Mamaia lui Fuego

Marea. Vacanța de vară. Briza răcoroasă a serilor de august și sunetul valurilor care se sparg în mal. Amintirile vacanțelor de altădată, așezate frumos în straturi de timp, ca să nu amestece bunici, părinți, iubiri de-o vară, prieteni și cărucioare de copii. Mamaia cea dintotdeauna, sau poate doar Piațeta Perla, nisipoasă, îmbâcsită în fum de șaorme și mici, dar la o aruncătură de băț de Teatrul de Vară. Tradiția reluată a festivalului. Vedete de demult, unele pe care le știai și altele de care afli abia acum. Poveștile lui Octavian Ursulescu, bătrânul prezentator al Mamaiei, toate vechile cântece ale unor vremuri care par – și probabil sunt – dintr-o altă viață. Tot valul ăsta de nostalgie care i-a mânat pe spectatori spre Piațeta Perla și pe noi, ceilalți, spre piațeta mereu golită de audiență a TVR(i)-ului n-a avut nici cea mai mică șansă în fața țunamiului de prost-gust care se cheamă Paul Surugiu Fuego.

PS. A doua seară pare să fi fost mai aproape de ce te-ai aștepta să fie, cu bune și cu rele, festivalul muzicii ușoare românești. Vechea nomenclatură mamaistă a încercat să recupereze un pic din ce-a distrus Fuego aseară. Monica Anghel a și reușit, pentru câteva minute, iar Dida Drăgan a cântat mișto și a reușit să mă sperie ca pe vremea când eram copil. Loredana nu mi-a plăcut și abia mai târziu am înțeles că-i Anca Țurcașiu.