8 DIN 11

        Spre miezul nopții, vine o rimă... implicită: Cornul sună – Noapte bună. (Moment ce ar ține și el de regia, de partea tehnică a unui jurnal. Inclusiv a prezentului. Pentru că într-un text al impresiilor, impresionist sau realist, trebuie să fii și regizor, ordonator, moderator. De altfel, precum în majoritate textelor literare, inclusiv a celor date drept scris automat. Acesta, dacă ar fi precum este dat, nu ar fi decât… mat. Și ca situație în partidele de șah, și ca ceea ce are de sinonime: fără strălucire, fără luciu, șters...) (6.IX.2011.)

Aeroportul Domodedovo din Moscova nu-ți trezește senzații prea plăcute: anul trecut, aici a avut loc un atentat terorist ce a luat viața a câtorva zeci de persoane. Printre ele și Anna Iablonskaia, poetă din Odessa, oraș deschis mării, orizonturilor, pe care l-am îndrăgit încă din tinerețea mea studențească; oraș pe care l-am cutreierat în lung și în lat, de nenumărate ori revenind în cartierul Moldovanca. Oraș în care, sâmbetele, desantam mai mulți juni studenți chișinăuieni, să procurăm carte românească, pe atunci interzisă în librăriile din RSS Moldovenească – unic spațiu din URSS, unde cartea românească era liber non grata (liber/carte… ne-liberă!)… Oraș în care am scris mai multe poeme, cel mai drag dintre ele fiindu-mi „Hypatia”, dedicat bunicului Ipatie Butnaru, și pe care Cezar Ivănescu l-a remarca într-un mod special, subliniind (iertat fie-mi stropul de nemodestie) că este: „un poem pe care l-ar semna, cred, fericit, oricare poet român important, de la Gellu Naum la Lucian Vasiliu”. (19.X.2011.)