri. Vorba aia: "populismul si vedetismul sunt in floare, iar profesionalismul si metodologismul sunt in lichidare". Din punct de vedere al strategiilor politice, tocmai tinerii (consilieri si manageri) sunt manipulabili si anume aceasta convine diverselor grupuri de interese si de presiune (a se vedea perspectiva “iron triangle”). Chiar daca unii dintre actualii consilieri ai presedintelui Basescu mi-au fost profesori sau colegi (civici sau epistemici), sunt de parere ca la aspectul de calitate profesionala, pregatirea acestora nicidecum nu poate consitui exemple de practici de calitate, care sa fie transferate catre restul componentelor din sfera guvernamentala, precum si celei non-profit sau celei pentru profit. A vorbi in limbaj sablonizat (de lemn sau in clisee) pot toti. In schimb, pentru a ajunge la cauzalitati si propune solutii viabile si pertinente, pot foarte putini. Aume acei care detin aceste arme epistemice migreaza, in cel mai bun caz in mediul privat intern.In al patrulea rand, as fi bucuros daca liderii de tineret din Republica Moldova pot invata ceva din experienta Romaniei in domeniul dezvoltarii politicilor de tineret si a modului de formare si profesionalizare a expertilor in domeniul politicilor de tineret. Mai cred ca, in cazul politicilor de tineret, componenta de formare a tinerilor lideri politici, Romania are ce sa invete de la Republica Moldova. Socant, nu?! :) In schimb, este antagonica situatia in domeniul politicilor educationale. In acest aspect chiar ca trebuie sa deschidem ochii la unele progrese ale Romaniei, dar sa ne concentram la invatarea lectiilor oferite de Marea Britanie.In al cincilea rand, intre un tinar si un "bosorog", personal as opta pentru un "bosorog". Noima schimbării nu consta in energia si rapiditatea juvenila, ci in experienta si rationalitatea cu care inovativitatea (sub toate formele ei) provoaca schimbarea. Tinerii au imaginatie, insa aceasta trebuie temperata si adaptata contextelor experentiale si metodologice, lucruri pe care ei nu le detin si care se invata cu timpul si prin exersare asidua. Mai mult, tinerii sunt mult mai avari la resursele publice si in cazul asta cum trebuie impacata modestia cu profesionalismul?Ce facem cu experienta “bosorogilor”? Cum sa “pui tara la cale”, cind marea majoritate din tinerii lideri politici habar nu au ce insemana tara si cum se guverneaza/manageriaza aceasta? Cum ii motivam pe tinerii lideri sa interiorizeze cultura ascultarii si invatarii din experienta “bosorogilor”? Putem oare asigura coerenta in managementul public atunci cand majoritatea liderilor si functionarilor publici sunt tineri si putin experimentati? Din fericire, Republica Moldova are citeva sperante eminente cu potential de renume continetal si mondial, care preiau asiduu din experienta expertilor de renume. Prefer sa nu dau nume acum. Si asta nu ca vrea un presedinte sau altul, ci ca acestea si-au creat o viziune profesionala si nu s-au “milogit” la politicienii de pe Bac sau de pe Dambovita, care sa le mai dea un imbold populist ca “stiti, noi va asteptam, dar voi nu vreti sa veniti”.In concluzioinarea gandurilor razlete, solutia este in gasirea unui echilibru inter-generational, fundamentat in primul rand pe criteriul profesionalizarii longitudinale si nu pe criteriul amatorimsului si vedetismului politic - specifica acestor vremuri de tranzitie.Apropo I, vineri, 15 august 2008, am audiat la Antena C emisiunea din intervalul 17.20 -18.00 in care se discuta despre biserica si tineret. Am ramas profund dezamagit de abordarea discriminatorie, sub toate aspectele, manifestata de invitatii din studio (doi preoti). Rau ca nu puteai interveni. Cred ca realizatorul emisiunii si-ar fi dat seama anterior inceperii emisiunii ca iesea cu scandal daca se intervenea in direct.Trebuie sa recunosc ca marti, 12 august 2008, tot in cadrul respectivei emisiuni am intervenit cu critici dure la adresa Ministerului Educatiei si Tineretului in privinta politicii admiterii in institutiile de invatamant superior. De data aceasta doamna Maria Golban a ripostat cu contr-argumente care sa apere deciziile incoerente ale puterii politice si administratiei centrale. In schimb, acestea nu fost deloc poertinente si bine chibzuite, ci doar copy-paste din discursul actualei puteri.Apropo II, dezbaterea privind Anul Tineretului continua si chiar a capatat o dimensiune profesionala si chiar sinoptica (fac aluzii la presedinta CNTM). Tin sa ii multumesc Veronicai Russu, de la Ziarul de Garda, pentru o investigatie destul de reusita asupa “pomenii electorale” -identificata prin Anul Tineretului. Promit ca voi mai scrie la acest capitol, si de ce nu, poate planific realizarea unui Indivitual Policy Paper legat de acest subiect – asta undeva prin decembrie.Poza este creaţia lui Merloz Paris din seria Life in Paris. Seria este accesibilă la ....
Frustrarea feministelor autohtone sau cum Vitalia Pavlicenco cade în capcana propriului discurs


Am citit pe blogul doamnei Vitalia Pavlicenco un post destul de acid la adresa apelului lansat de PLDM privind instituirea Consiliului pentru Dialog şi Cooperare. Este firesc şi perfect adecvat ca PNL să reacţioneze atât de critic la această iniţiativă. Însă, în postul doamnei Vitalia Pavlicenco am identificat un profund sentiment de frustrare de persoană politică. Frustrarea se referă la aspectele dimensiunii de gen şi mai ales la condiţia domniei sale ca lideră a unui pardit politic din Republica Moldova. Părerea mea este că politiciana Vitalia Pavlicenco a scos la iveală „arma politică” pentru lupta electorală ce s-a instaurat deja în spaţiul public intern. Ceea ce este regretabil în acest aspect este că discursul este difuz şi nu se focalizează pe anumite dimensiuni de politici relevante, ci mai degrabă ca o unealtă de „apărare” politică. De exemplu, damna Vitalia Pavlicenco preferă argumente de genul: „...barbaţii încă nu se pot depaşi să discute cu femei lideri”.Ca spectator al vieţii politice din Republica Moldova, dar şi ca adept al dimensiunii de gen în tot ceea ce însemnă politică, politici publice, viaţă publică, viaţa privată ş.a. , nu pot accepta asemenea argumente. Acest tip de argumente demonstrează puerilitatea discursului politic şi, de fapt, creează complexe care pot dăuna însăşi dimensiunii de gen. Datoria doamnei Pavlicenco, în cazul în care şi-a asumat acest subiect de „luptă electorală”, este să propună alternative de tactici. Am înţeles totuşi că PNL-ul a devansat iniţiativa PLDM-ului. În acest caz, alternativa propusă trebuie consolidată şi nicidecum uitată. Ori, "plânsul" că în politica internă domină patriarhatul, nu explică nimic şi nici nu ajută la depăşirea situaţiei privind ocolirea PNL în instituirea CDC.Utilizarea aspectelor de gen în explicarea de ce PNL a fost ocolit nu reprezintă un punct forte al discursului feminist. Din contra, acest aspect dăunează imaginii politice a unei femei care este implicată de mult timp în viaţa politică internă. O consideram a fi mai cutezătoare, mai demnă şi mult mai atentă la asemenea tactici. Feminismul în politică nu se construieşte pe tactici plângăcioase, ci pe tactici de politici alternative şi competitive. Însă, până la acest moment nu am văzut nici o iniţiativă legislativă privind dimensiunea de gen pe piaţa muncii, dimensiunea de gen in educaţie, dimensiunea de gen în aspectul pensionarii, dimensiunea de gen a reconcilierii de muncă, familie şi viaţa privată.În 2005, prin tactica fermoarului, PPCD şi-a permis să facă cea mai dăunătoare manevră asupra dimensiunii de gen în viaţa politică internă, tocmai prin mutarea unor candidate de pe primele locuri din lista de candidaţi pe ultimele locuri chiar în ajunul scrutinului. Imaginea lăsată de această manevră a fost că femeile pot fi manipulate şi utilizate în lupte electorale, fără ca acestea să riposteze în mod adecvat. Mai mult, unor politiciene din PPCD le-a convinit situaţia şi au fost indiferente de dimensiunea de gen. Am înţeles că metoda va fi utilizată şi pentru viitoarele alegeri parlamentare. Mă întreb dacă nu cumva femeilor din PPCD chiar le convine această manevră politică şi dacă într-adevăr îşi asumă rolul de „momeală” de voturi. Conservatorismul şi loialismul promovat de însăşi femeile din viaţa politică şi publică demonstrează faptul că dimensiunea de gen din Republica Moldova este una „de vitrină”. De multe ori, însăşi femeile politiciene devin ostile politicilor având ca teme egalitatea de gen. Ori, acest lucru devine dăunător pentru atât pentru consolidarea democratică a statului, cât şi pentru satisfacerea intereselor cetăţenelor, adică a femeilor. Devine evident faptul că patriarhatul va domina în spaţiul politic intern atât timp cât feministele autohtone vor fi frustrate de propria lor soartă în viaţa politică.În viaţa politică parteneriatul egal înseamnă şi o competiţie egală. În acest caz, doamna Pavlicenco trebuie să acţioneze demn, cu încumetare şi fără ca dimensiunea de gen să fie utilizată doar în cazul situaţiilor de eşec sau de conflict. Dacă PNL a fost evitat sau ignorat, atunci acest actor politic să nu dispere. Acesta trebuie să se concentreze pe elaborarea şi sugerarea de propuneri alternative şi competitive, fundamentate pe o logică a cooperării extinse. În final, aş dori să o întreb pe doamna Pavlicenco dacă în partidul pe care îl conduce dimensiunea de gen este asumată sau împărtăşită cu responsabilitate de către fiecare membru sau este utilizată numai de doamna Vitalia Pavlicenco ca temă de campanie electorală? Sursa pozei: http://www.protv.md/
Este oare Universitatea de Stat din Moldova cea mai prestigioasa universitate din Republica Moldova?


Am citit astăzi o ştire care m-a alarmat nespus de mult. Într-o festivitate de înmânare a diplomelor de licenţă prim-ministra, Zinaida Grecianîi, şi-a permis să nuanţeze ca Universitatea de Stat din Moldova este cea mai prestigioasă universitate din Republica Moldova. Din punctul meu de vedere, afirmaţia este tendenţioasă şi lipsită de justificări adecvate. Consider că un ministru de resort sau un oficial guvernamental nu are legitimitatea să facă asemenea declaraţii, mai ales o şefă de guvern. Considerentul meu se fundamentează pe cea mai simplă logică specifică managementului educaţiei terţiare. Domeniul trebuie să se afle într-o guvernare proprie şi nu la cheremul autorităţilor de stat. Doamna Greceanîi a aplicat pasul mic dintr-o strategie mai complexa. Strategia se refera la instituirea un ei mega-universităţi de stat, care să aibă rolul de a monopoliza domeniul educaţiei terţiare. De ce oare doamna Greceanîi nu a specificat că cea mai prestigioasă instituţie internă de învăţământ superior este Universitatea Tehnică din Moldova? Ori, de ce nu Universitatea Liberă şi Internaţională din Republica Moldova? Atâta timp cât în Republica Moldova nu este aplicat un instrument de clasificare şi poziţionare a universităţilor, nici un oficial nu poate face declaraţii în această direcţie. Desigur, în trecutul recent au fost asemenea tendinţe de a institui un mecanism de clasificare a universităţilor, însă discuţiile au sucombat odată cu „ascunderea” pachetului de legi din domeniul educaţional prin teancurile de legi din birourile parlamentarilor.Preşeditele Voronin ne-a tot ameninţat că vine cu un proiect de lege din domeniul educaţional. Ori, ceea ce face acum „doamna de fier” este să trădeze conţinutul unui asemenea proiect de lege. De fapt, doamna Greceanâi pregăteşte terenul pentru piedestalul dominaţiei monopoliste a unei universităţi care va avea rolul să îndeplinească voinţa plenipotenţiară a preşedintelui şi guvernului Republicii Moldova. Guvernul îşi permite în continuare să fenteze zi de zi instituţiile de învăţământ superior, atât din punctul de vedere al autonomiei instituţionale, cât şi din punct de vedere al alocării resurselor.Tendinţa de a face ca Universitatea de Stat din Moldova să primeze în faţa altor universităţi se poate identifica încă din iulie-august 2007. Debarcarea rectorului Rusnac a constituit o lovitură remarcabilă educaţiei terţiare din Republica Moldova, dar şi autonomiei universitare. Mai mult decât atât, până în primăvara anului trecut autorităţile guvernamentale au avut tema să rezolve situaţia universităţilor regionale: Bălţi, Cahul, Comrat, Taraclia. În unele cazuri nu a fost nevoie de un efort considerabil. În altele, însă schimbările au fost dramatice pentru tot ceea ce reprezintă strategie şi viziune regională în domeniul învăţământului superior. Puţini şi-au pus întrebări vis-a-vis de aceste procese. Pentru foarte putini a contat daca la Universitatea din Cahul rector mai este profesorul Şişcanu, sau este un cu totul alt tânăr cadru didactic loial puterii politice. Acum este rândul celorlalte universităţi, mai ales acelor private. Avantajul Guvernului Republicii Moldova este că mediul universitar din Republica Moldova este încă unul foarte tolerant şi răbdător. Ori, acest lucru reprezintă un atac direct la democraţia fragilă iternă, dar şi la potenţialul de relaţionare sustenabilă cu structurile europene. În final, nu consider că USM este cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior din Republica Moldova, ci fiecare universitate este prestigioasă prin felul său şi prin serviciile şi programele pe care le oferă. Foto preluată de pe http://www.gov.md/
Similarităţi şi metehne ale domeniului de tineret din Republica Moldova şi România


După o perioadă în care domeniul de tineret din Republica Moldova putea să ofere exemple de practici de calitate altor state din spaţiul central şi est european, iată-că a venit timpul în care ea trebuie să recupereze din handicapurile înregistrate. Desigur, situaţia anterioară nu presupunea eliminarea schimbului, ajustării, extrapolării şi imitării de practici, dar oferea un context în care şi domeniul de tineret din Republica Moldova se putea considera a fi „pe culmele succesului”. Actualele handicapuri se datorează inconsecvenţei guvernamentale şi intenţiei acesteia de a centraliza tot ceea ce s-a putut crea în perioada anilor 1996 – 2004. A mai dispărut ceva foarte esenţial: motivaţia şi perseverenţa de implicare civică a tinerilor. Ultima meteahnă este „electoralizarea” domeniului de tineret şi dispersarea acestuia pe nuclee rivale. Anul Tineretului aduce nemulţumiri justificate pentru unii şi resentimente, la fel de justificate, pentru alţii.Aflîndu-mă de mai bine de 8 ani în România am avut ocazia să analizez şi să cercetez din plin domeniul de tineret şi să constat că suntem în anumite aspecte identici: practici, reţele tematice, proiecte similare, metehne structurale şi capabiliste. Aceste sinonimii se datorează cooperării intensificate între organizaţiile de tineret din ambele state. Însă, spre deosebire de Republica Moldova, România a accelerat considerabil pe dezvoltarea unui sistem instituţional şi programator diversificat. Mai mult decât atât, rivalităţile politice au prilejuit dezvoltarea unor programe şi acţiuni competitive cu rol de sporire a coeziunii şi echităţii sociale sau de formare nonformală. Astfel sistemul instituţional şi de practici din domeniul de tineret a cunoscut o dezvoltare mai accelerată, iar intervenţia guvernamentală s-a focalizat pe sprijinirea iniţiativelor de tineret şi nu pe centralizarea acestora. Este drept că nu a reuşit atât de bine pe plan extern, ca şi Republica Moldova – totuşi, ce folos (?!) că acum nu mai avem cu ce să ne mai „lăudăm”. Iată-că România ajunge cu paşi rapizi din urmă: prima lovitură este alegerea în funcţia de preşedinte al European Students’ Union (ceea ce eu numesc a fi organizaţia de piaţă a studenţilor din statele membre UE şi cele participante la Procesul Bologna) a reprezentantului României. Ori, politica educaţională influenţează considerabil domeniul de tineret şi sper că pentru România următorul pas va fi prezenţa din ce în ce mai sporită în grupurile tematice de lucru la nivel european. Bunăoară, la 29 mai 2008 la Bucureşti se va desfăşura Forumul de Politici Publice de Tineret (eveniment la care voi participa şi de la care voi avea ce să scriu într-un comentariu analitic). Ceea ce trebuie să (re)înveţe sectorul asociativ de tineret din Republica Moldova din experienţa românească este să-şi asume responsabilitatea de negociere directă cu autorităţile guvernamentale fără să se lase intimidate şi supuse voinţei electorale a puterii politice. Fără îndoială, domeniul de tineret din România are propriile sale metehne. Una dintre acestea este nedefinitivarea unui cadru legislativ coerent din domeniul de tineret. Mai avem de învăţat din experienţa românească că implicarea în campanii electorale sterile şi neacoperite financiar costă stabilitatea şi încrederea tinerilor în viaţa asociativă, civică şi politică. În acest sens, rolul statului este să lase liber dezvoltarea unei platforme instituţionale adecvate necesităţilor şi aspiraţiilor tinerilor cetăţeni şi să garanteze accesibilitatea la diverselor servicii transversale (educaţie, protecţie socială, sănătate, flexecuritate în procesul de angajare ş.a.). În concluizie, este necesară intensficarea cooperării transfrontaliere în domensiul politicii de tineret, prin utilizarea instrumentelor comunitare la care are acces România, dar şi Republica Moldova.
Dilema cooperării: a coopera sau nu cu un nou guvern care va aplica aceleaşi tactici specifice trecutului recent?
Partea a II-aDezbaterea lansată săptămâna trecută de Alexandru Culiuc continuă. După o săptămână de comentarii, sugestii, propuneri, critici, ezitări s-au conturat câteva impresii ce ţin de definitivarea unei comunităţi virtuale de politici publice. Poate la acest moment este unul dintre cele mai reuşite aspecte privind dezvoltarea unor comportamente de cooperare şi schimb de impresii, consideraţii, critici etc. Sunt de părere că valorificarea unui asemenea fenomen va facilita dezvoltarea durabila a Republicii Moldova.În postarea de azi continui reflexia incoerenta asupra dilemei de cooperare cu viitorul guvern. Unele din ideile "aruncate" vor prilejui postări ulterioare. Altele constituie repere pentru o acţiune individuală. Abordarea de jos în sus: soluţia viabilă pentru Republica Moldova Faţă de cele enunţate în postarea anterioară consider ca Republica Moldova mai are o problemă pregnantă – lipsesc cu desăvârşire elitele locale – cele subsidiare organizării administrative şi sociale. Aici am in vedere întreg spectrul elitist (economic, cultural, politic, cognitiv, vizionar ş.a.) Ori, aici nu ai nevoie de persoane cu doctorate şi şcoli de gândire, ci de comunicare, acţiune şi cooperare locală. Dacă procesul nu va porni de jos în sus, atunci vor apărea şi dezvolta alte crize de ordin social, politic şi economic: demotivare, anxiozitate, individualizare exacerbată, neîncrederea în celălalt, lipsă de viziuni şi dispariţia valorilor tradiţional-comunitare. Complementar, mai consider că politicile de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova trebuie să se desfăşoare pe principiul de la mic la mare şi nu invers. (De exemplu Tarlev a dat ideea sporirii natalităţii prin zicala „un copil pentru mamă, al doilea pentru tată şi al treilea pentru patrie” – ori în subsidiarul problemei nu patria este motivul natalităţii, ci stabilitatea şi securitatea economică şi socială a celui care decide să procreeze un copil. Apropo, unde-s concediile paternale? Să vedem cum se vor descurca cele 6 femei din viitorul guvern, unele dintre ele fiind tehnocrate, cu o asemenea provocare specifică reconcilierii vieţii private cu activitatea profesională). Pornind de aici, am o mulţime de întrebări retorice. Una dintre care se referă la aspectul cine trebuie să construiască grădiniţe, şcoli, centre extracurriculare, centre de informare şi consiliere profesională etc.? Dacă este vorba despre stat, atunci refuz cu desăvârşire să plătesc impozitul global. Dacă comunitatea, atunci o voi face cu mare drag şi chiar voi cotiza cu donaţii directe. Altfel, vânzarea de gogoşi electorale cu tot felul de promisiuni şi pachete de gen „anul tineretului”, sau „anul limbii ruse” sunt transformate într-o cacealma de politici publice perimate şi inutile spaţiului public autohton. Apropo, unde-s acţiunile de tineret? Au trecut deja trei luni de la începerea anului calendaristic, insă Guvernul şi agenţiile specializate tac mîlc. Desigur, unii cred în „gogoşi electorale” sperând că le va cădea şi lor un leu de pomană din alocările bugetului de stat, alţii s-au resemnat şi consideră „lasă că merge şi aşa”. Aplicarea şi valorificarea abordării de jos în sus presupune o devoluţie sistemică şi arhitecturală profundă. Cu regret, Republica Moldova a cunoscut un asemenea proces în 1997 – 1998, în cazul UTA Gagauz - Yeri. Simplu spus, eşec din toate punctele de vedere! Eşalonări programatorii pentru pseudo-integrarea europeană De ce nu aş da acum recomandări sau sugestii de politici. Din câte am expus mai sus optica mea este total diferită de principiul „democraţiei eşalonate”. După mine democraţia nu o poţi eşaloma. Ori o ai, ori nu o ai. Ori este democraţie, ori este autoritarism. Oricum, este cert că vom avea un prim-ministru care va aplica prevederile noului program politic al PCRM. În postarea din săptămâna trecută, am subliniat faptul că nu poţi combina precepte neo-liberale cu cele socialiste. Desigur, ambele fiind specifice vestului european, au în vedere principiul alternanţei la guvernare şi epuizarea temelor fundamentale de dispută – ajungerea la o limită satisficientă de politici. In contextul vest european disputele se axează mai degrabă pe aspecte structurale şi nu pe cele de arhitectura instituţională. În cazul PCRM se doreşte o ardere a etapelor, chiar dacă acestea sunt eşalonate. Aceasta va favoriza crearea unei stări confuze de talmeş-balmeş, iar nimeni din actuala componentă politică şi guvernamentală nu va putea pune în aplicare un asemenea document – nici chiar autorul (iniţiatorul textului) în persoană. Aşa cum am spus, cred ca nici Voronin nu a înţeles cât de păguboasă poate deveni această schimbare de macaz politic. Totodată consider că PCRM a devenit foarte vulnerabil – mai ales în ceea ce priveşte racordarea cu preceptele socialismului vest-european. În această fază temporală a guvernării PCRM frazele, luate cu „copy-paste”, se aplică în realitate. Iar, aplicarea presupune existenţa unui context capitalist, aceleaşi concepte şi puţine devieri doctrinare, care ţin de substanţă/pertinenţă şi nu de subiectivitate. Însă, în cazul Republicii Moldova, va prima subiectivitatea şi nu substanţa. Fără schimbarea contextului de politici, va fi evidenţiat antagonismul între sistemele de referinţă, dar şi starea de imposibilitate de imitare a unor reglementări şi practici specifice spaţiului comunitar.Cu toate acestea cred că este o şansă imensă pentru anumite grupuri, facţiuni şi partide politice de aşi fundamenta strategiile electorale - poate unică pentru actuala etapă a Republicii Moldova, În sfârşit.... Guvernul are de finalizat un PUERM, de implementat o Strategie Naţională de Dezvoltare. Mai are de implementat încă o mulţime de documente strategice şi programatorii, unele dintre care sunt întârziate (eşalonate) considerabil. În acest context, consider că utilitatea mea va fi mai degrabă post-stabilire a cadrului nominal şi programator decât acum - când ei, cei care decid, sunt concentraţi în „buncărul” lor politic de a bate un cuie un program guvernamental antagonic apropierii de UE.
Tinerii nu produc, ci consuma
introIn decursul ultimilor luni mi-am exprimat opinia de mai multe ori asupra aspectului ce tine declararea anului 2008 ca An al Tineretului. Desigur, argumentele vizibile s-au axat pe dimensiunea electorala. Iar, cele ascunse, au tintit modul in care autoritatile guvernamentale (nu se refera numaidecat la cazul MET, care este in acest caz doar executat si nu decident), au conceput o asemenea brambureala de pomana electorala. Este cert ca bani pe capitolul tineret nu sunt si nici nu vor fi. Alocarile bugetare sunt in continuare austere, chiar daca s-au adaugat citeva zecimi din ponderea bugetului inglobat (si asta datorita faptului ca unul dintre tinerii ministeriabili a tras cit de mult posibil de sfoara decizionala). Plauzibilitatea logicii guvernamentale „Tinerii nu produc, ci consuma” – asta veti auzi de la cei care elaboreaza si decid bugetele anuale si perspectivele multianuale. Logica bugetara este construita dupa consideretul redistribuirii. Prin urmare, cine produce - acela primeste. Ori, sa fim sinceri, tinerii de azi nici nu au chef de a invata, nici nu au chef de a munci. Acestia doar consuma si chiar se complac in starea in care sunt (nu ma refer la cei care sunt social activi, care de altfel constituie exceptia si nu normalitatea). Asa ca logica guvernamentala este destul de plauzibila pentru situatia actuala a Republicii Moldova: circ si paine. Modern spus, multa - multa distractie si din cind in cind cite niste burse majorate sau niste actiuni finantate.Insa, daca privim mai atent asupra celor intimplate vom constata ca actualmente Guvernul acorda ceea ce a redirectionat timp de 5 ani. Priviti in urma la aspectul admiterii in institutiile de invatamint superior, priviti la reducerea cheltuielilor pe programe de tineret, la aspectul mobilitatii tinerilor (mai ales in scop de studii) – transport redus interurban sau chiar si libertatea de a emigra in scop de studii, ori la suprareglementarea organizatiilor nationale si locale de tineret. Veti observa lucruri triste si total contradictorii cu declaratiile actuale ale presedintelui Voronin sau ale primului ministru Tarlev. Daca cinci ani in urma politica de tineret din Republica Moldova era considerata a fi una din cele mai eficace si bine tintite din intreg spatiul european, atunci, in prezent, am ajuns sa cersim expertiza de la macedonieni si greci, care de altfel, pe acele timpuri, invatau de la noi. Si acum, si atunci, aceeasi decidenti au guvernat tara. De aceea, nu consider ca se va face ceva coerent si coeziv in acest an calendaristic. Este vorba doar despre o reparatie a actului de guvernare intr-o formula declarativa si festiva. Extrapoland, este vorba despre ceea ce numesc specialistii psihoterapeuti a fi sindromul Stockholm. Iata de ce consider a in capacana a cazut chiar si CNTM-ul de la care se astepata de mult timp ceva concret si nu bilbieli hazardate. Si partidele politice o dau in laturiDin cite se poate observa spatiul public al comunitatii civile de tineret este dispersat. Si tocmai asta convine autoritatilor: deoarece niciuna dintre parti nu are capacitatea sa progreseze si sa propuna alternative viabile. Astfel, anul se va consuma cu citeva evenimente de show si citeva adunaturi de tipul stagiilor de deformare si regimentare electorala. Himera se aplica si grupurilor de tineret din partidele politice, care de altfel nici nu au reusit sa-si identifice scopurile si rolurile epistemice in propriile partide. In continuare acestea sunt utilizate in calitate de carne de tun, mai ales in perioadele electorale, iar activistii tineri de partid se multumesc din cind in cind cu niste promisiuni de joburi sau functii in structurile guvernamentale de nivel national sau local. Nu este vorba ca sunt organisme pasive, ci prin natura lor autohtona sunt organisme manipulative. Care-i solutia si ce trebuie de facut? Politica de tineret trebuie vazuta printr-o prisma transversala, ceea ce ar schimba radical optica de redistribuire financiara. Ori, aceasta ar insemna ca dimensiunea de tineret, la fel ca si dimensiunea de gen sau de discriminare, trebuie sa patrunda in subsidiarul politicilor sectoriale. Acest lucru este posibil de atins in timp de doi trei ani cu conditia ca unii dintre leaderii de tineret sa se specializeze in diverse domenii sectoriale: economie, fiscalitate, transport, educatie, sanatate, relatiile internationale si integrare europeana, aparare si securitate sociala, energie, mediu ș.a. Specializarea ar insemna studierea asidua a modului in care functioneaza aceste sisteme sectoriale: cine decide si cine executa, disponibilitatea sistemica de a integra dimensiunea de tineret, care ar fi elementele cheie relevante pentru respectivul sector etc. De fapt, acesti insideri ar avea rolul sa dinamizeze situatia in interiorul sectorial. Desigur, efortul este voluntarist si chiar epuizant. Dar, numai asa se poate scapa de intenia de „fraiereala” de catre decidentii sistemici. Urmatorul pas ar consta in crearea unor retele tematice in care sa se dezbata si sa se faca schimb de informatii intra si extra sectoriale. Astfel, se va putea sti ce se intimpla in fiecare sector si ce trebuie de facut. Abia al treilea pas ar consta in elaborarea unei strategii alternative cross-sectoriale pentru definitivarea unei politici viabile de tineret. Cine-i dispus sa se implice?Pentru respectarea acestor pasi este nevoie de citiva tineri responsabili, proactivi, motivati si care sa aiba dorinta de propensiune epistemica. Daca se pune problema financiara, atunci pentru asa ceva bani sunt (nu guvernamentali, ci europeni). Este cert ca pina nu se va forma o masa critica de tineri experti, care sa cerceteze si sa analizeze politica de tineret prin prisma intercalarii cu alte politici, tinerii din Moldova vor fi momiti cu diverse promisiuni electorale si administrative (este vorba de orisicare partid: fie PCRM, fie PPCD, fie PD, fie PL, fie PLD etc.) ConcluziiIn final trebuie sa subliniez faptul ca actuala dezbatere este una extrem de utila si chiar trebuie valorificata prin pozitii clare. Mai intai de toate dezbaterea ni se adreseaza noua, celor tineri si care tin la viitorul Republcii Moldova. In al doilea rind, dezbaterea nu se adreseaza guvernantilor, care administreaza preferintele celor care produc si remit bugetului de stat. In al treilea rind, daca noi nu stim ce vrem, atunci cu atit mai bine pentru guvernanti, pentru remitenti si alti beneficiari bugetari.
Despre vacanţă, despre spaţiul virtual Pruto-Nistrean şi despre participare civică


În sfârşit am ieşit în vacanţă, aşa cum am numit-o a fi vacanţă creativă: mult de citit, mult de scris, mult de comentat şi de recomandat (exceptând câteva eforturi fizice de mutat mobilă prin casă şi de mers pe la marketuri). Acum, în prag de sărbători, este timp berechet şi nimeni nu are să te bată la cap cu orare, transport public şi cu ambuteiajele sale, deplasări prin ţară, luări de poziţii pe la diversele posturi de radio şi TV. Este pur şi simplu vacanţă. Eu îi spun creativa deoarece nu stai în zăpadă şi cutreieri munţi sau prin beciuri sorbind din licoarea lui Bacchus (eu sunt cu berea brună), ci în faţa a mormane de hârtii, cărţi şi fişiere electronice astfel ca să produci ceva autentic şi relevant zilelor şi problemelor noastre.Zilele trecute m-am apucat sa fac un tur al blogurilor din şi despre Republica Moldova ca să mai vad ce mai scriu bloggerii noştri de pretutindeni, la ce mai cugetează, care sunt perspectivele europene şi ce năzbâtii s-au mai făcut prin spaţiul public Pruto-Nistrean. Multe bloguri cunoscute, aduse la zi cu tematici şi subiecte actuale, altele uitate (ca şi al meu de-altfel). Dar, surpriza, am identificat câteva bloguri noi, care m-au captat prin temele abordate şi prin modul în care autorii gândesc. Unul dintre acestea este blogul lui Petru Apostol. Are decât două postări, una dintre care chiar m-a intrigat - în sens pozitiv. Am şi lăsat un comentariu, ceea ce înseamnă ca am apreciat efortul acestui nou blogger.Tot zilele trecute, căsuţa poştală mi-a fost invadată de un mesaj care conţinea comunicatul de presă al CNTM privind solicitarea unor organizaţii umbrelă de tineret pentru a declara anul 2008 drept an al tineretului. În privinţa acestui subiect, dar mai ales în ceea ce priveşte activitatea CNTM din ultimul an am o opinie separată şi poate că voi ieşi cu un punct de vedere individual.Mai jos vreau să răspund la provocarea lansată de colegul nostru de breaslă, adică de breasla blogging-ului, şi anume la întrebarea: „Ce trebuie de făcut ca tinerii să participe la alegeri şi să se intereseze de politică ?”. Nu voi reda postarea colegului nostru. Explicaţie: merită de citit direct de la sursa, adică de pe blogul său. Dar, în cele de mai jos voi reda comentariul meu postat la secţiunea de comentarii din respectivul blog. Am şi un motiv pentru asta: cred că este un bun prilej de a răspunde la provocările actuale şi de a menţine subiectul pe agenda publică.„Stii Petre, ma lovesc cu asemnea dileme aproape in fiecare zi. Fiind lacatedra, uneori si pe la TV si Radio, trebuie sa pledez pentru ceea ce afirmi tuin aceasta postare. Dar fiind si un critic constructivist incerc sa dauraspunsuri cit mai variate astfel ca se se ajunga la cauzalitati. Specificitateanoastra, adica a celor din spatiul Pruto-Nistrean, este valabila si pentru altestate post socialiste. Am intilnit aceeasi dilema si in Romania, in Ungaria, inPolonia si in Slovacia. In acest scurt comentriu incerc sa iti dau un exemplu deabordare explicativa (sunt multiple raspunsuri din diverse puncete de vedere:social, economic, conflictual-generational, religios ș.a.).Aspectul de la carepornesc eu in aceasta dilema generationala este daca cumva oferta politica sielectorala de interes tinerilor se regaseste cu adevarat pe agenda respectivuluipartid politic. Undeva tin sa cred ca tinerii sunt cei mai manipulabilielectori, tocmai datorita faptului ca nu poseda experienta politica necesaraunei alegeri potrivite. Totusi, rationalitatea tinerilor se manifesta prinapatia lor, ei simt ca sunt manipulati si se retrag din spatiul politic - optindpentru alte preocupari generationale. Ma mira faptul ca unele partide si gruparipolitice, fiind constiente de acest considerent, continua sa ii utilizeze ca peniste papusi, momindu-i cu participarea directa la viata politica. Deja avem unexemplu elocvent pe care nu as dori sa il exemplific. Dar, trecind peste acestaspect, vom constata ca unii dintre activistii din societatea civila, tinerifiind, deja utilizeaza in viata politica propria experienta civica simanageriala. Anume de acolo poate veni acel spirit de a da raspunsuri laprovocarile generationale prin pachete de politici si prin sporirea gradului departicipare la viata publica si politica. In aceasta privinta nu suntem deloc pedrumul gresit, numai ca avem nevoie de ceva timp astfel ca o asemenea tendintase se solidifice si sa devina cu adevarat vizibila. Participarea si democratiase invata prin exersare si nu prin transpunere si imitare. Oricum, felicitaripentru o asemenea abordare si astept noi aparitii pe aceasta tema in spatiulvirtual.”Poza este creaţia lui Merloz Paris din seria Life in Paris. Seria este accesibilă la ....
Avem oare nevoie de un război pentru a reforma sistemul educaţional?


Ieri am asistat la lansarea cărţii „Instituţii de Învăţământ” scrisă de William K. Kummings şi publicată în versiunea tradusă în limba română la editura Comunicare.ro. Trebuie să recunosc că am avut acces la carte ceva mai devreme lansării sale şi am rămas surprins de modul în care autorul reuşeşte să realizeze o analiză comprehensivă a sistemelor educaţionale din Germania, Franţa, Anglia, SUA, Japonia şi Rusia. Lucrarea merită de citit cel puţin pentru faptul că oferă multiple răspunsuri privind paradoxul renaşterii unor sisteme educaţionale în condiţii economice de restrişte.Ca şi la orice lansare s-a vorbit despre carte şi despre contribuţia adăugată a autorului în cadrul domeniului studiat. Totuşi, lansarea a fost remarcabilă printr-un detaliu, care a devenit şi fundalul prezentării lucrării. Provocarea a fost lansată chiar la deschiderea evenimentului şi este vorba de considerentul precum că dacă vrem ca sistemul autohton de învăţământ să se reformeze astfel ca acesta să devină competitiv pe arena globală şi europeană, atunci este nevoie de un război. Pesemne că în acest sens războiul este impropriu spus: este vorba despre un impuls remarcabil prin care sistemul educaţional poate fi reformat în vederea înscrierii acestuia în contextul competitivităţii europene şi globale.În cazul cărţii lui Kummings, războiul este unul dintre motivele dezvoltării accentuate a învăţământului din Japonia, Rusia (URSS) şi Germania în perioada postbelică. Totuşi, cel mai spectaculos salt l-a înregistrat Japonia. Aceasta şi-a reformat instituţiile de învăţământ astfel încât la scurt timp după dezastrul războiului şi-a putut reveni şi chiar a avut posibilitatea să devină una dintre ţările fruntaşe la nivel mondial. Complementar, celor enunţate de autor, spaţiul european cunoaşte cazul enigmatic al Irlandei, stat numit metaforic şi „green tiger”.În contextul spaţiului autohton (România şi Republica Moldova) este de remarcat faptul că sistemul de învăţământ reprezintă o continuitate a sistemului sovietic. Desigur, acest considerent este observabil mai ales în cazul Republicii Moldova. Dacă este să privim în profunzime, vom observa că Federaţia Rusă a renunţat la valenţele trecutului socialist şi îşi reformează sistemul educaţional conform unor deziderate specifice economiei de piaţă – adaptate la necesităţile ideologice interne. Pe de altă parte, România a devenit parte componentă a UE, iar sistemul educaţional încă nu răspunde necesităţilor economice şi sociale adecvate benchmark-urilor stabilite prin Agenda Lisabona sau prin alte documente şi acte programatorii de nivel comunitar.În ceea ce priveşte Republica Moldova, observarea pertinentă este de tipul căutării trecutului pierdut. Prin alte cuvinte, nu este un progres, ci un regres. Procesul Bologna a devenit subiect de campanie electorală şi nu unul de reformă profundă a sistemului educaţional. Mai departe de declaraţii de intenţii şi câteva acţiuni de imagine publică reforma a stagnat, iar contrareforma s-a accelerat.De aceea, metafora revoluţionării sistemului educaţional prin război mi s-a părut a fi adecvată situaţiei Republicii Moldova. Este cert faptul că nu am în vedere războiul interstatal (Doamne fereşte de aşa ceva!), dar consider că trebuie să fie un război de viziune socială şi economică privind viitorul educaţional a Republicii Moldova. Un asemenea război trebuie purtat între comunitatea politicienilor puterii politice şi comunitatea de politici publice din domeniul educaţional. Este vorba de un război care să relanseze dezbaterea publică privind reformarea sistemului educaţional şi reabilitarea instituţiilor educaţionale în contextul de relaţionare activă cu UE în domeniul educaţional şi de cercetare. În concluzie, războiul vizionar abia începe!P.S. Dacă este să mă refer la contribuţia personală, atunci pot spune că aceasta se înscrie în contribuţia remarcabilă a comunităţii independente de politici publice, oponente actualei puteri politice. În acest sens, la sfârşitul săptămânii, pe 30 noiembrie 2007, voi lansa la Chişinău documentul analitic „Politica educaţională la doi ani de implementare a PAUERM: un nou impuls pentru perioada 2008 - 2011”. Detalii despre eveniment pot fi vizualizate accesând site-ul Centrului Analitic Independent EXPERT-GRUP.Poza este creaţia lui Merloz Paris din seria Life in Paris. Seria este accesibilă la ....
Avem oare nevoie de un război pentru a reforma sistemul educaţional?


Ieri am asistat la lansarea cărţii „Instituţii de Învăţământ” scrisă de William K. Kummings şi publicată în versiunea tradusă în limba română la editura Comunicare.ro. Trebuie să recunosc că am avut acces la carte ceva mai devreme lansării sale şi am rămas surprins de modul în care autorul reuşeşte să realizeze o analiză comprehensivă a sistemelor educaţionale din Germania, Franţa, Anglia, SUA, Japonia şi Rusia. Lucrarea merită de citit cel puţin pentru faptul că oferă multiple răspunsuri privind paradoxul renaşterii unor sisteme educaţionale în condiţii economice de restrişte.Ca şi la orice lansare s-a vorbit despre carte şi despre contribuţia adăugată a autorului în cadrul domeniului studiat. Totuşi, lansarea a fost remarcabilă printr-un detaliu, care a devenit şi fundalul prezentării lucrării. Provocarea a fost lansată chiar la deschiderea evenimentului şi este vorba de considerentul precum că dacă vrem ca sistemul autohton de învăţământ să se reformeze astfel ca acesta să devină competitiv pe arena globală şi europeană, atunci este nevoie de un război. Pesemne că în acest sens războiul este impropriu spus: este vorba despre un impuls remarcabil prin care sistemul educaţional poate fi reformat în vederea înscrierii acestuia în contextul competitivităţii europene şi globale.În cazul cărţii lui Kummings, războiul este unul dintre motivele dezvoltării accentuate a învăţământului din Japonia, Rusia (URSS) şi Germania în perioada postbelică. Totuşi, cel mai spectaculos salt l-a înregistrat Japonia. Aceasta şi-a reformat instituţiile de învăţământ astfel încât la scurt timp după dezastrul războiului şi-a putut reveni şi chiar a avut posibilitatea să devină una dintre ţările fruntaşe la nivel mondial. Complementar, celor enunţate de autor, spaţiul european cunoaşte cazul enigmatic al Irlandei, stat numit metaforic şi „green tiger”.În contextul spaţiului autohton (România şi Republica Moldova) este de remarcat faptul că sistemul de învăţământ reprezintă o continuitate a sistemului sovietic. Desigur, acest considerent este observabil mai ales în cazul Republicii Moldova. Dacă este să privim în profunzime, vom observa că Federaţia Rusă a renunţat la valenţele trecutului socialist şi îşi reformează sistemul educaţional conform unor deziderate specifice economiei de piaţă – adaptate la necesităţile ideologice interne. Pe de altă parte, România a devenit parte componentă a UE, iar sistemul educaţional încă nu răspunde necesităţilor economice şi sociale adecvate benchmark-urilor stabilite prin Agenda Lisabona sau prin alte documente şi acte programatorii de nivel comunitar.În ceea ce priveşte Republica Moldova, observarea pertinentă este de tipul căutării trecutului pierdut. Prin alte cuvinte, nu este un progres, ci un regres. Procesul Bologna a devenit subiect de campanie electorală şi nu unul de reformă profundă a sistemului educaţional. Mai departe de declaraţii de intenţii şi câteva acţiuni de imagine publică reforma a stagnat, iar contrareforma s-a accelerat.De aceea, metafora revoluţionării sistemului educaţional prin război mi s-a părut a fi adecvată situaţiei Republicii Moldova. Este cert faptul că nu am în vedere războiul interstatal (Doamne fereşte de aşa ceva!), dar consider că trebuie să fie un război de viziune socială şi economică privind viitorul educaţional a Republicii Moldova. Un asemenea război trebuie purtat între comunitatea politicienilor puterii politice şi comunitatea de politici publice din domeniul educaţional. Este vorba de un război care să relanseze dezbaterea publică privind reformarea sistemului educaţional şi reabilitarea instituţiilor educaţionale în contextul de relaţionare activă cu UE în domeniul educaţional şi de cercetare. În concluzie, războiul vizionar abia începe!P.S. Dacă este să mă refer la contribuţia personală, atunci pot spune că aceasta se înscrie în contribuţia remarcabilă a comunităţii independente de politici publice, oponente actualei puteri politice. În acest sens, la sfârşitul săptămânii, pe 30 noiembrie 2007, voi lansa la Chişinău documentul analitic „Politica educaţională la doi ani de implementare a PAUERM: un nou impuls pentru perioada 2008 - 2011”. Detalii despre eveniment pot fi vizualizate accesând site-ul Centrului Analitic Independent EXPERT-GRUP.Poza este creaţia lui Merloz Paris din seria Life in Paris. Seria este accesibilă la ....
Vasile Tarlev în căutarea împăcării cu societatea civilă


Pe la începutul lunii octombrie citeam o ştire precum că dl. Vasile Tarlev critica acerb produsele societăţii civile în ceea ce priveşte monitorizarea îndeplinirii Planului de Acţiuni Uniunea Europeană - Republica Moldova. D-lui le numea a fi dezinformatoare şi cu rea voinţă asupra integrării europene a Republicii Moldova, adică strică imaginea ţării. Nu mă impresiona faptul că premierul dispreţuieşte puncte de vedere, care-i pot fi de folos în guvernarea statului, dacă ştie să le utilizeze eficace. Chiar discutaserăm în acele zile cu câţiva colegi aceste considerente lansate în spaţiul public. M-a mirat însă faptul că enunţurile critice erau pe alocuri eronate şi chiar dădeau de înţeles că vor exista şi consecinţe (îmi dau seama ca de-acele neplăcute). Mi-am mai dat seama că şeful guvernului nu ştie realitatea cotidiană şi instituţională a propriei instituţii pe care o prezidează şi chiar nici nu doreşte să o ştie. Dar cel mai important fapt pe care l-am conştientizat este că dl. Vasile Tarlev nici nu-şi dă seama cum se face apropierea dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, ori cum se produce europenizarea în contextul actual. Ca să-şi dea seama de acest aspect cam toţi funcţionarii, de la mic la mare, ar trebui să plece pentru vre-o doi ani la studii în şcolile europene de nişă.Atacul furibund asupra autorilor produselor analitice elaborate şi dezbătute de comunitatea de politici publice devenea deja înscrisă în tendinţele actuale ale guvernării halucinante. Credeam că vor mai urma astfel de triluri. Dar, surpriză! Zilele trecute d-l Tarlev a revenit asupra consideraţiilor sale şi a recomandat unor instituţii guvernamentale să analizeze atent consideraţiile experţilor „independenţi” asupra politicilor ce ţin de apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.Poate fi acesta oare un semn de împăcare? Nu cred!!! Cred însă că dl. Tarlev este presat de către anumite instituţii comunitare să-şi revadă poziţia astfel încât să nu creeze disonanţe interne asupra faptelor raportate. Într-adevăr, se constată o discrepanţă profundă între ceea ce declară Guvernul şi ceea ce declară comunitatea de politici publice din sfera nonguvernamentală. De exemplu, ceea ce declară Guvernul în documentele sale de raportare ar însemna că Republica Moldova deja trebuie să fie un stat asociat UE. Iar, ceea ce declară comunitatea de politici publice reprezintă că Republica Moldova cam deviază de la obiectivul său strategic, chiar dacă în unele domenii sunt înregistrate progrese considerabile. Ori, în afara Republicii Moldova acest lucru cam bate serios la ochi. Devine evident faptul că cineva dintre părţi minte. Premierul Tarlev recunoaşte că multe din aceste analize ajung în birourile de lucru ale Comisiei Europene sau ale Parlamentului European. Iar consecinţele negative nu le suportă comunitatea de politici publice, însă tocmai instituţia executivă.Într-o asemenea manieră, consider că Vasile Tarlev nu cheamă ca funcţionarii din instituţiile guvernamentale să utilizeze produsele unor experţi din comunitatea de politici publice din sfera nonguvernamentală astfel ca să se bifeze criteriul de reprezentativitate, de cooperare şi consultare. Este cert că şeful cabinetului îndeamnă ca funcţionarii să-şi dea seama de argumentele şi ipotezele de lucru ale experţilor, astfel ca unele dintre acestea să fie preluate de discursul guvernamental. Astfel, va fi utilizată forma nu şi fondul consideraţiilor analitice. De ce forma nu şi fondul? Deoarece până la acest moment instituţiile guvernamentale nu au acceptat să coopereze cu societatea civilă. Totul a fost de o manieră de vitrină. Astfel, instituţiile guvernamentale şi-au creat o proprie viziune unilaterală a procesului de europenizare. Deja sunt vizibile efectele ce imprimă consideraţia că se deviază considerabil de la strategia de integrare europeană. În acest fel, pe ultima sută de metri, vor fi preluate doar acele consideraţii care vor fi în concordanţă cu politicile guvernamentale. Prin urmare, respectivele aspecte vor fi decupate dintr-un cadru logic coerent al aspectelor ce ţin de europenizarea spaţiului public. Iată cum guvernanţii vor deturna o serie de recomandări de politici efectuate de experţii din societatea civilă.Nu vreau să deschid „cutia Pandorei” privind cooperarea instituţiilor guvernamentale cu societatea civilă (acest lucru l-a făcut recent Nicu Popescu în postarea de pe blogul său). Însă, vreau să subliniez faptul că implementarea PAUERM nu este doar o datorie guvernamentală, dar şi una a cetăţenilor simpli, care poate vor să devină în curând şi cetăţeni europeni. Societatea civilă îi angrenează pe cetăţenii activi în multiple şi variate forme de asociere. Asta nu înseamnă că cetăţenii trebuie să fie manipulaţi de dogma guvernamentală, dar să fie călăuziţi şi de vocea societăţii civile. La fel ca şi instituţiile guvernamentale centrale şi locale, instituţiile şi structurile societăţii civile posedă roluri şi responsabilităţi complementare şi nu războinice. De aceea, orice manevră guvernamentală împotriva societăţii civile se soldează în timp cu un profund eşec al guvernării, chiar şi cu sprijinul acordat de acele structuri de tip gonguri. Iată de ce nevroza premierului cauzează halucinaţii împăciuitoare în stilul heirupismului politic. În acest fel, experţii constată şi recomandă, iar guvernul singur îşi strică imaginea prin halucinaţiile sale declarative şi faptele care contrazic strategiile integraţioniste.Apropo, oare câte teme de interes european se discută în spaţiul public autohton??? Dl-le Tarlev, aţi generat oare vre-o asemenea temă cu relevanţă asupra Republicii Moldova?Apropo secund, mai sunt încă 5 zile până la termenul limită de îndeplinire a PAUERM – termen stabilit însăşi de Vasile TarlevSursa pozei
Reforme partidare: câteva consideraţii şi enunţuri asupra unor posibile consecinţe


O temă importanta de discuţie este: „ce se poate întâmpla daca peste noapte ar dispărea PRCM?” Dacă ar fi posibil aşa ceva, atunci efectele ar fi dezastruoase pentru partidele politice de opoziţie sau grupurile de iniţiativă care se află în proces de constituire. Practic, am avea un gol de aproximativ 1/3 din bazinul electoral existent. Oare vor fi in stare alte partide sa acopere acest gol creat? Oare vor şti restul partidelor cum sa capteze electoratul rămas neacoperit şi să răspundă conform necesităţilor şi intereselor acestuia? Eu cred ca nu. Dispariţia totală a PRCM de pe eşichierul politic al Republicii Moldova ar avea mult mai multe consecinţe negative decât cele pozitive. Dar, încă nu vreau să răspund integral la această întrebare. Mai trebuie să observăm ce se va petrece cu actualul PNL, dacă este ceva similar cu PD. Mai trebuie să observăm care este mecanismul de coagulare a noilor platforme politice (socialistă, social-democrată, liberală şi populară). Mai trebuie să avem puţintică răbdare în explorarea şi identificarea verzilor, a extremei drepte, cât şi a celei stângi. Într-o postare ulterioară voi căuta răspunsuri privind potenţiala dispariţie a PRCM din viaţa politică a Republicii Moldova. Totuşi, în continuare mă voi opri la câteva consideraţii legate de presupusa reformă a PRCM.Cum nu ai da, PRCM are un rol fundamental în procesul de democratizare a Republicii Moldova. Acest rol se identifică prin mai multe aspecte. Primul aspect este că a PRCM a generat pentru un oarecare timp o anumită stabilitate politică. Al doilea aspect, într-o oarecare măsură PRCM a făcut ceea ce a promis în campania electorală din 2001, ceea ce a generat încrederea considerabilă a unei părţi din propriului bazin electoral. În acest sens, pentru perioada 2003 - 2005 PRCM nu a generat o migraţie electorală considerabilă. În al treilea rând, după alegerile parlamentare din 2005, PRCM a demonstrat incompetenţă şi nepăsare în multiple probleme economice, sociale şi teme de relaţii externe, ceea ce a oferit unei mase critice electorale să abandoneze PRCM şi să caute alţi concurenţi electorali pentru a le gira voturile. S-a observat la alegerile locale din acest an. Astfel, procesul de migrare electorală a fost instituit într-un mod lent, dar sigur. In al patrulea rând, a scăpa de povara trecutului, adică de un pseudo-partid continuator al ideii socialiste, se poate face prin „arderea întregii capacităţi”. Aşa că, dacă este să observăm, la acest moment PRCM nu mai are nici un mesaj politic credibil şi plauzibil. Acesta deja a devenit un partid depăşit de realitatea cotidiană şi în disperare va arunca cu noroi în stânga şi în dreapta. Prin urmare, capacitatea s-a electorală este din ce în ce mai redusă, iar actorii politici care activează în partid s-au compromis prin multiplele dezacorduri şi detractări de la politicile publice pe care le-au iniţiat în ultimii ani.În acest context, această stare de fapt prilejuieşte pregătirea unor noi redute de democratizare prin europenizare. Constructorii acestor redute sunt tineri, unii tehnicieni neutri, alţii arhitecţi angrenaţi politic. Începând cu primăvara anului 2009 aceşti tineri constructori vor putea prelua puterea politică din Republica Moldova. Desigur, poziţionarea lui Dorin Chirtoacă, este un „barometru” al procesului. Chiar dacă vor fi anumite insuccese, poziţionarea tinerilor în funcţii cheie este un proces ireversibil. Nu aş crede că d-nii Vasile Iovv sau Vadim Mişin mai pot face faţă unor mandate de ministeriat în timp ce europenizarea iată-că deja ne presează. Nu aş crede că dl. Vladimir Voronin mai poate produce valuri integraţioniste, în sensul reglementării conflictului transnistrean sau în cel de apropiere de UE. După aproape 80 de luni de guvernare unilaterală PRCM şi-a epuizat din plin capacitatea de a mai face faţă provocărilor externe, dar mai ales a celor interne. De pe o zi pe alta, alternanţa la guvernare devine inevitabilă. Europenizarea în sensul Republicii Moldova înseamnă şi producerea unei alternanţe la putere.Acum problema PRCM-ului este dacă se va reforma sau dacă va rămâne aşa cum este. Dacă va rămâne aşa cum este acum, atunci actorii reformatori vor trebui sa-l părăsească. În acest ultim caz, modelul PD va fi valabil şi pentru PRCM, adică sucombarea partidului se va produce mult mai rapid decât se anticipează. Dacă se va reforma, atunci va trebui să treacă cu succes peste o serie de bariere de ordin ideologico-doctrinar, vizionar, managerial şi al promovării şi selecţiei de resurse umane. În principiu, reformarea PRCM va fi foarte complicată şi se va lăsa cu multe victime, în principal din tabăra „ideologilor ortodocşi”.Un alt aspect important care ar trebui sa se întâmple odată cu reformarea PRCM este că, la rândul său, şi PPCD ar trebui să se reformeze. Este evident faptul că în perioada 2001 - 2005 PPCD a fost contraponderea axială a PRCM. Chiar dacă înţelegerea din aprilie 2005 a mai limpezit situaţia divergentă, indiferent de faptul că şi acum mai există o cooperare tacită, PPCD fără PRCM nu ar putea exista. In acest caz va fi oare in stare ca PPCD sa se reformeze astfel ca sa respecte logica existenţială stabilita după legalizarea PCRM? Este drept că PPCD-ul a suferit deja o reformare doctrinară profundă, la 11 decembrie 1999, dar aceasta era mai degrabă necesară pentru ascensiunea în Internaţionala Democrat Creştină. În schimb, PPCD are acelaşi lider politic de peste 15 ani, care şi el pare a fi perimat şi incoerent în acţiunile şi viziunile sale politice. În această ordine de idei, consider că dacă PPCD-ul nu se reformează la timp, atunci locul lui pe eşichierul politic îl va lua viitorul PLD. Mesajul unionist şi pro-românesc, abandonat de PPCD în reforma sa din 1999, a fost deja preluat de mai multe partide, unele de „cartier”, altele cu o posibilitate redusă de a accede la fotoliile parlamentare. La fel ca şi în cazul PRCM, reforma PPCD ar trebui să semnifice schimbarea generaţională în conducerea partidului. Altfel, dacă politicile şi strategiile se schimbă, prin aceiaşi actori politici rămaşi la cârma respectivelor partide, tacticele politice rămân aceleaşi. În consecinţă, reforma este în realitate o pseudo-reformă şi în timp poate avea efecte negative asupra respectivelor partide.Consideraţiile de mai sus nu trebuiesc luate ca verdicte sau etichete. Aceste idei constituie subiecte de dezbatere publică şi chiar consider că trebuiesc dezbătute cu ardoare de către comunitatea bloggerilor moldoveni. Apropo, ca răspuns la dilema enunţată recent de colegul Ion Mărăndici, dar şi de Artur Gurău, am constatat că blogurile autohtone au început sa aibă un efect asupra opiniei publice. Desigur, cineva din bloggeri poate fi mai sincer decât alţi bloggeri. Însă, contează ca blogurile creează un spaţiu de analiză alternativă, care începe să provoace valuri. Prin urmare, vocea noastră devine din ce în ce mai auzită. Ce bine că ideile şi scrierile „din topor” par sa aibă efecte mai pertinente decât scrierile academice şi cele tehnice. colaj> nicktod
Conflictul intergeneraţional din arena politică din Republica Moldova capătă amploare


În ultimul timp avem parte de o serie de surprize plăcute privind desfăşurarea vieţii politice din Republica Moldova. Tinerii politicieni au început sa iasă la atac, trecând peste leaderii tradiţionali şi invincibili ai partidelor politice autohtone. Este un semn că Republica Moldova se dezvoltă şi se maturizează din punct de vedere politic. Citind presa din aceste zile, îmi dau seama că o parte din mass-media din Republica Moldova în loc să încurajeze înnoirea generaţională a clasei politice, aceasta critică cu hărnicie procesul de fărămiţare partidară, fără să ofere alternative în schimb.Desigur, fenomenul de fărămiţare şi multiplicare partidară poate avea consecinţe nefaste, vizibile mai ales într-o perioadă scurtă de timp. Însă, pe termen lung, fărămiţarea actuală va genera un proces reversibil de coagulare partidară pe principii ideologice şi doctrinare. La acest moment, pentru cazul Republicii Moldova nu putem vorbi de ideologie şi doctrine politice. Sunt indicatori vag aplicaţi la nivelul actorilor politici din Republica Moldova. Nici electorii nu posedă instrumente şi abilităţi de a utiliza şi interpreta acest tip de indicator de poziţionare politică. Tocmai într-o asemenea situaţie se poate forma cadrul necesar pentru fundamentare ideologică şi doctrinară.Iată de ce, la acest moment, fărămiţarea partidelor poltice din Republica Moldova pe criteriul generaţional este inevitabilă: un gen de ruptură între trecut şi viitor. În acest sens, tinerii politicieni vor fi în stare să creeze viziuni spre care să aspire şi astfel să utilizeze capabilităţile prezentului. Pe când, generaţia mai în vârstă, utilizând prezentul pentru rezolvarea propriilor frustrări din trecutul recent (democratic sau socialist), se plafonează în acelaşi tip de mesaje politice, care nu generează nimic altceva decât stagnare. Odată ce partidele istorice nu se dau a fi reformate: soluţia este clară – plecarea celor tineri şi cu forţă politică. Aceaşi logică se poate aplica şi în cazul partidelor recent popularizate.Cert este că viaţa politică din Republica Moldova devine din ce în ce mai palpitantă, semn că avem un viitor şi o perspectivă integratorie în UE. Să sperăm că în viitorul apropiat vom mai avea parte de asemenea practici aplicabile la nivelul PCRM, PL, PPCD, PDS şi iarăşi PD.***Ieri, după ce speculaţiile privind cazul Filat s-au adeverit, m-am uitat la „Ticăloşii” - un film românesc realizat în 2007 şi care reliefează, în mod metaforic, crâmpeie din viaţa politică din trecutul recent de la Bucureşti. Recomand acest film spre delectarea savuroasă a intrigilor şi afacerilor cu iz politic dâmboviţean.Poza semnifică reînoirea unui monument arhitectural – Casa “Vladimir Herţa” – cu un fundal profund asupra modului de rezistenţă în perioada ultimelor două decenii, asemeni vieţii politice din Republica Moldova. Efectuată de nicktod în septembrie 2007
Când nu generezi transparenţă în probleme publice te pricopseşti cu scandaluri de rezonanţă externă.
Problemele de maximă importanţă sunt rezolvate în doi timpi şi două mişcăriAsistăm la escaladarea unui nou conflict dintre Republica Moldova şi România. Pentru moment conflictul este mai mult mediatic decât diplomatic. Era de aşteptat că aşa va fi. Adică, maşinăria de eliberat vize va rugini şi va începe să scoată un zgomot alarmant. Este clar că acolo unde nu există transparenţă în procesul de decizie şi de implementare apar breşe ce avantajează mecanismele de corupţie. În acest caz, corupţia nu se identifică numai prin faptul că cineva a cumpărat o viză, care, conform prevederilor legale, se eliberează în regim gratuit. Actul de corupţie se identifică şi prin faptul că accesul la informaţie publică este limitat: de exemplu prin softul de programări nu îţi poţi da seama dacă pentru ziua x sunt programate z persoane, sau au mai rămas ceva locuri libere, care pot fi tranzacţionate undeva în altă parte decât în încăperile consulatului. Evident este faptul că soluţiile pentru procedura de eliberare a vizelor a fost identificată şi decisă pe ultima sută de metri. Încă de prin aprilie 2005 cineva din Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti îmi comunica că “lasă că asta o rezolvăm noi, încă nu-i aşa de importantă”. În accepţiunea funcţionarului respectiv problema devenea importantă abia cu două sau trei luni înainte de 1 ianuarie 2007. În realitate, aşa şi s-a întâmplat. Prin septembrie 2006, peste noapte s-a găsit o soluţie şi aceea a fost decisă ca fiind cea mai viabilă şi eficientă. Iată că după o jumătate de an de aplicare a acestui mecanism, se dovedeşte faptul că respectiva soluţie nu este nici eficace, nici eficientă, nici echitabilă, nici transparentă, nici sustenabilă. Şi acum sunt căutaţi ţapii ispăşitori. Astfel, cele mai comode sunt argumentele auzite în aceste zile la Bucureşti se refera la faptul că Republica Moldova este în continuare anti-românească, iar Federaţia Rusă îşi utilizează metodele de ripostă privind extinderea NATO şi a UE spre Est.Mapa cu problemeTotuşi, din ochiul meu de învăţăcel în politici publice, se observă faptul că Bucureştiul şi Chişinăul nu îşi pot stabili o agendă comună de priorităţi. Mapele sunt pline de hîrtii cu probleme, dar priorităţi nu sunt. Mai mult decât atât, constat că terminologia utilizată nu este înţeleasă corespunzător şi nici temele din Politica de Justiţie şi Afaceri Interne nu sunt studiate şi aplicate aşa cum trebuie. Aici chiar merită să fac o paranteză în ceea ce chiar mă interesează: (în legislaţia românească privind regimul străinilor, în cazul celor din statele terţe, expresia „student’s mobility” a fost transpusă prin traducere limitată doar ca „mobilitate a elevilor”, de mobilitatea a studenţilor - nici vorbă. Aşa că un biet student din spaţiul extra-comunitar, care vrea să urmeze studiile în una din instituţiile de învăţământ terţiar din România va avea mari bătăi de cap să-şi legalizeze şederea în România. Astfel de situaţii sunt extrem de multe.) De abia acum, prin utilizarea din plin a metodei încercare-eroare, legislaţia specifică JAI se armonizează, iar teancurile de modificări legislative cresc de pe o zi pe alta.O parte din mass-media şi formatorii de opinie de la Chişinău şi Bucureşti utilizează argumentul că, dacă ar fi fost deschise celelalte două consulate, la Bălţi şi la Cahul, problema ar fi fost ca şi rezolvată. Ori, din contra, eu consider că, odată ce mecanismele şi instrumentele sunt aşa cum sunt, deschiderea de noi consulate nu ar aplana problema, ci ar “sparge” şi ar „deplasa” problema în trei părţi geografice. Mai mult, multiplicarea consulatelor ar contribui indirect la agravarea situaţiei de înţelegere cu partea de Est a Republicii Moldova, care în acest sens ar utiliza din plin argumentul “românizării” Republicii Moldova - pseudo-teama liderilor transnistreni. Inoculată cu succes populaţiei din acea regiune, deschiderea noilor consulate ar legitima argumentul liderilor transnisterni. Mai mult, argumentul acordării masificate a cetăţeniei române, utilizate de autorităţile de la Chişinău cu atâta sârg, se dovedeşte a fi valid în contextul în care la Bucureşti se anunţă că în septembrie 2007 Guvernul României va adopta o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens.Desigur, problema vizelor nu este numai o problemă bilaterală, ci intervine în discuţie şi viziunea UE în privinţa liberalizării regimului de vize între Republica Moldova şi UE. De fapt şi în realitate, Republica Moldova are problema în această privinţă în mod direct cu UE. Astfel, ea trebuie să negocieze cât mai abil, dar în corespundere de faptele şi capacităţile sale reale, un regim simplificat de vize. Pe de altă parte, rolul României este de a facilita accesul cetăţenilor Republicii Moldova pe teritoriul UE, prin aplicarea unor instrumente şi mecanisme transparente de eliberare a vizelor. Ori, actualul scandal este doar partea vizibilă a unui iceberg. Totuşi, cauzalităţile pe care le văd, referitoare la ambele părţi, sunt următoarele:lipsa unei dezbateri publice în cadrul comunităţii de politici publice interesate privind modul şi instrumentele utilizate de eliberare a vizelor; utilizarea ineficace şi parţială a experienţei altor state membre ale UE (Ungaria, Polonia chiar şi Spania sau Franţa) şi evitarea colaborării directe a statelor din această regiune;neaplicarea unei metode de simulare a procesului de eliberare, menţinerea discuţiilor doar în cadrul mediului inter-guvernamenatal; eliminarea participării grupurilor de experţi relevanţi;utilizarea practicii heirupsiste în procesul de transpunere a politicii de eliberare a vizelor;susţinerea monopolizării ideii de centru unic de vize, fapt valid pentru Republica Moldova, şi modul în care a fost argumentă ideea deschiderii unui alt centru unic de eliberare a vizelor, fapt specific României.Cine pierde şi cine câtigă în urma scandalului? Este foarte simplu. Pe planul relaţiilor bilaterale cele mai multe pierderi le vor înregistra simplii cetăţeni moldoveni, care stau la cozi interminabile şi suportă tratamentele inumane ale funcţionarilor de pe ambele maluri ale Prutului. Pe plan extern, în urma acestui scandal câştigă cel mai mult politica externă a Federaţiei Ruse. În contrapondere, Uniunea Europeană, prin Politica de Vecinătate, este în pierdere. Dacă vedem scandalul şi din această perspectivă atunci nici de această dată România nu este pregătită să riposteze în mod corespunzător, iar Republica Moldova este utilizată pe post de manivelă, ceea ce nu-i va ajuta pentru negocierile ulterioare directe cu UE. Vom mai avea încă un scandal?Ca să concluzionez, scandalul vizelor demonstrează că ambele părţi au breşe importante în procesul de luare şi implementare a deciziilor. Se dovedeşte faptul că până în acest moment România încă nu a reuşit să se adapteze în noul său statut extern, iar Republica Moldova este din ce în ce mai izolată în plan extern şi de aceea un scandal de o asemenea amploare o mai scoate în evidenţă. Partea pozitivă a lucrurilor rezidă în faptul că scandalul vizelor dă posibilitatea discuţiei publice privind cauzalităţile reale, care au stat la escaladarea conflictului şi oferă o cât de câtă transparenţă în procesul de decizie şi implementare a politicii vizelor. Prin urmare, vom asista la ungerea roticelelor maşinăriei de eliberat vize. Dar, nu se ştie când anume maşinăria din nou va rugini, ori poate chiar se va defecta. Sunt de părere că în cazul în care transparenţa şi dezbaterea publică nu sunt pe la casele lor trebuie să fim pregătiţi pentru oricând la un nou scandal.
Premierul Tăriceanu aleargă după voturile de la cetăţenii moldoveni care au şi cetăţenie română


În şedinţa de azi a Guvernului României dl. Călin Popescu Tăriceanu a solicitat finalizarea proiectului de lege privind cetăţenia română. Ministrului Chiuariu i-a fost solicitată prezentarea cât mai rapidă a proiectului de lege privind acordarea cetăţeniei române. De parcă problema relaţiei cu Republica Moldova constă doar în noua lege a cetăţeniei, care să încurajeze fuga masivă din Republica Moldova a forţei de muncă. Pe de o parte, se observă faptul că în ajun de îndelungata perioadă de campanie electorală ideile d-lui Tăriceanu se întâlnesc cu ideile d-lui Băsescu în ceea ce priveşte relaţia cu Republica Moldova. În al doilea rând, premierul Tăriceanu încearcă sa-l devanseze pe preşedintele Băsescu în declaraţii populiste de bune intenţii. Numai că, premierul uită de nenumăratele bâlbâieli în direcţia relaţiei cu Republica Moldova, evidenţiate până acum de toate cabinetele Tăriceanu. De exemplu, admiterea din acest an în instituţiile de învăţământ secundar liceal şi terţiar. În loc ca aceasta să se desfăşoare după anumite modele occidentale de admitere, aceasta s-a desfăşurat în cele mai execrabile condiţii din ultimii 17 ani. Nici în 2002 nu s-a întâmplat ceea ce se întâmplă în acest an. Netransparenţa informaţională, discriminarea şi neglijenţa sunt elementele definitorii privind "pomana" educaţională.Azi dl. premier se trezeşte că legea cetăţeniei întârzie. Desigur, această lege întârzie şi va întârzia încă foarte mult timp. Explicaţia constă în faptul că în procesul negocierii cu Comisia Europeană în domeniul justiţiei şi afacerilor interne aspectul cetăţeniei a fost foarte clar stabilit: s-a negociat pe cap de cetăţean fizic şi nu pe cetăţeni virtuali şi adiţionali pe criteriul reparaţiei istorice. România a închis capitolul şi Tratatul de Aderare a fost semnat şi a intrat în vigoare. Prin urmare, după închiderea capitolului a deveni cetăţean al Românei înseamnă a trece prin condiţiile de rezidenţă stabilite conform legislaţiei armonizate. În acest caz, argumentul istorico-identitar nu este încurajat, chiar dacă încă mai este utilizat. Cum ar fi ca Polonia să acorde peste noapte cetăţenilor ucraineni din regiunea Lvov cetăţenia poloneză? Sau cum ar fi ca Ungaria să dea cetăţenia pe criterii etnice etnicilor maghiari din România? Desigur, ultimul caz ar fi chiar un non-sens în condiţiile în care România şi Ungaria sunt membre în UE.Iată că, în loc ca Guvernul României, sub cabinetul actual condus de dl. Tăriceanu, să înfăptuiască politici viabile privind posibilitatea europenizării sustenabile a Republicii Moldova, acesta încurajează politica „zîzaniei etnice” şi a încurajării fugii masificate din comunităţile de origine. Mai mult, în cazul în care în septembrie cabinetul Tăriceanu cade, desigur că acest lider politic va avea o justificare de tipul: „noi am vrut da ei ne-au dat jos”. Azi, dl. Tăriceanu a mai făcut o afirmaţie periculoasă cu iz politic: a dat vina pe ex-ministra Monica Macovei că s-a ocupat cu totul de altceva decât de reforma în sistemul de justiţie şi practic datorita d-nei noua lege privind cetăţenia română întârzie atât de mult. Deci, se vede că dl. Tăriceanu este în căutare acerbă de voturi şi de aceea acum face declaraţii care concurează cu cele enunţate de la Palatul Cotroceni. Pe când, cu o jumătate de an în urmă domnia sa considera cu totul altceva ca fiind prioritar în adresa Republicii Moldova. Este clar că în Parlamentul Românei o asemenea lege nu va trece, iar şi dacă chiar şi va trece, atunci în foarte scurt timp aceasta va fi subiect de scandal comunitar şi va fi contestă la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene.În concluzie, doritorii cetăţeniei şi de data aceasta vor rămâne cu promisiuni nerealizate. În sine, cabinetele Tăriceanu sunt caracterizate ca în relaţia cu Republica Moldova totul se face pe ultima sută de metri. De aceea, de fiecare dată lucrurile au ieşit cu scandal (a se vedea criza consulatelor şi vizelor, ciza declaraţiei privind ccrearea unui centru comun de eliberare a vizelor, recenta si inca actuala criza a retransmiterii postului TVR1, criza admiterii şi înşelarea privind mărirea burselor pentru elevii şi studenţii din Republica Moldova şi multe altele). Pentru cetăţenii Republicii Moldova, care doresc să devină cetăţeni europeni, soluţia este evidentă: ei trebuie să contribuie în mod direct la integrarea Republicii Moldova prin muncă asiduă. Dacă cetăţenii Republicii Moldova vor opta în mod masificat cetăţenia altor state membre (România sau Bulgaria) pe criteriul doar de a fugi din ţară sau a cetăţeniei comerciale, statele membre UE chiar că vor considera Republica Moldova ca un stat neviabil şi falimentar. Iar, in aceasta situaţie, miza integrării europene se va nărui definitiv.P.S. Tot azi, dl. Tăriceanu a făcut publică intenţia Guvernului României de a aloca o sumă de 2 milioane de euro pentru Republica Moldova în vederea atenuării efectelor secetei din acest an.Desigur, în aceasta privinţă se acţionează sub formă solidară. La capitolul atenuării secetei avem mult de discutat.Poza este preluată de pe site-ul Guvernului României
Despre reperscusiunile educaţiei non-formale sau cum am descoperit Atlantykronul


Deseori sunt pus în situaţia definirii conceptului de educaţie nonformală. Uneori aceasta solicitare este enunţată de studenţii cu care am prilejul să petrec câte un semestru pentru parcurgerea materiilor de competenţă. Alteori, colegii tot auzindu-mă ca vorbesc într-o terminologie neînţeleasă lor mă pun în situaţia acordării unor definiţii cât de prietenoase posibile astfel ca sa nu-i încarc cu prea multă teorie. Studenţilor mei încerc să le explic prin exemple relevante, incluzând şi experienţe proprii. Colegilor încerc să le acord explicaţii privind activitatea lor cotidiană, extrăgând din acestea componente explicative privind fiecare tip educaţional sau de învăţare. Desigur, în ambele situaţii utilizez componenta schiţării finalităţii acestui tip educaţional: faptul că eşti mai deschis cooperării, faptul că eşti mai tolerant faţă de anumite probleme sau aspecte delicate, faptul că începi să acţionezi pentru binele comun dar având în vedere şi binele celorlalţi, faptul că pui accentul pe calitatea a ceea ce faci şi nu pe cantitatea lucrului sau actului produs, faptul că începi să interacţionezi la situaţii care ţi se par a fi inacceptabile ş.a.Desigur, nu este cazul ca acum să dau o definiţie a educaţiei nonformale. Provocarea este de genul: dacă vă interesează puteţi consulta orice sursă găsită pe omni-accesibilul motor de căutare Google. Ceea ce vreau să punctez acum se referă la faptul că orice ai face este un act de învăţare, care va fi repercutat într-o activitate ulterioară şi nu contează dacă respectiva activitate va fi una într-un spaţiu academic, de muncă, de recreere, chiar şi în cadrul familial.Ieri şi azi am fost într-o vizită de informare în tabăra Atlantykron care se desfăşoară la Capidava, în jud. Constanţa. Prezenţa mea a avut un rol de vedea cum poţi învăţa într-un mediu distanţat de lume, pe o insulă sălbatică, dar beneficiind de toate tehnologiile moderne de comunicare (mai puţin de propriile telefoane mobile).

Ceea ce am văzut m-a surprins. Practic, fiind fixată în tranziţia românească, Atlantykronul a produs o veritabilă generaţie de profesionişti în diverse domenii. Esenţa taberei constă în simplitate, înţeleasă prin sălbăticia naturii, şi interesul faţă de ceva anume, înţeles prin faptul că înveţi ceea ce vrei să înveţi împreună şi de la alţii. Un cadru excepţional pentru a învăţa prin experienţă sau prin faptul de a face sau de a relata. Sălbăticia naturii îţi acordă ocazia să te concentrezi pe ceea ce vrei să faci şi te ajută să percepi lumea din jur ca o lume care este în unison cu tine tocmai că este diversă, vorbeşte o limbă diferită faţă de a ta, arată ce va mai diferit, are preocupări asemănătoare sau chiar diferite. Experienţa de a dormi în cort, da a avea grija ca furtuna să nu-ţi dărâme antena satelit sau telescopul, ambele montate pentru diversele observaţii astronomice, dorinţa de a vedea dacă nu cumva în viitorul deceniu vom începe tratative diplomatice cu extratereştiri, aspiraţia spre a cunoaşte diferite culturi si valori umane, dorinţa de a comunica pe înţelesul tuturor, năzuinţa de a învăţa un dans de gală sau de a avea propria-şi mască şi multe alte tipuri de deziderate. Toate acestea desfăşurate într-un cadru de izolare de civilizaţie, dar utilizând chiar cele mai noi tehnologii informaţionale. În realitate, Atlantykron este un mod de viaţă.În acest cadru, chiar dacă era unul cu rol de informare, m-am integrat şi eu prin participarea la o dezbatere pe un subiect intercultural. Dezbaterea era legată de aspectul mcdonaldizării societăţii contemporane. O dezbatere improvizată, fără un suport curricular formalizat, dar cu multe idei şi luări de poziţii relevante. Subiectul a fost atât de inetersant încât

chiar am jucat uneori rolul de „Gigă-contra”. Ieri a trebuit să fac şi vre-o câteva ore de consiliere profesională, jobul pe care-l am de ceva timp şi în SNSPA, pentru o colegă care se află într-o perioadă dificilă în ceea ce priveşte alegerea traseului profesional. Ba mai mult, azi dimineaţa m-am întâlnit la un pahar de vorbă cu un grup de participanţi din Republica Moldova, care participă deja de mai mulţi ani la această tabără. A fost o ocazie bună de a schimba păreri, chiar şi divergente, privind tranziţia şi democratizarea Republicii Moldova.Chiar dacă în trecutul recent am acumulat câteva experienţe asemănătoare, consider că aceasta va avea un loc aparte în memoria mea, servindu-mi chiar ca izvor de generare de recomandări pentru sistemul nostru educaţional sau chiar cel românesc. De fapt, în urma unor asemenea activităţi îţi dai seama că uneori educaţia nonformală prevalează educaţiei formale tocmai prin faptul că se fundamentează pe deziderate şi nu pe condiţionalităţi sau acţiuni punitive.

Generat în 0.238 secunde.