JURNALUL CA MEMORIE
ECLESIASTUL
12.II.2018
Spuneam că, pe căile pe care îmi fac plimbările, destul de frecvent mă întâlnesc cu diverși misionari care ar vrea să scoată pe unii din ortodoxismul tradițional, convertindu-i la cine știe ce branșă religioasă sau pseudo-religioasă. Se întâmplă să intru în scurte discuții cu unii dintre ei care, brusc, sar pe tine cu o întrebare sau alta. Mă rog, au tactica, metoda lor. Iar în discuți uneori sunt întrebat: Dar sunteți un om religios, credeți?
Ce să le spun?
Probabil, eu sunt legat de religie mai mult sub aspect literar, sub aspectul posibilelor impulsuri care inspiră, care sugerează dezvoltări, reinterpretări de teme, idei, metafore. Aș mai zice că sunt omul care iese (se trage) din religie, oarecât se ai află în ea, fără a se afunda în ea ca spirit învăluitor de credință.
Adică, sunt cel care trăiește suflul unei religiozități nu obligatoriu canonice, dar, cred, nici iconoclaste. E o înțelegere ce-mi vine uneori prin lentilele, alteori prin... filtrele filosofiei. E o religiozitate oarecum mai cuprinzătoare ca ideație și... basm (mit, legendă), decât cea strict biblică. E o religiozitate aparte, a marilor interogații, incluzând și gândul că, chiar dacă nu a fost inspirat de Dumnezeu, Solomon a fost foarte inspirat când și-a scris Ecleziastul. Consolator sau nesigur-motivațional, unii spun că, prin Ecleziast (și autorul său), Dumnezeu a vrut să ne întâlnim cu frământul dezamăgirilor celui fără Dumnezeu chiar pe paginile Scripturii. Oricum, Atotputernicul nu l-a lipsit de harul creației pe un necredincios. Ecleziast (Solomon) și Zarathustra sunt cei care continua confruntările sub zidurile Troii îndoielilor, dezamăgirilor, dar și aspirațiilor nemaivăzut de temerare la posibilitatea atingerii condiției de supraom.
Sau, cum zice un teolog înțelept (care, posibil, să nu aibă deplină dreptate, dar memorabil spune):
„Nu vă lăsați păcăliți de cei care spun că n-avem nevoie de Eclesiastul în Biblie și că standardul spiritual al cărții este mult sub nivelul Noului Testament. Lumea de azi este plină de „înfumurați super-spirituali" cu iz de superioritate care cad mereu în aceleași capcane, repetă mereu aceleași căutări iluzorii și gustă mereu aceleași dezamăgiri amare ale păcatului. Toate acestea din cauză că ei n-au citit niciodată o carte atît de scandalos de sinceră ca aceasta și pentru că ei n-au avut ocazia să asculte un predicator atît de revoltător de onest ca acest Kohelet din vechime”.
Ecleziastul este surdina pusă tuturor mesajelor Scripturilor. Este filtrul care atenuează entuziasmele, stridențele sau chiar fanatismul întru credință. Adică, Ecleziastul parcă ar spune: știți/ citiți toate alea, dar luați aminte și la ceea ce vă spun eu. Adevărul nu e deplin într-o parte – cea a Scripturilor, sau în a doua – parte unde sunt eu, Ecleziastul. Adevărul e undeva la mijloc. Tocmai această poziționare e una a înțelepciunii, a discernământului, posibil chiar a echilibrului.
Sursa
2025-10-01 06:55:00